• Anuar 2013
  • Lucrarea mondială de predicare şi de instruire
Maine, SUA: Fraţii noştri urmează exemplul lui Isus fiind „pescari de oameni“

Lucrarea mondială de predicare şi de instruire

ACTIVITATEA LA NIVEL MONDIAL

ŢĂRI                                               239

VESTITORI                                       7 782 346

TOTALUL DE ORE PETRECUTE ÎN SERVICIUL DE TEREN    1 748 697 447

STUDII BIBLICE                                    8 759 988

AFRICA

ŢĂRI ŞI TERITORII          58

POPULAŢIA      968 989 710

VESTITORI        1 312 429

STUDII BIBLICE     2 999 639

Nu a mai făcut avort

Saba era proprietara unui magazin şi locuia în Addis Abeba, capitala Etiopiei. Într-o zi, două Martore i-au oferit o revistă Treziţi-vă!, care vorbea despre avort. Saba le-a invitat în casă şi le-a mărturisit cu lacrimi în ochi că se gândea să avorteze. Pe parcursul discuţiei, cele trei femei s-au simţit atât de copleşite de subiectul discutat, încât au început să plângă. Femeia a decis să păstreze copilul şi i-a spus în aceeaşi zi, pe un ton hotărât, soţului ei motivul. Mai târziu, Saba a născut o fetiţă frumoasă. De asemenea, a început să studieze Biblia şi s-a botezat. În prezent, ea slujeşte cu bucurie ca pionieră. Soţul ei a studiat Biblia şi a devenit fratele nostru, iar, în aprilie 2012, s-au botezat cei doi copii mai mari ai lor.

„Am putea merge noi vorbim cu el?“

Kaokoland, Namibia: Publicaţiile pentru studierea Bibliei captează atenţia oamenilor de orice vârstă. Broşura Ascultă de Dumnezeu şi vei trăi veşnic! este disponibilă acum în 452 de limbi

Un supraveghetor de circumscripţie din Etiopia predica din casă în casă împreună cu un frate. La una dintre uşi, le-a deschis o servitoare. Când au întrebat-o dacă puteau vorbi cu proprietarul casei, femeia le-a spus că nu era posibil. Atunci, fraţii au dorit să ştie dacă îi puteau oferi acestuia câteva publicaţii. Ea s-a dus să ceară acordul proprietarului, apoi le-a spus fraţilor că acesta dorea să vadă mai întâi publicaţiile.

Atunci fraţii i-au oferit o revistă. Ea s-a întors după câteva minute şi le-a spus că proprietarul era de acord să o citească. Unul dintre fraţi a întrebat: „Dacă nu poate ieşi din casă, am putea merge noi să vorbim cu el?“. Femeia a mers încă o dată să-l întrebe. De această dată, ea a lipsit mai mult timp, iar fraţii se întrebau dacă se va mai întoarce. În cele din urmă, s-a întors şi i-a invitat în casă. Ei au aflat că proprietarul, un bărbat vârstnic pe nume Yirgu, era imobilizat la pat de zece ani. Femeia lipsise atât de mult pentru că îl ajutase să se îmbrace şi făcuse curăţenie în cameră.

Când fraţii i-au vorbit lui Yirgu despre vestea bună, el a fost atât de încântat de ceea ce a auzit, încât a acceptat un studiu biblic. Pe măsură ce studiul continua, se îmbunătăţea şi starea lui de sănătate. După un timp, el a reuşit să se dea jos din pat şi să se deplaseze cu ajutorul unui scaun cu rotile. Apoi, a început să participe la întruniri şi s-a botezat recent la un congres de district.

Cărţile de la biserica tatălui său

Calvin, din Zimbabwe, avea patru ani când tatăl lui a murit. El i-a lăsat doar o sacoşă în care se aflau Traducerea lumii noi şi cartea Profeţia lui Isaia  lumină pentru întreaga omenire, volumul I. „Du-te la biserica de unde am primit cărţile. Aceasta învaţă adevărul“, i-a spus el lui Calvin.

După moartea mamei lui, Calvin a fost dat în grija bunicii. Nouă ani, el a refuzat să meargă la biserica bunicii sale, spunând că, într-o zi, avea să găsească „biserica“ de la care primise tatăl său cărţile.

După un timp, bunica băiatului s-a întâlnit cu una dintre surorile noastre, însă nu ştia că aceasta este Martoră. Printre altele, i-a spus că are un nepot încăpăţânat care nu voia să meargă cu ea la biserică, ci îşi petrecea duminicile citind o carte pe care i-o lăsase tatăl lui. Sora a întrebat-o care era titlul cărţii. Aceasta i-a spus că era, probabil, „una dintre cărţile acelea stupide ale Turnului de veghe“.

Atunci sora i-a spus că i-ar plăcea să-l cunoască pe băiat. Când s-au întâlnit, Calvin s-a bucurat foarte mult. Sora a iniţiat imediat un studiu biblic cu el din cartea Ce ne învaţă în realitate Biblia? şi, în pofida opoziţiei înverşunate din partea bunicii, Calvin a început să participe la întruniri. El este hotărât să rămână ferm în adevăr şi aşteaptă cu nerăbdare învierea, ca să fie din nou împreună cu mama şi cu tatăl său. Calvin s-a botezat în august 2012.

„Dumnezeul căruia i te închini este puternic“

Caro trăieşte în Uganda. La numai o lună de când ea studia Biblia, soţul ei, Martin, care practica vrăjitoria, a început să i se împotrivească cu înverşunare. „Din cauza cărţilor tale, strămoşii nu mai pot intra în casă“, i-a reproşat el. Mai mult, s-a purtat urât cu ea şi chiar a ameninţat-o că o va ucide dacă nu întrerupea studiul biblic. Chiar şi când Martin nu a mai susţinut financiar familia, Caro a rămas calmă, s-a îngrijit de familie cultivând legume în grădină şi a continuat să acumuleze cunoştinţă exactă. Mai târziu însă, când viaţa i-a fost în pericol, Caro a fugit de acasă. Ea s-a străduit din greu să se întreţină singură. Dar, după ce a aflat că copiii s-au îmbolnăvit, a cheltuit puţinii bani pe care îi câştigase pentru a le cumpăra medicamente.

După un timp, Caro a primit un telefon de la soţul ei. „Vreau să te întorci acasă“, i-a spus el. „Am văzut că Dumnezeul căruia i te închini este puternic şi că te susţine. Spune-le celor cu care studiezi să vină şi să studieze şi cu mine. Chiar vreau să-mi schimb viaţa.“ Martin vorbise foarte serios. Acum, familia lor este unită şi fericită. Martin şi Caro s-au botezat la un congres din august 2012.

Singurul vestitor dintr-un sat izolat

David, care trăieşte în Kenya, a început să studieze Biblia cu Martorii lui Iehova într-un oraş aflat departe de satul lui. Însă, nu după mult timp, el a fost nevoit să se întoarcă acasă, în Lokichar, un sat dintr-o zonă izolată din nord-vestul Kenyei. Cea mai apropiată congregaţie era în oraşul Lodwar, la o distanţă de aproximativ 165 de kilometri. Deşi, patru ani, David nu a putut ţine legătura cu Martorii lui Iehova, el le-a predicat vecinilor şi rudelor sale, spunându-le ceea ce învăţase în scurta perioadă cât studiase Biblia. Unii dintre aceştia au reacţionat pozitiv, astfel că, în scurt timp, conducea câteva studii biblice. În 2007, el i-a căutat pe fraţii din Lodwar şi a reluat studiul. El mergea acolo de două ori pe lună cu motocicleta-taxi şi cu microbuzul.

Cu cât învăţa mai multe din Biblie, cu atât era mai zelos în lucrarea de predicare. Deşi nu era botezat, David a construit în apropierea casei o „sală a Regatului“ cu pereţi din chirpici şi cu acoperiş de paie, unde ţinea întruniri cu persoanele interesate. Dar unii dintre săteni nu au privit cu ochi buni activitatea lui de predicare. De aceea, doi ani, el a fost ţinta abuzurilor verbale şi fizice. Odată, acuzându-l că introducea în sat „închinarea la Diavol“, câţiva săteni l-au bătut până şi-a pierdut cunoştinţa. Însă, după ce David a apelat la autorităţi, violenţele au încetat, iar el a continuat să predice. „Adevărul este cel mai important lucru din viaţa mea“, a spus David. „Oricât de multă opoziţie aş avea de înfruntat, aceasta nu mă va opri.“

David s-a botezat în 2009. În prezent este slujitor auxiliar şi pionier regular. El şi fiul său de 15 ani sunt singurii vestitori din zonă. Dar, în aprilie 2012, aproximativ 60 de săteni au asistat la Comemorarea morţii lui Cristos, care a avut loc la „sala Regatului“ de lângă casa lui David.

„Să demonstrezi cu Biblia greşeşte“

În Ghana, o pionieră pe nume Janet citea cartea Ce învaţă Biblia în timp ce călătorea cu autobuzul pe o distanţă mai lungă. Un pastor a urcat în autobuz, a ţinut o predică, după care i-a îndemnat pe călători să dea bani. Janet i-a zis: „Dumneavoastră spuneţi că Isus şi Dumnezeu sunt una şi aceeaşi persoană. Atunci cine a vorbit cu Isus la botezul său?“.

Predicatorul a răspuns: „E o taină!“.

Janet a deschis cartea Ce învaţă Biblia la capitolul patru, a ales câteva versete şi i-a invitat pe unii călători să le citească. Apoi a explicat în ce mod se deosebeşte Isus de Dumnezeul Atotputernic, Iehova.

„Eşti o vrăjitoare!“, a exclamat predicatorul.

Atunci, pasagerii i-au luat apărarea lui Janet: „În loc să o acuzi că e vrăjitoare, ar trebui să demonstrezi cu Biblia că greşeşte“. Furios, predicatorul a coborât la prima staţie. O tânără, care era aşezată lângă Janet, i-a spus: „Nu am ştiut că Iehova este numele lui Dumnezeu până când ai început să discuţi cu predicatorul. Credeam că biserica Martorilor se numeşte aşa!“.

A urmat o discuţie, apoi Janet şi-a notat numărul ei de telefon şi i-a promis că o va contacta. Când a ajuns acasă, femeia i-a povestit incidentul bunicii sale, care, la rândul ei, a fost surprinsă să afle că numele lui Dumnezeu este Iehova. Ulterior, Janet s-a îngrijit ca femeia şi bunica ei să fie vizitate de Martori. În prezent, amândouă participă la întruniri.

AMERICILE

ŢĂRI ŞI TERITORII         57

POPULAŢIA       946 087 916

VESTITORI         3 861 145

STUDII BIBLICE      4 196 922

A găsit adevărul unde nici nu s-ar fi aşteptat

Într-un penitenciar din Bolivia, gardienii au dus-o cu forţa în curtea închisorii pe Andrea, în vârstă de 20 de ani, în timp ce striga înjurături şi ameninţări. Întrucât Andrea era puternică şi violentă, cei din jur se temeau de ea. Însă o Martoră a lui Iehova pe nume Leidy, care fusese acuzată şi închisă pe nedrept, nu se temea de ea. Ei îi era milă de Andrea. Leidy avea obiceiul să citească în fiecare dimineaţă cu voce tare versurile unei cântări din cartea de cântări. Auzind ceea ce citeşte, Andrea a întrebat-o: „Eşti Martoră a lui Iehova?“.

Peru: Depunându-le mărturie fermierilor din zonele înalte, aflate în apropierea văii râului Utcubamba

După ce a aflat că Leidy era Martoră, Andrea a spus: „Şi mama mea este Martoră a lui Iehova, iar, când eram mică, mergeam la întruniri împreună cu ea. Mama studia Biblia cu mine“. Apoi Andrea a început să plângă. În următoarele zile, Leidy a purtat mai multe discuţii spirituale profunde cu ea. De asemenea, înainte ca Andrea să fie audiată la proces, ele s-au rugat împreună lui Iehova pentru ajutor şi îndrumare. După ce a fost pusă în libertate, Andrea a continuat să înveţe despre Iehova. În scurt timp, a întrunit cerinţele pentru a fi vestitoare nebotezată, iar acum se pregăteşte pentru botez.

Deşi a fost condamnată pe nedrept, Leidy s-a folosit din plin de timpul cât a stat în închisoare: înainte de a fi eliberată, a iniţiat 21 de studii biblice. În prezent, ea vizitează de trei ori pe săptămână persoanele interesate de la închisoare pentru a le cultiva interesul.

S-a datorat site-ului www.jw.org

În primăvara anului 2011, un cuplu şi cei doi copii mici ai lor au mers într-o duminică la o sală a Regatului din Canada. Fiind îmbrăcaţi frumos, toţi cei care i-au văzut au crezut că sunt Martori ai lui Iehova, veniţi în vizită din alt oraş. Dominic, un slujitor auxiliar din congregaţie, şi bărbatul venit în vizită s-au recunoscut imediat. Cu 17 ani în urmă, Dominic studiase Biblia cu acest bărbat. În ultimii doi ani, Marc-André şi soţia lui, Josée, au descărcat revistele Turnul de veghe şi Treziţi-vă! de pe site-ul www.jw.org. Citindu-le, au ajuns la concluzia că toată familia trebuia să meargă la sala Regatului. S-a iniţiat imediat un studiu biblic cu ei şi întreaga familie a început să participe la toate întrunirile congregaţiei. După numai două luni, ţineau săptămânal închinarea în familie. Ei fac în continuare progrese frumoase. În mai 2012, Josée şi-a prezentat prima temă la Şcoala de Serviciu Teocratic.

„Mi-a dat mâncarea şi pălăria lui“

În 2010, la un congres de district din Chile a participat şi Marcelo, un băieţel de zece ani. El a observat că domnul în vârstă de lângă el nu avea nicio publicaţie.

„Acest domn nu are Biblie“, i-a şoptit el mamei sale.

„Arată-i versetele în Biblia ta!“, i-a şoptit ea. Astfel, Marcelo s-a aşezat chiar lângă acest domn, care se numea Victor, şi l-a invitat să citească împreună versetele biblice. Când a început pauza, Marcelo s-a întors spre mama lui şi i-a spus: „Nu are nimic de mâncare“. Ea l-a îndemnat să-şi împartă mâncarea cu Victor. Atunci, Marcelo i-a oferit un sandviş şi un pahar de ceai cald. În timp ce Victor mânca, Marcelo i-a arătat toate versetele biblice pe care şi le-a amintit.

La amiază, soarele ardea cu putere. Marcelo s-a întors din nou spre mama lui şi i-a spus: „Nu are nici pălărie“.

„Dă-i pălăria ta!“, i-a zis mama. Iar Marcelo i-a dat-o. După încheierea programului, băiatul şi-a luat la revedere de la domnul Victor.

La următorul congres de district, Marcelo s-a dus să vadă dacă venise şi Victor. Spre încântarea lui, Victor nu numai că venise, dar purta şi cravată! Când Victor l-a văzut pe Marcelo, a spus: „Mă aflu astăzi aici datorită acestui tânăr. Anul trecut, am primit o invitaţie şi am mers la congres. Acolo, acest băiat mi-a arătat versetele în Biblia lui. De asemenea, mi-a dat mâncarea şi pălăria lui. Iar acum studiez Biblia!“. În prezent, Victor este vestitor nebotezat.

Cuvinte de laudă din partea unei jurnaliste

O bine-cunoscută jurnalistă din Venezuela a relatat în rubrica ei dintr-un ziar ce s-a întâmplat când a sunat la serviciul clienţi din cadrul unei companii naţionale de telefonie pentru a solicita asistenţă tehnică. Operatorul care i-a preluat apelul a răspuns scurt, nepoliticos şi nu a ajutat-o să rezolve problema. Când a sunat a doua oară, apelul ei a fost preluat de un tânăr care s-a recomandat Misael. Acesta i-a răspuns la întrebări pe un ton politicos şi i-a oferit ajutorul de care avea nevoie. Jurnalista a scris: „Bunătatea, respectul, dorinţa de a ajuta şi spiritul de cooperare de care a dat dovadă acest tânăr pe tot parcursul conversaţiei au fost extraordinare. Cu ajutorul lui, am putut să-mi rezolv problema şi am învăţat cum să gestionez alte situaţii în viitor“.

Când femeia l-a lăudat, el i-a spus că este Martor al lui Iehova şi că doreşte să-i trateze pe semenii săi aşa cum ne-a învăţat Isus. Ea a cerut să vorbească cu superiorul lui Misael şi şi-a exprimat aprecierea pentru modul în care tânărul şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu. În articolul din ziar, jurnalista a spus despre Misael că este un venezuelean model şi, totodată, un Martor al lui Iehova. Ea şi-a încheiat articolul astfel: „Avem nevoie de oameni ca el în orice domeniu ce presupune relaţii cu publicul“.

„Nu fiţi încăpăţânaţi!“

Ciudad de México, Mexic: O mare parte dintre cele peste un milion de studii biblice din această ţară au fost iniţiate în mărturia stradală

O tânără surdă din Ecuador, în vârstă de cincisprezece ani, pe nume Gabriela, s-a botezat la congresul de district ţinut în limbajul semnelor în octombrie 2011. Ea a fost atât de încântată, încât luni dimineaţa, când a mers la şcoală, a întrebat-o pe profesoară dacă putea să facă un scurt anunţ colegilor de clasă. După ce a primit permisiunea acesteia, Gabriela a ieşit în faţa clasei şi, cu entuziasm, le-a spus în limbajul semnelor: „Săptămâna trecută, vineri, sâmbătă şi duminică, am participat la un congres al Martorilor lui Iehova, unde m-am botezat. De asemenea, vreau să vă spun că sfârşitul acestui sistem este aproape. A mai rămas foarte puţin timp. Trebuie să faceţi cât mai repede schimbările necesare. Nu fiţi încăpăţânaţi! Temeţi-vă de Dumnezeu!“. Colegii ei de clasă au fost impresionaţi.

Mai târziu, în timpul pauzei, o Martoră inactivă pe nume Katty a abordat-o pe Gabriela ca să afle mai multe despre congres. Gabriela i-a spus deschis: „A fost minunat! Acum sunt o Martoră botezată şi vreau să-i fiu loială lui Iehova. Aşa că nu mai pot fi prietenă cu tine, pentru că tu ai o conduită nepotrivită, iar asta îmi poate pune în pericol prietenia cu Dumnezeu. Trebuie să faci schimbări. E foarte important să te rogi lui Iehova şi să vorbeşti cu bătrânii. Ştiu că poţi să te schimbi“. Modul direct, dar iubitor, în care i-a vorbit a îndemnat-o pe Katty să ia legătura cu bătrânii. Astfel, ea a primit ajutor din punct de vedere spiritual şi a început să participe din nou la lucrarea de predicare.

A folosit laptopul profesoarei

O soră de 16 ani din Statele Unite a fost întrebată de colegii de clasă despre religia ei, însă ea nu avea la îndemână nici literatură, nici Biblia. Întrucât dorea să le răspundă la întrebări cu ajutorul unor versete biblice, a împrumutat laptopul profesoarei sale şi a accesat site-ul www.jw.org. Nu numai că le-a răspuns colegilor la toate întrebările, dar le-a şi arătat cum pot folosi site-ul. Le-a explicat că, ori de câte ori au întrebări biblice, dar nu întâlnesc un Martor, pot să acceseze site-ul şi să afle răspunsul. Sora a observat pe parcursul acelei săptămâni că ei nu-i mai puneau atât de multe întrebări. Când a dorit să afle motivul, unii dintre colegi i-au spus că accesau cu regularitate site-ul de pe telefonul mobil. Chiar şi profesoara ei intra pe site!

ASIA ŞI ORIENTUL MIJLOCIU

ŢĂRI ŞI TERITORII             48

POPULAŢIA          4 222 869 785

VESTITORI                674 608

STUDII BIBLICE             662 736

S-a evitat un conflict

Un grup de Martori care mergea la o înmormântare a trecut printr-un sat mic din Indonezia. Un pionier a observat câţiva tineri ce stăteau pe marginea unui drum, a vorbit cu ei şi le-a oferit broşura Ascultă de Dumnezeu şi vei trăi veşnic!. Mai târziu a trecut prin acelaşi loc o soră care mergea spre casă. Atunci, un bărbat care ţinea în mână broşura s-a apropiat de ea şi i-a mulţumit pentru că i-o oferise fiilor lui: „Aceasta le-a salvat viaţa fiilor mei!“. Neştiind nimic despre conversaţia iniţială, sora l-a întrebat ce se întâmplase. Bărbatul i-a explicat că fiii lui plănuiau să atace un sat. Potrivit unui obicei local, ei intenţionau să-şi răzbune un prieten. Însă, când băieţii au citit broşura, au înţeles că oamenii care se luptă nu vor moşteni Paradisul care va veni. Aşa că s-au liniştit, au renunţat la planul lor şi s-au întors acasă. Mesajul Bibliei din acea broşură a contribuit la aplanarea unui potenţial conflict periculos.

Un travestit face schimbări

Shau Kei Wan, Hong Kong: Unei tinere i se depune mărturie într-o piaţă

Rek a crescut într-o familie obişnuită din Cambodgia, însă, din copilărie, atât el, cât şi fratele său geamăn se considerau fete. Ei se jucau cu păpuşi şi le plăcea să se îmbrace cu haine de fete. Mama lor era derutată, se simţea ruşinată şi nu ştia cum să pună capăt acestui comportament. Ei mergeau la şcoală îmbrăcaţi în haine de băieţi, dar, de îndată ce ajungeau, se schimbau în haine de fete. La vârsta de 16 ani, gemenii s-au înscris la un concurs de frumuseţe pentru travestiţi şi au fost remarcaţi de reprezentanţi ai industriei divertismentului. Astfel, ei au apărut în emisiuni televizate şi în spectacole de comedie. Nu după mult timp, Rek a adoptat un stil de viaţă homosexual şi s-a asociat cu alţi travestiţi.

Mama lui Rek a început să meargă la biserică şi a insistat să meargă şi el cu ea. De asemenea, Rek a fost de acord să se îmbrace cu haine bărbăteşti, însă nu a vrut să-şi tundă părul lung. Pastorul făcea adesea comentarii denigratoare la adresa lui şi îl ridiculiza pentru stilul său de viaţă. În pofida acestui fapt, Rek s-a gândit să studieze Biblia la biserică. În prima zi, el s-a trezit devreme şi a mers cu bicicleta mai mulţi kilometri până la biserică. Pastorul însă nu avea dispoziţia necesară să-l înveţe, aşa că s-a scuzat şi a plecat. A doua săptămână, când pastorul nici măcar nu a apărut, Rek a fost dezgustat de atitudinea lui.

Când Rek a sosit acasă, fratele său geamăn i-a spus că o femeie tocmai îi vizitase şi i-a oferit un studiu biblic gratuit la domiciliu. Ea îi lăsase cartea Ce ne învaţă în realitate Biblia?. Gemenii au început să studieze cu sora şi cu soţul ei. După şase luni, fratele lui Rek a simţit că nu era pregătit să-şi schimbe modul de viaţă, aşa că a întrerupt studiul. Pe Rek însă, l-au impresionat profund cuvintele din 1 Corinteni 6:9, 10 şi a înţeles clar ce trebuia să facă. Printr-un studiu sârguincios, citirea Bibliei, rugăciune şi participarea la întruniri, el a reuşit să-şi schimbe modul de viaţă. Şi mama lui Rek studiază şi face progrese frumoase. Când Rek s-a botezat, mama lui a spus cu lacrimi în ochi: „Mă bucur atât de mult să-l văd pe fiul meu că se botează ca bărbat“. Rek slujeşte în prezent ca pionier regular.

A abandonat spiritismul

Or-Ya practica spiritismul, ghicitoria, făcea vindecări şi era consilier spiritual. Un cuplu de pionieri speciali care slujesc în Haifa, Israel, au întâlnit-o în timp ce predicau din casă în casă. Femeia i-a întâmpinat cu următoarele cuvinte: „Dacă este vorba despre Dumnezeu, poftiţi înăuntru!“. Casa ei era plină de obiecte ce aveau legătură cu spiritismul şi cu misticismul. Ea a pretins că a primit mesaje de la Dumnezeu, unele prin „spiritul“ unui rabin decedat.

Ideea unui studiu biblic la domiciliu din cartea Ce învaţă Biblia a încântat-o. Cu doar două zile înainte ca Martorii să sune la uşa ei, ea se rugase ca Dumnezeu să trimită pe cineva care să o înveţe Biblia fără a face interpretări rabinice. După aproximativ o lună, ea a întrebat: „Mai există şi alţi oameni care au aceleaşi convingeri cu ale voastre?“. Când a asistat la o întrunire a congregaţiei, a rămas impresionată de căldura şi iubirea cu care a fost primită. De atunci, participă cu regularitate la întruniri.

După două luni de când a început să studieze, Or-Ya a întrebat despre congresul care se apropia: „Nu cumva la congrese se fac botezuri? Dacă aşa stau lucrurile, mai aveţi două luni ca să mă ajutaţi să fiu pregătită pentru botez!“. Mai întâi, ea a aruncat toate obiectele care aveau legătură cu spiritismul, chiar dacă fuseseră scumpe. Apoi a încetat să mai lucreze ca mediu spiritist şi a început să le depună mărturie altora, prezentându-le revistele şi cartea Ce învaţă Biblia foştilor clienţi şi pacienţi. Iar când s-a îmbolnăvit nu a apelat la vechile metode de vindecare. Întrucât a renunţat la practicile spiritiste, timp de patru luni a rămas fără venit. Când şi-a căutat de lucru a impus câteva condiţii: şase ore pe zi, patru zile pe săptămână, astfel încât să-i rămână timp pentru studiu, întruniri şi predicare. În cele din urmă şi-a găsit un serviciu potrivit. De asemenea, a vândut casa spaţioasă pe care o avea şi a închiriat un apartament mic.

Or-Ya a întrunit cerinţele pentru botez, însă, cu numai o săptămână înainte de congres, ea şi-a rupt piciorul. Însă nu a renunţat, ci s-a botezat chiar dacă avea piciorul în ghips. În prezent, Or-Ya este o vestitoare zeloasă, conducând studii biblice şi depunându-le mărturie foştilor clienţi.

Un membru al unei secte găseşte adevărul

Într-o zonă montană izolată din Filipine s-a început un studiu biblic cu doi fraţi gemeni care sunt surzi. Ambii făceau parte dintr-o sectă ai cărei membri credeau că armele nu le puteau face niciun rău cât timp purtau anumite amulete şi eşarfe care să-i protejeze. Ei fuseseră antrenaţi în folosirea cuţitelor, a săbiilor bolo, a armelor de foc şi au participat la multe lupte în munţi împotriva grupărilor rebele. Membrii sectei le-au permis să studieze Biblia cu condiţia ca Martorii să nu-i oblige să părăsească secta.

Bineînţeles, fraţii i-au încurajat pe gemeni să ia o decizie ei înşişi, ţinând cont de ceea ce învăţau din Biblie. Unul dintre fraţi a simţit că nu putea face schimbările necesare pentru a-i sluji lui Dumnezeu într-un mod aprobat. Celălalt însă a continuat să studieze. Pentru a-l încuraja, fratele cu care studia a deschis Biblia şi i-a explicat în limbajul semnelor: „Numele tău, Samuel, apare în Biblie. Samuel, din Biblie, i-a slujit lui Iehova, singurul Dumnezeu adevărat, până la bătrâneţe. Şi tu poţi să asculţi cu fidelitate de Iehova“. Aceste cuvinte i-au atins inima. „Dacă numele meu apare în Biblie înseamnă că şi eu trebuie să iau poziţie de partea lui Iehova“, s-a gândit Samuel. El le-a spus membrilor cultului că pleacă din munţi, după care şi-a ars toate amuletele şi obiectele ce aveau legătură cu spiritismul. Apoi a progresat repede din punct de vedere spiritual. El este acum un slujitor botezat al lui Iehova şi îi ajută cu mult zel pe alţi surzi să înveţe adevărul din Biblie.

Un copil se confruntă cu persecuţii

Erdenet, Mongolia: Conducând un studiu biblic cu o femeie dintr-o zonă izolată de câmpie

Rajiv locuieşte într-un sat izolat din nordul Indiei. Când avea nouă ani şi era în clasa a patra, învăţătorul său, care este Martor al lui Iehova, i-a învăţat pe copii norme morale cu ajutorul cărţii Ascultă de Marele Învăţător. Rajiv şi-a însuşit imediat toate informaţiile pe care le auzea. El chiar i-a spus învăţătorului că nu mai spunea minciuni, că nu se mai bătea cu colegii şi că, în pauza de prânz, îşi împărţea mâncarea cu cei care nu aveau ce să mănânce.

Pe măsură ce învăţa mai multe despre Paradisul care va fi pe pământ, Rajiv le vorbea despre această veste bună celor din satul lui şi celor cu care călătorea în tren. Acest lucru i-a supărat pe părinţii lui, care se simţeau ruşinaţi de ceea ce făcea el. Ei chiar i-au interzis să mai vorbească despre Iehova şi despre Isus. Văzând că Rajiv continuă să vorbească, au început să-l bată, iar, de îndată ce se întorcea de la şcoală, mama lui îi lua hainele ca să nu mai poată merge afară şi să le vorbească altora despre noua lui credinţă. Părinţii nu i-au mai dat voie să doarmă în pat şi i-au redus porţia de mâncare. Când au văzut că nici aceste măsuri nu-l puteau opri pe băiat, au chemat un preot care să-i schimbe modul de gândire.

Preotul a stat în casa lor mai multe zile, timp în care a încercat să-l oblige pe Rajiv să se plece înaintea unui idol. Când Rajiv a spus că idolul era doar piatră şi nu un dumnezeu viu, preotul l-a îndemnat „să-l privească cu ochii inimii“. Numai aşa putea „să vadă“ că aceasta era un dumnezeu. Atunci, Rajiv a luat o bucată de hârtie şi a scris pe ea „100 rupii“, după care i-a dat-o preotului şi l-a rugat să-i cumpere câteva ciocolate şi să-i aducă restul. Preotul i-a spus că nu era atât de naiv încât să nu vadă că aceea era doar o bucată de hârtie. „Dacă-i priviţi cu ochii inimii“, i-a spus Rajiv, „veţi vedea că sunt bani adevăraţi“. Plin de mânie, preotul a pus mâna pe capul băiatului şi l-a obligat să se plece în faţa idolului. Rajiv i-a zis: „Mi-aţi plecat capul înaintea statuii, însă nu veţi reuşi niciodată să-mi plecaţi inima“. În cele din urmă, preotul a plecat spunând că i-a fost imposibil să-l corecteze pe băiat şi că, dacă ar mai fi rămas mult cu el, şi-ar fi pierdut şi el credinţa. Deşi părinţii lui Rajiv l-au transferat la o altă şcoală, el nu a încetat să le vorbească altora despre Iehova şi despre Paradisul promis. Rajiv are zece ani şi continuă să se încreadă în Iehova pentru a-l ajuta să-şi păstreze credinţa puternică.

A găsit Biblia pe care o căuta

În timp ce Larisa îi depunea mărturie unei angajate dintr-o librărie din Armenia, a intrat o femeie şi a întrebat-o pe vânzătoare dacă aveau Biblia „lumii noi“. Vânzătoarea a spus că nu aveau o astfel de Biblie, dar că îi putea oferi o traducere armeană. „E uşor de înţeles?“, a întrebat clienta. Vânzătoarea a citit câteva versete, după care i-a răspuns: „Pare a fi uşor de înţeles“. Neîncrezătoare, clienta a insistat că trebuia să găsească Biblia „lumii noi“. Deodată, Larisa şi-a amintit că avea în poşetă propriul exemplar al Bibliei în limba armeană. I-a arătat-o doamnei şi a rugat-o să citească titlul. Aceasta a citit: „Traducerea lumii noi“. Era chiar Biblia pe care o căuta!

Doamna i-a explicat că ginerele şi fiica ei, care erau în Grecia, tocmai începuseră să studieze Biblia cu Martorii lui Iehova. Întrucât nu învăţaseră încă greaca, au rugat-o să aducă la următoarea ei vizită un exemplar al Traducerii lumii noi în limba armeană. Sora i-a înmânat Biblia, apoi a adăugat: „Vă rog să le-o duceţi pe aceasta şi să le spuneţi că este un cadou din partea lui Iehova“. Doamna a fost şi mai încântată când Larisa i-a propus să studieze Biblia. Au făcut schimb de numere de telefon ca să poată să înceapă studiul de îndată ce avea să se întoarcă din Grecia.

EUROPA

ŢĂRI ŞI TERITORII           47

POPULAŢIA         738 679 198

VESTITORI           1 595 888

STUDII BIBLICE          841 260

Ea a înapoiat portofelul

Nina, o pionieră regulară din Bosnia, studiază cu o familie de romi. Într-o zi, fetiţa în vârstă de zece ani a acestei familii a găsit pe stradă un portofel cu bani, cărţi de credit şi acte. Înainte să cunoască adevărul, l-ar fi păstrat, considerându-l un dar preţios. Însă, după ce a vorbit cu mama sa, ea a decis să-l predea la poliţie. Poliţistul căruia i-a predat portofelul a fost foarte uimit. Decizia fetiţei a fost surprinzătoare deoarece familia era atât de săracă, încât nu-şi permitea nici măcar să cumpere pâine. Două ore mai târziu, familia a primit un telefon prin care era chemată la secţia de poliţie. Proprietarul portofelului îi aştepta acolo ca să le mulţumească şi să le ofere o recompensă. El le-a dat o sumă care ar echivala cu 30 de dolari americani, adică salariul pe două zile.

Titlul a fost captivant

Gjógv, Insulele Feroe: În aceste insule s-a înregistrat în 2012 un record de 118 vestitori

Nihad, care locuieşte în Bosnia, încheiase lucrarea de predicare şi se întorcea la maşină. În timp ce se apropia, a văzut că un bărbat stătea lângă maşina lui. Nihad l-a salutat, iar acesta i-a spus: „Scuzaţi-mă, dar am văzut în maşina dumneavoastră o revistă cu titlul «Cum să fii un tată bun». Mi-aş dori mult să am şi eu un exemplar. Aştept aici de aproape o oră ca să vină cineva. Vă rog, aţi putea să-mi daţi revista?“. Nihad i-a oferit cu bucurie revista şi a profitat de ocazie pentru a-i depune mărturie.

Echipajul unui petrolier primeşte mângâiere

Când un cuplu, care predica în portul Rotterdam din Olanda, a urcat pe un petrolier a observat că echipajul era trist. Inginerul-şef a mărturisit cu lacrimi în ochi că nava trecuse printr-o serie de evenimente nefericite, suferise mai multe abordaje la mică distanţă şi avarii. După aceea, i-a întrebat: „Nu vreţi să vă rugaţi pentru noi?“. Cuplul a propus să prezinte echipajului o cuvântare biblică încurajatoare. Următoarea zi, la ora şapte seara, cei doi vestitori împreună cu alte două cupluri au fost primiţi pe puntea navei. Dintre cei 16 membri ai echipajului erau prezenţi 15. După o rugăciune de deschidere, un frate a ţinut o cuvântare cu tema „Dezastrele — mâna lui Dumnezeu?“. Vestitorii au adus mai multe Biblii şi i-au ajutat pe membrii echipajului să urmărească versetele citate. După rugăciunea de încheiere, membrii echipajului au rămas aşezaţi şi au continuat să discute cu fraţii. Marinarii s-au simţit încurajaţi şi au fost foarte recunoscători. Unul dintre ei chiar a exclamat: „Acesta a fost un răspuns la rugăciunile noastre!“. Echipajul a acceptat 20 de cărţi, Biblii, precum şi alte publicaţii, după care căpitanul le-a înmânat fraţilor un plic cu 200 de dolari americani, donaţie pentru literatură.

S-a rugat poată da o mână de ajutor

Irene, care locuieşte în Suedia, a scris: „Am 80 de ani şi, din cauza durerilor, nu pot ieşi afară ca să merg în lucrare. M-am rugat lui Iehova să pot ajuta pe cineva dintre cei pe care i-am vizitat mai demult şi ar dori să poarte discuţii biblice sau să fie vizitat.

Într-o zi, a sunat telefonul şi a răspuns soţul meu. Era o femeie, care a spus: «Vă rog să mă scuzaţi, dar sunteţi singurii pe care mi i-am amintit, aşa că v-am telefonat. Ar putea soţia dumneavoastră să vină pe la mine ca să vorbim despre Cuvântul lui Dumnezeu? Eu am studiat cu 15 sau 20 de ani în urmă, când soţul meu era în viaţă, dar, pentru că a fost foarte împotrivitor, am renunţat la studiu».

Mi-am adus aminte că o vizitasem împreună cu sora cu care studia. Spre marea mea surprindere, ea şi-a amintit de mine. Am fost foarte bucuroasă şi am stabilit să ne întâlnim. De atunci studiez cu ea în fiecare săptămână. De asemenea, această doamnă participă la întruniri şi a asistat atât la Comemorare, cât şi la cuvântarea specială. Îi mulţumesc lui Iehova în fiecare zi pentru că mi-a răspuns la rugăciuni“.

Nu se acceptă ciocolată în cutia de donaţii!

Sergio, care are opt ani şi locuieşte în Italia, a vrut să-i convingă pe bătrânii de congregaţie că era pregătit să devină vestitor nebotezat. Într-o zi, a mers împreună cu tatăl său acasă la un cuplu în vârstă de 70 de ani, unde tatăl lui trebuia să repare o yală. Sergio a luat cu el două reviste. El spune: „În timp ce tata lucra, i-am oferit revistele domnului în vârstă. El a fost atât de surprins, încât a chemat-o pe soţia lui şi i le-a arătat. Apoi, le-am notat numele, adresa şi numărul de telefon ca să-i pot vizita din nou. Soţia lui mi-a dat toate informaţiile, după care mi-a oferit o ciocolată mare“. Câteva zile mai târziu, Sergio a făcut vizita ulterioară împreună cu un bătrân de congregaţie. A sunat la sonerie, iar, când doamna a deschis, el i-a spus că dorea să le ofere cartea Ce ne învaţă în realitate Biblia?. Femeia a acceptat-o cu bucurie şi i-a dat încă o ciocolată. Sergio a spus: „Nu am putut pune ciocolata în cutia de donaţii, aşa că am mâncat-o“. Şi a adăugat: „Bătrânii au înţeles, în sfârşit, cât de mult îmi doream să devin vestitor nebotezat“.

Pastorul dorea afle mai multe

Simeon era pastor la o biserică din Gurkovo, un oraş din Bulgaria în care nu sunt Martori. Examinând personal Biblia, el şi-a dat seama că există diferenţe între ce învaţă Biblia şi ce predă biserica. Într-o zi, în timp ce călătorea cu trenul, a primit câteva revistele de-ale noastre. Simeon a fost încântat să afle că Iehova este adevăratul Dumnezeu şi că nu există Trinitate. Dornic să cunoască mai multe, el a scris filialei şi tuturor bisericilor pe care le cunoştea. O singură biserică i-a răspuns la scrisoare şi l-a îndemnat să nu se mai ocupe cu astfel de „absurdităţi“. În schimb, filiala a trimis doi Martori din Kazanlŭk, care au călătorit 35 de kilometri până în Gurkovo. Cei doi fraţi au început un studiu biblic cu Simeon şi cu membrii familiei lui. Simeon iubea ce învăţa. El chiar şi-a invitat prietenii şi vecinii să participe la studiu. În scurt timp, 25 de persoane veneau la studiul biblic săptămânal. După ce a participat pentru prima oară la una dintre discuţiile biblice, una dintre vecine, în vârstă de 75 de ani, a spus cu lacrimi în ochi: „Aici am înţeles mai multe într-o oră decât în 30 de ani de când merg la biserică!“. În fiecare lună, aproximativ 60 de persoane asistă la întrunirile pe care fraţii din Kazanlŭk le ţin în Gurkovo, iar la Comemorare au participat 79 de persoane interesate.

„Te rog, păstrează-ţi acest mod de viaţă“

Valya, o soră de 15 ani din Ucraina, a observat într-o zi că profesoara ei venise la şcoală îmbrăcată în negru şi că plânsese. Când a aflat că mama profesoarei tocmai murise, Valya s-a hotărât să o încurajeze cu câteva versete despre înviere. Ea şi-a luat Biblia şi broşurile Ce se întâmplă cu noi când murim? şi Când moare cineva drag, iar, după terminarea orelor, a mers să vorbească cu profesoara. Iată ce spune ea: „În timp ce aşteptam la uşa biroului ei, aveam emoţii foarte mari, aşa că m-am rugat lui Iehova să mă ajute“.

Când Valya a intrat în birou, profesoara a întrebat-o: „Ce doreşti?“

„Vreau să vă încurajez pentru că înţeleg ce simţiţi. În urmă cu câţiva ani şi eu mi-am pierdut bunicul.“

Georgia: Depunând mărturie într-o podgorie

Profesoara a fost profund impresionată de atenţia pe care i-a arătat-o Valya. Cu lacrimi în ochi, ea a spus că nici colegii, şi nici rudele nu i-au arătat o compasiune atât de sinceră. Valya i-a citit şi i-a explicat versetele din Revelaţia 21:3, 4, după care profesoara a acceptat broşurile şi i-a spus: „Eşti foarte diferită de ceilalţi copii“.

Tânăra i-a explicat motivul: „Depun eforturi să citesc Biblia, să trăiesc la înălţimea normelor ei şi să ascult de părinţi“.

Profesoara a cerut să-i aducă o Biblie şi cartea Ce învaţă Biblia. Când i le-a adus, ea şi-a exprimat din nou aprecierea spunându-i Valyei: „Religia ta este religia adevărată şi ai părinţi foarte buni, care te învaţă ce este bine. Te rog, păstrează-ţi acest mod de viaţă“.

A format numărul greşit

În prima zi a congresului de district din 2011, ţinut în Malakasa, Grecia, Natalie a încercat să-l contacteze pe mobil pe tatăl ei. Ea dorea să discute despre autocarul care-i transporta pe fraţi la locul congresului, dar a format un număr greşit şi nu a răspuns nimeni. Puţin mai târziu, persoana al cărei număr îl formase a sunat ca să afle cine a căutat-o. Întrucât programul congresului începuse deja, Natalie a vrut să respingă apelul, însă, din greşeală, a răspuns la el. Fără ca ea să ştie, bărbatul care sunase a ascultat astfel o parte din cuvântarea preşedintelui, care avea un subiect ce i-a stârnit interesul.

Mai târziu, acest bărbat i-a trimis un mesaj: „Cine eşti? Eşti cumva preot?“. La sfârşitul sesiunii de dimineaţă, Natalie a văzut mesajul şi a răspuns: „Nu sunt preot. Sunt Martoră a lui Iehova şi particip la un congres“.

Pittenweem, Scoţia: Predicând într-un port

Bărbatul a telefonat din nou sâmbătă ca să afle dacă congresul se terminase sau nu. Tatăl lui Natalie a reuşit să-i depună mărturie, după care bărbatul i-a spus: „În doar câteva minute, cuvântarea pe care am auzit-o la telefon mi-a răspuns la multe întrebări care mă tulburau“. După cum au aflat mai târziu, familia acestui bărbat se confrunta cu atacuri din partea demonilor şi nu avea idee cine erau spiritele şi de ce se întâmplau aceste atacuri. El explică: „Până acum, nu am dorit niciodată să vorbesc cu Martorii lui Iehova. Dar, dacă este posibil, aş dori să vorbesc cu bărbatul care a ţinut cuvântarea“.

Bineînţeles că a fost posibil. Duminică, bărbatul a venit la congres şi a fost uimit de ceea ce a văzut: familii îmbrăcate frumos şi feţe zâmbitoare. Nu erau gunoaie aruncate pe jos, nu se vorbea urât şi nu se fuma. El a exclamat: „Nu am ştiut că există oameni ca voi pe pământ! Mă simt de parcă am intrat într-un alt univers“. Tatăl lui Natalie l-a condus la biroul preşedintelui programului, iar bărbatul a avut ocazia să discute cu acesta. Congresul în sine şi răspunsurile pe care le-a primit l-au impresionat foarte mult. El a acceptat o Biblie, cartea Ce învaţă Biblia, câteva reviste şi s-au făcut demersuri pentru a fi revizitat.

OCEANIA

ŢĂRI ŞI TERITORII           29

POPULAŢIA          38 495 300

VESTITORI              94 924

STUDII BIBLICE           59 431

„Cel mai frumos cântec pe care l-am auzit vreodată“

În Savai’i, Samoa, toată şcoala se întruneşte zilnic înainte de începerea orelor pentru a intona un imn. Dar Celina, care are cinci ani, şi Levaai, care are şase ani, i-au spus directorului cu respect că nu puteau intona imnul deoarece sunt Martori ai lui Iehova. O astfel de atitudine putea fi aspru pedepsită. Însă directorul s-a gândit că-i putea determina pe copii să se simtă atât de ruşinaţi, încât să cedeze şi să intoneze imnul. De aceea, le-a spus: „Ei bine, dacă nu puteţi intona cântecul nostru, cântaţi unul dintre cântecele voastre“. Atunci Celina şi Levaai au cântat cântarea 111, intitulată ‘Va chema’, pe care o învăţaseră la închinarea în familie nu cu mult timp în urmă. La sfârşitul cântării, directorul avea lacrimi în ochi. El le-a zis: „Este cel mai frumos cântec pe care l-am auzit vreodată. Vă rog să-l mai cântaţi o dată!“. Celina şi Levaai l-au cântat din nou. Apoi directorul le-a spus: „De acum înainte, nu o să vă mai cer să cântaţi cântecele noastre, ci pe ale voastre“.

Toată viaţa s-a rugat lui Isus

Timorul de Est: Această ţară, care a fost sfâşiată de război, a înregistrat o creştere de 9% a numărului de vestitori

Un bărbat din Fiji, care era pastor la o biserică locală, s-a hotărât să asiste la un studiu biblic pe care Martorii lui Iehova îl conduceau cu o altă persoană. În timpul studiului, s-a spus că Isus nu este Dumnezeu. El a fost atât de tulburat de ceea ce a auzit, încât nu a mai putut dormi. Văzând cât era de neliniştit, soţia lui i-a zis: „Să nu te mai duci să-i asculţi pe oamenii aceia!“. Totuşi, bărbatul se tot gândea la ce auzise. Săptămâna următoare, a asistat din nou la studiu. După câteva zile, deşi nu începuse încă să studieze personal Biblia, el s-a dus la biserică şi şi-a dat demisia din funcţia de pastor. Acest lucru a stârnit furia enoriaşilor şi a rudelor sale. Nu numai că părăsea biserica, dar renunţa şi la un loc de muncă bine plătit. El a înţeles repede din Biblie adevărul despre Isus. Însă îi era greu să se roage lui Iehova pentru că toată viaţa s-a rugat lui Isus. După mai multe luni, a reuşit, în sfârşit, să se roage lui Iehova. Acum, le predică vestea bună altora şi-i ajută să-l cunoască şi să-l iubească pe Iehova.

O comunitate mică reacţionează favorabil la adevărul biblic

Pe insula Makatea din Pacificul de Sud locuiesc doar 62 de persoane. O congregaţie a Martorilor lui Iehova din Tahiti se îngrijeşte de necesităţile spirituale ale acestora. Nouă dintre locuitorii insulei Makatea studiază cu regularitate Biblia prin telefon. În casa uneia dintre persoanele care studiază se întrunesc aproximativ 15 localnici ca să asculte programul întrunirilor, care se ţin în Tahiti. Printre cei care studiază Biblia se află şi o tânără care avea un rol activ în biserica ei şi urma să fie hirotonisită ca diacon. Nu cu mult timp în urmă, această tânără a mers la biserica de care aparţinea şi a explicat de ce nu mai participa la serviciile religioase ţinute acolo. În plus, ea a arătat cu ajutorul Bibliei de ce femeile nu trebuie să-i înveţe pe alţii în congregaţie, care este rolul lui Isus Cristos, care este semnificaţia Cinei Domnului şi de ce trebuie ţinută doar o dată pe an, şi nu în fiecare duminică. De asemenea, a reuşit să explice că numai 144 000 de persoane vor fi cu Cristos în cer şi că doar acestea trebuie să se împărtăşească din embleme la Comemorare. Încurajată de exemplul ei, o altă femeie a părăsit biserica şi, în prezent, studiază cu regularitate Biblia cu Martorii lui Iehova.

Familia a acceptat invitaţia

Când i-au invitat pe cei inactivi la Comemorarea morţii lui Cristos, doi bătrâni de congregaţie din Insulele Solomon l-au vizitat şi pe Joshua. Acesta nu mai participase la întruniri din 1998. Joshua şi 20 de membri ai familiei sale au mers două ore pe jos ca să asiste la Comemorare. Primirea călduroasă pe care le-au făcut-o membrii congregaţiei l-a impresionat pe Joshua până la lacrimi. Mulţi din familia lui au fost prezenţi şi la cuvântarea specială. După aceea, ei le-au spus bătrânilor că ar dori un studiu biblic. S-au luat măsuri ca 15 dintre aceste persoane să studieze Biblia.

El a ştiut răspunsul

Dintre cele peste 1 000 de insule şi atoli aflaţi în teritoriul Filialei din Guam, mai bine de 100 sunt locuite. Însă doar 13 dintre ele au în apropiere o congregaţie. Întrucât Martorii lui Iehova nu au ajuns cu vestea bună pe multe dintre aceste insule, fraţii caută modalităţi de a duce mesajul biblic şi acolo. În aprilie 2012, un grup de vestitori a călătorit cu barca cu pânze până la Polowat, una dintre cele mai izolate insule. Această insulă este aproape neatinsă de civilizaţia modernă. Localnicii, care au coapsele acoperite cu o fâşie de pânză, trăiesc din cultivarea pământului şi construiesc pirogi.

Unul dintre vestitori i-a pus unui tânăr insular următoarea întrebare: „Ce se întâmplă cu noi când murim?“.

„Ştiu răspunsul!“, a exclamat tânărul. Apoi a sărit în picioare şi a luat de pe un raft cartea Tu poţi trăi pentru totdeauna în paradis pe pământ, în limba chuukese. A deschis-o la cuprins şi i-a arătat vestitorului capitolul opt, intitulat „Ce se întâmplă după moarte?“. După aceea, a explicat cu însufleţire ce învăţase din carte.

Kingston, insula Norfolk: Se depune mărturie pe strada principală, Quality Row

Dar de unde avea el cartea? În 2009, vestitori de pe insula principală Chuuk au predicat pe docuri în speranţa că aveau să întâlnească oameni ce călătoreau pe insule izolate. Cu acea ocazie au oferit şi cartea A trăi pentru totdeauna. Cineva care mergea în Polowat a acceptat cu bucurie să ducă o cutie cu cărţi şi să le distribuie vecinilor săi. Iar unul dintre vecini a fost chiar acest insular.

Înainte de a pleca din Polowat, fraţii l-au vizitat pe acest tânăr de mai multe ori pentru a-l încuraja. Ei i-au arătat cum îi poate fi de folos studiul regulat al Bibliei. De asemenea, l-au învăţat să caute versetele biblice şi să noteze ideile-cheie pe marginea paginilor cărţii sale.

Cât de îmbucurător este să ştim că literatura noastră ajunge chiar şi pe insule îndepărtate, unde nu există ziare, radio, televizor sau internet, şi îi ajută pe oameni să înveţe adevărul în limba lor maternă!

Trei gloanţe, trei motive

Anna era vestitoare nebotezată şi avea puţin peste 20 de ani când războiul civil din Bougainville a luat amploare în Papua Noua Guinee. În 1991, ea se afla într-un grup de Martori din congregaţia Arawa, şase adulţi şi şapte copii, care au fost nevoiţi să se refugieze într-o zonă cu arbuşti. Nu luaseră decât puţine lucruri cu ei. Doi ani au locuit în case abandonate şi şi-au procurat hrana cu greu. Au ţinut întruniri cu ajutorul singurelor cărţi pe care le aveau: Biblia Annei şi Uniţi în închinarea adusă singurului Dumnezeu adevărat. S-au rugat împreună, au intonat cântările Regatului şi le-au predicat celor pe care i-au întâlnit.

Când membrii armatei revoluţionare i-au găsit, au vrut să-i oblige pe cei doi fraţi din grup să li se alăture, însă îi respectau pe Martori pentru poziţia lor de neutralitate. Odată, un soldat i-a arătat Annei trei gloanţe şi i-a spus: „Căsătoreşte-te cu mine sau vei muri!“. Anna însă i-a enumerat trei motive pentru care nu se putea căsători cu el, câte unul pentru fiecare glonţ. Motivul principal? Porunca biblică de a ne căsători „numai în Domnul“ (1 Cor. 7:39). Auzind acestea, bărbatul a plecat.

În 2012, după ce a auzit că era mare nevoie de vestitori ai Regatului în Arawa, Anna, care slujeşte acum ca pionieră regulară, s-a întors acolo cu partenera ei de pionierat pentru a ajuta la înfiinţarea unei grupe izolate. Ea a fost întrebată dacă nu o tulbura gândul de a reveni în locul în care văzuse atâta măcel şi unde trecuse prin atâtea greutăţi în timpul războiului. Anna a răspuns: „Sunt bucuroasă că m-am întors aici. Nimic nu poate opri lucrarea lui Iehova, nici măcar un război civil“.

[Ilustraţia de la paginile 42, 43]

Maine, SUA: Fraţii noştri urmează exemplul lui Isus fiind „pescari de oameni“

[Ilustraţia de la pagina 44]

Kaokoland, Namibia: Publicaţiile pentru studierea Bibliei captează atenţia oamenilor de orice vârstă. Broşura Ascultă de Dumnezeu şi vei trăi veşnic! este disponibilă acum în 452 de limbi

[Ilustraţia de la pagina 50]

Peru: Depunându-le mărturie fermierilor din zonele înalte, aflate în apropierea văii râului Utcubamba

[Ilustraţia de la pagina 54]

Ciudad de México, Mexic: O mare parte dintre cele peste un milion de studii biblice din această ţară au fost iniţiate în mărturia stradală

[Ilustraţia de la pagina 56]

Shau Kei Wan, Hong Kong: Unei tinere i se depune mărturie într-o piaţă

[Text generic pe pagina 59]

„Mai aveţi două luni ca să mă ajutaţi să fiu pregătită pentru botez!“

[Ilustraţia de la pagina 61]

Erdenet, Mongolia: Conducând un studiu biblic cu o femeie dintr-o zonă izolată de câmpie

[Text generic pe pagina 62]

„Mi-aţi plecat capul înaintea statuii, însă nu veţi reuşi niciodată să-mi plecaţi inima“

[Ilustraţia de la pagina 64]

Gjógv, Insulele Feroe: În aceste insule s-a înregistrat în 2012 un record de 118 vestitori

[Text generic pe pagina 68]

„Aici am înţeles mai multe într-o oră decât în 30 de ani de când merg la biserică!“

[Ilustraţia de la pagina 68]

Georgia: Depunând mărturie într-o podgorie

[Ilustraţia de la pagina 71]

Pittenweem, Scoţia: Predicând într-un port

[Ilustraţia de la pagina 72]

Timorul de Est: Această ţară, care a fost sfâşiată de război, a înregistrat o creştere de 9% a numărului de vestitori

[Text generic pe pagina 73]

„De acum înainte, nu o să vă mai cer să cântaţi cântecele noastre, ci pe ale voastre“

[Ilustraţia de la pagina 75]

Kingston, insula Norfolk: Se depune mărturie pe strada principală, Quality Row

[Text generic pe pagina 77]

„Nimic nu poate opri lucrarea lui Iehova, nici măcar un război civil“