PARTEA I
Adevărul despre Regat – Distribuirea hranei spirituale
VEZI cum faţa celui cu care studiezi Biblia se luminează când înţelege semnificaţia versetului pe care tocmai l-aţi citit. Cu uimire în glas, te întreabă: „Vrei să zici că Biblia învaţă că putem trăi veşnic în Paradis, chiar aici, pe pământ?”. Partenerul tău de lucrare îi spune zâmbind: „Asta reiese din ce ai citit în Biblie, nu-i aşa?”. Elevul dă din cap impresionat şi spune: „Nu pot să cred că nimeni nu m-a învăţat acest lucru până acum!”. Îţi aminteşti că a spus ceva asemănător şi în urmă cu câteva săptămâni, când a aflat că numele lui Dumnezeu este Iehova.
Ai avut vreodată o astfel de experienţă? Numeroşi slujitori ai lui Dumnezeu au avut. Puţine lucruri ne conştientizează mai bine de preţiosul dar pe care l-am primit – cunoaşterea adevărului. Gândeşte-te: Cum a ajuns acest dar la tine? În partea I a cărţii vom afla răspunsul la această întrebare. Faptul că poporul lui Dumnezeu a primit în mod treptat lumină spirituală este o dovadă convingătoare că Regatul este real. De un veac, Regele Regatului, Isus Cristos, se îngrijeşte ca slujitorii lui Dumnezeu să fie învăţaţi adevărul.