Dumnezeu ne arată iubirea sa

‘Bunătatea nemeritată va domni prin intermediul dreptăţii în vederea vieţii veşnice.’ (ROM. 5:21)

CEA mai importantă . . . moştenire lăsată de romani a fost legea şi sentimentul că viaţa trebuie trăită în armonie cu legea“ (Prof. David Williams de la Universitatea din Melbourne, Australia). Oricât de mult adevăr conţine această afirmaţie, există o moştenire, sau un dar, de o valoare mult mai mare. Acest dar reprezintă mijlocul prevăzut de Dumnezeu prin care putem fi consideraţi drepţi şi ne putem bucura de o stare aprobată înaintea lui, precum şi de perspectiva salvării şi a vieţii veşnice.

2 Într-un anumit sens, există unele aspecte juridice legate de modul în care Dumnezeu a făcut posibil acest dar. În Romani, capitolul 5, apostolul Pavel nu prezintă aceste aspecte sub forma unui tratat juridic anost. Dimpotrivă, el începe cu această emoţionantă asigurare: „Am fost declaraţi drepţi ca urmare a credinţei, [de aceea] să ne bucurăm de pace cu Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Cristos“. Cei care primesc darul lui Dumnezeu se simt îndemnaţi să răspundă iubirii sale arătând iubire faţă de El. Pavel a fost unul dintre aceştia. El a scris: „Iubirea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin spiritul sfânt“ (Rom. 5:1, 5).

3 De ce a fost necesar acest dar oferit cu iubire? Cum putea Dumnezeu să-l ofere într-un mod echitabil, drept? Şi ce trebuie să facă oamenii pentru a-l primi? În continuare vom găsi răspunsuri încurajatoare la aceste întrebări şi vom observa în ce mod scot ele în evidenţă iubirea lui Dumnezeu.

Iubirea lui Dumnezeu în opoziţie cu păcatul

4 Iehova şi-a arătat marea iubire trimiţându-l pe Fiul său unic-născut pentru a-i ajuta pe oameni. Iată ce a spus Pavel în acest sens: „Dumnezeu ne arată iubirea sa prin faptul că, pe când eram încă păcătoşi, Cristos a murit pentru noi“ (Rom. 5:8). Să ne gândim la un adevăr exprimat aici: „Eram încă păcătoşi“. De aceea, toţi oamenii ar trebui să înţeleagă cum au devenit păcătoşi.

5 Pavel a rezumat problema menţionând pentru început următoarea idee: „Printr-un singur om a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea, şi astfel moartea s-a extins la toţi oamenii, fiindcă toţi au păcătuit“ (Rom. 5:12). Putem înţelege această idee deoarece Dumnezeu a inspirat scrierea unei relatări despre începutul vieţii umane. Iehova a creat doi oameni, pe Adam şi pe Eva. Creatorul este perfect şi la fel au fost şi primii oameni, care sunt strămoşii noştri. Dumnezeu le-a dat o singură poruncă restrictivă şi le-a spus că nerespectarea ei avea să fie pedepsită cu moartea (Gen. 2:17). Însă ei au ales o cale care a dus la dezastru, încălcând acea poruncă rezonabilă a lui Dumnezeu. Astfel, l-au respins pe Iehova ca Legislator şi Suveran (Deut. 32:4, 5).

6 Adam a avut copii abia după ce a devenit păcătos, transmiţându-le păcatul şi consecinţele acestuia tuturor descendenţilor săi. Desigur, ei nu încălcaseră legea divină la fel ca Adam şi, prin urmare, nu se făceau vinovaţi de acelaşi păcat. În plus, încă nu fusese dat un cod de legi (Gen. 2:17). Cu toate acestea, descendenţii lui Adam au moştenit păcatul. Astfel, păcatul şi moartea au domnit până când Dumnezeu le-a dat israeliţilor un cod de legi, care a arătat cu claritate că erau păcătoşi. (Citeşte Romani 5:13, 14.) Pentru a ilustra consecinţele pe care le poate avea păcatul moştenit, să ne gândim la o boală sau la un defect ereditar, cum ar fi talasemia şi hemofilia. Poate că aţi citit despre fiul ţarului Nicolae al II-lea şi al Alexandrei, pe nume Alexei, care a moştenit hemofilia, o maladie care constă într-o predispoziţie spre hemoragie. Este adevărat, într-o astfel de familie unii copii nu suferă de această boală. Totuşi, pot fi purtători. Nu la fel stau lucrurile în ce priveşte păcatul. Defectul transmis de Adam, sau păcatul, n-a putut fi evitat; toţi oamenii l-au moştenit. Acesta provoacă întotdeauna moartea. În plus, este transmis la toţi urmaşii. Exista vreo cale de ieşire din această stare?

Ce a oferit Dumnezeu prin intermediul lui Isus Cristos

7 Plin de iubire, Iehova a luat măsuri pentru a-i elibera pe oameni din starea de păcat. Pavel a explicat că acest lucru a fost posibil prin intermediul unui alt om perfect, adică un al doilea Adam, care a venit mai târziu (1 Cor. 15:45). Însă conduita celor doi oameni perfecţi a dus la rezultate complet diferite. Cum anume? (Citeşte Romani 5:15, 16.)

8 „Cu darul nu este ca şi cu greşeala“, a scris Pavel. Adam a comis acea greşeală şi a primit pedeapsa cuvenită: moartea. Totuşi, el n-a fost singurul care a trebuit să moară. Iată ce citim: „Prin greşeala unui singur om au murit mulţi“. Sentinţa dreaptă primită de Adam presupunea ca toţi urmaşii săi imperfecţi, deci şi noi, să primească aceeaşi pedeapsă. Cu toate acestea, este o mângâiere să ştim că acţiunile omului perfect Isus au produs un rezultat complet diferit. Care a fost acesta? Găsim răspunsul în menţiunea făcută de Pavel, şi anume că ‘oameni de orice fel aveau să fie declaraţi drepţi pentru viaţă’ (Rom. 5:18).

9 Care este sensul cuvintelor greceşti din expresiile „declararea dreptăţii“ şi „să fie declaraţi drepţi“? Un traducător al Bibliei a scris: „Este vorba de o metaforă inspirată din domeniul juridic care scoate în evidenţă o idee din acelaşi domeniu. Ea se referă la o schimbare a statutului unui om în raport cu Dumnezeu, nu la o schimbare a personalităţii acelui om . . . Această metaforă îl înfăţişează pe Dumnezeu ca judecător care a luat o decizie în favoarea acuzatului, ce fusese adus, ca să zicem aşa, în faţa curţii de judecată a lui Dumnezeu, fiind învinuit de comiterea unei nedreptăţi. Însă Dumnezeu îl achită pe acuzat“.

10 Pe ce bază putea să achite „Judecătorul întregului pământ“ o persoană nedreaptă? (Gen. 18:25) Dumnezeu a făcut primul pas trimiţându-l cu iubire pe pământ pe Fiul său unic-născut. Isus a înfăptuit în mod perfect voinţa Tatălui său, în pofida ispitelor, a insultelor grave şi a maltratărilor. El şi-a păstrat integritatea până la moarte, o moarte pe un stâlp de tortură (Evr. 2:10). Jertfindu-şi viaţa umană perfectă, Isus a oferit o răscumpărare prin care putea să-i elibereze, sau să-i salveze, din păcat şi din moarte pe urmaşii lui Adam (Mat. 20:28; Rom. 5:6–8).

11 Într-o altă scrisoare a sa, Pavel a folosit expresia „răscumpărare corespunzătoare“ (1 Tim. 2:6). În ce sens a fost ea corespunzătoare? Adam a adus imperfecţiunea şi moartea asupra a miliarde de oameni, toţi urmaşii săi. Este adevărat că Isus, ca om perfect, ar fi putut să fie tatăl a miliarde de descendenţi perfecţi.* De aceea, s-a înţeles că viaţa lui Isus şi a tuturor potenţialilor săi urmaşi perfecţi a constituit o jertfă echivalentă cu viaţa lui Adam şi a urmaşilor săi imperfecţi. Însă Biblia nu spune că vreun potenţial urmaş al lui Isus este inclus în răscumpărare. În Romani 5:15–19 se arată că moartea „unui singur om“ a făcut posibilă eliberarea. Într-adevăr, viaţa perfectă a lui Isus a fost echivalentul vieţii lui Adam. Accentul se pune şi trebuie să se pună numai pe Isus Cristos. Printr-un „singur act de justificare“, şi anume prin faptul că a ascultat de Dumnezeu şi şi-a păstrat integritatea până la moarte, Isus a făcut posibil ca oameni de orice fel să primească darul vieţii (2 Cor. 5:14, 15; 1 Pet. 3:18). Dar cum s-a ajuns la acest rezultat?

Achitaţi pe baza jertfei de răscumpărare

12 Iehova Dumnezeu a acceptat jertfa de răscumpărare oferită de Fiul său (Evr. 9:24; 10:10, 12). Cu toate acestea, discipolii lui Isus de pe pământ, inclusiv apostolii săi fideli, au rămas imperfecţi. Deşi s-au străduit, ei n-au reuşit întotdeauna să nu greşească. Din ce cauză? Deoarece moşteniseră păcatul (Rom. 7:18–20). Dar Dumnezeu putea să facă, şi chiar a făcut ceva în acest sens. El a acceptat ‘răscumpărarea corespunzătoare’ şi a fost dispus să o aplice în folosul slujitorilor săi de pe pământ.

13 Aceasta nu înseamnă că Dumnezeu era dator faţă de apostoli şi faţă de alţi oameni să aplice răscumpărarea pentru unele fapte bune pe care le făcuseră ei. Nu, ci Dumnezeu a făcut acest lucru datorită îndurării şi a marii sale iubiri. El a preferat să nu le aplice o judecată nefavorabilă apostolilor şi altor oameni, ci să-i achite, absolvindu-i de vina păcatului moştenit. Pavel a arătat cu claritate acest lucru: „De fapt, prin această bunătate nemeritată aţi fost salvaţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu“ (Ef. 2:8).

14 Să ne gândim la darul extraordinar pe care îl oferă Cel Atotputernic. El iartă păcatul pe care îl moşteneşte o persoană, precum şi greşelile făcute de aceasta. Cei care au devenit creştini au comis înainte o mulţime de păcate. Totuşi, pe baza răscumpărării, Dumnezeu poate să ierte aceste păcate. Pavel a scris: „Darul, care a pornit de la multe greşeli, a dus la declararea dreptăţii“ (Rom. 5:16). Apostolii şi alţi oameni care primiseră acest dar oferit cu iubire (adică faptul de a fi declaraţi drepţi) trebuiau să continue să i se închine cu credinţă adevăratului Dumnezeu. Ce răsplată îi aştepta? „Cei ce primesc din belşug bunătate nemeritată şi darul dreptăţii vor trăi şi vor domni ca regi prin acesta singur, Isus Cristos.“ Într-adevăr, darul de a fi declarat drept are un rezultat diametral opus: viaţa (Rom. 5:17). (Citeşte Luca 22:28–30.)

15 Cei care primesc acest dar, adică faptul de a fi declaraţi drepţi, devin fii spirituali ai lui Dumnezeu. În calitate de comoştenitori cu Cristos, ei au perspectiva de a fi înviaţi în cer ca fii spirituali pentru ‘a domni ca regi’ împreună cu Isus Cristos. (Citeşte Romani 8:15–17, 23.)

Dumnezeu îşi arată iubirea şi faţă de alţi oameni

16 Nu toţi cei care cred în Dumnezeu şi îi slujesc în calitate de creştini loiali au speranţa că „vor domni ca regi“ alături de Cristos în cer. Mulţi au o speranţă bazată pe Biblie, similară celei pe care au avut-o slujitorii precreştini ai lui Dumnezeu. Ei speră să trăiască veşnic într-un paradis pământesc. Pot ei să primească încă de pe acum darul oferit de Dumnezeu în marea sa iubire şi astfel să fie consideraţi drepţi cu perspectiva de a trăi veşnic pe pământ? Având în vedere cele scrise romanilor de apostolul Pavel, răspunsul este afirmativ!

17 Pavel menţionează exemplul excelent al lui Avraam, un om al credinţei care a trăit înainte ca Iehova să-i dea Israelului un cod de legi şi cu mult timp înainte ca Cristos să deschidă calea spre viaţă cerească (Evr. 10:19, 20). Biblia spune: „Nu prin lege a primit Avraam sau sămânţa lui promisiunea că va fi moştenitorul unei lumi, ci prin dreptatea care vine prin credinţă“ (Rom. 4:13; Iac. 2:23, 24). Prin urmare, Dumnezeu l-a considerat drept pe fidelul Avraam. (Citeşte Romani 4:20–22.)

18 Aceasta nu înseamnă că, de-a lungul deceniilor în care i-a slujit lui Iehova, Avraam a fost fără păcat. Nu în acest sens a fost el drept (Rom. 3:10, 23). Însă, în infinita sa înţelepciune, Iehova a luat în considerare credinţa remarcabilă a lui Avraam şi faptele sale izvorâte din credinţă. În mod deosebit, Avraam a exercitat credinţă în „sămânţa“ promisă care avea să vină pe linia sa genealogică. Acea Sămânţă s-a dovedit a fi Mesia, sau Cristos (Gen. 15:6; 22:15–18). De aceea, pe baza ‘răscumpărării plătite de Cristos Isus’, Judecătorul divin poate să ierte păcatele care au fost comise în trecut. Astfel, Avraam şi alţi oameni ai credinţei din timpurile precreştine vor fi readuşi la viaţă. (Citeşte Romani 3:24, 25.) (Ps. 32:1, 2)

ne bucurăm de aprobarea lui Iehova încă de pe acum

19 Faptul că Dumnezeul iubirii l-a considerat drept pe Avraam ar trebui să fie o încurajare pentru adevăraţii creştini din zilele noastre. Iehova nu l-a declarat drept pe Avraam aşa cum îi declară pe cei unşi de el cu spirit pentru a fi „comoştenitori cu Cristos“. Membrii acestui grup, al căror număr este limitat, sunt „chemaţi să fie sfinţi“ şi sunt acceptaţi ca „fii ai lui Dumnezeu“ (Rom. 1:7; 8:14, 17, 33). Spre deosebire de aceştia, Avraam a fost numit „prietenul lui Iehova“ înainte ca jertfa de răscumpărare să fie oferită (Iac. 2:23; Is. 41:8). Dar cum stau lucrurile cu adevăraţii creştini care speră să trăiască pe un pământ transformat în paradis?

20 Aceşti creştini n-au primit „darul dreptăţii“ cu perspectiva vieţii cereşti, pe care cei unşi îl primesc „datorită eliberării prin răscumpărarea plătită de Cristos Isus“ (Rom. 3:24; 5:15, 17). Cu toate acestea, ei au o credinţă puternică în Dumnezeu şi în măsurile luate de el şi îşi manifestă credinţa înfăptuind lucrări bune. De exemplu, ei ‘le predică oamenilor regatul lui Dumnezeu şi îi învaţă lucrurile privitoare la Domnul Isus Cristos’ (Fap. 28:31). Astfel, Iehova îi poate considera drepţi pe aceşti creştini în acelaşi fel în care l-a considerat pe Avraam. Darul pe care îl primesc ei — prietenia cu Dumnezeu — se deosebeşte de „darul“ pe care îl primesc cei unşi. Fără îndoială însă, acesta este un dar pe care ei îl primesc cu profundă recunoştinţă.

21 Dacă ai speranţa de a trăi veşnic pe pământ, trebuie să înţelegi că această posibilitate nu se datorează acţiunii întâmplătoare a unui conducător uman. Ea reflectă scopul înţelept al Suveranului universului. Iehova a luat treptat măsuri pentru a-şi realiza scopul. Aceste măsuri au fost în armonie cu adevărata dreptate. Mai mult decât atât, ele au reflectat marea iubire a lui Dumnezeu. De aceea, Pavel a putut spune: „Dumnezeu ne arată iubirea sa prin faptul că, pe când eram încă păcătoşi, Cristos a murit pentru noi“ (Rom. 5:8).

[Notă de subsol]

De exemplu, acest punct de vedere referitor la descendenţi, sau urmaşi, a fost prezentat în Perspicacitate pentru înţelegerea Scripturilor (engl.), volumul 2, pagina 736, paragrafele 4 şi 5 şi în Turnul de veghe din 15 martie 2000, pagina 4, paragraful 4.

amintiţi?

• Ce moştenire au primit urmaşii lui Adam şi care a fost rezultatul?

• Cum a fost oferită o răscumpărare corespunzătoare şi în ce sens a existat o echivalenţă?

• Ce perspectivă îţi oferă darul de a fi declarat drept?

[Întrebări de studiu]

 1, 2. Care sunt două daruri la care putem reflecta şi care dintre ele este mai valoros?

 3. Ce întrebări apar în mod firesc în legătură cu darul oferit de Dumnezeu?

 4, 5. a) În ce mod remarcabil şi-a exprimat Iehova iubirea? b) Ce detalii ne ajută să înţelegem mai bine Romani 5:12?

 6. a) De ce au murit descendenţii lui Adam atât înainte, cât şi după ce Dumnezeu a dat Legea mozaică? b) Ce idee ilustrează exemplul unei boli ereditare, cum ar fi hemofilia?

 7, 8. Cum a dus conduita a doi oameni perfecţi la rezultate complet diferite?

 9. Potrivit cu Romani 5:16, 18, ce a făcut Dumnezeu prin faptul că i-a declarat drepţi pe oameni?

10. Ce a făcut Isus pentru a oferi baza necesară ca oamenii să fie declaraţi drepţi?

11. Ce echivalenţă stă la baza răscumpărării?

12, 13. De ce oamenii care sunt declaraţi drepţi au nevoie de îndurarea şi de iubirea lui Dumnezeu?

14, 15. a) Ce răsplată le-a fost rezervată celor care au fost declaraţi drepţi de Dumnezeu? b) Ce anume trebuiau să mai facă ei?

16. Ce dar pot primi încă de pe acum oamenii care au speranţă pământească?

17, 18. a) Cum l-a considerat Dumnezeu pe Avraam având în vedere credinţa acestuia? b) În ce sens l-a considerat Iehova drept pe Avraam?

19. De ce modul în care l-a privit Iehova pe Avraam ar trebui să fie o încurajare pentru mulţi oameni din zilele noastre?

20. Ce aşteaptă Dumnezeu de la cei pe care îi consideră drepţi, aşa cum l-a considerat pe Avraam?

21. Ce foloase aduc iubirea şi dreptatea lui Iehova?

[Legenda ilustraţiei de la pagina 13]

Omul perfect Adam a păcătuit.  Omul perfect Isus a oferit o „răscumpărare corespunzătoare“

[Legenda fotografiei de la pagina 15]

Prin intermediul lui Isus putem fi declaraţi drepţi! Aceasta este într-adevăr o veste bună!