Holocaustul — Victime sau martiri?
DE CE se face o distincţie între victime şi martiri? Deoarece toţi cei care au suferit din cauza Holocaustului au fost victimele acestuia, dar numai o minoritate dintre ei au fost martiri în sensul deplin al cuvîntului. În ce constă deosebirea?
O victimă este „o persoană care suferă chinuri fizice sau morale din partea oamenilor, a societăţii“. În general, victimele nu au posibilitate de alegere.
Un martir este „o persoană care a avut de îndurat suferinţe, chinuri îngrozitoare sau moartea pentru ideile, convingerile sale“. (Dicţionarul explicativ al limbii romîne) Deci, cineva poate deveni victimă în mod involuntar, dar martir poate fi numai în mod voluntar.
Trei tipuri de victime
Cu ocazia unei conferinţe, Gordon Zahn, de la universitatea din Massachusetts, a clasificat victimele nazismului în trei categorii: 1) cei care au suferit pentru ceea ce erau — evrei, slavi, ţigani; 2) cei care au suferit pentru ceea ce făceau — homosexuali, militanţi politici, membri ai rezistenţei; 3) cei care au suferit pentru ceea ce refuzau să facă — obiectorii de conştiinţă, Martorii lui Iehova şi alţii.
Milioane de evrei au suferit şi au murit pentru simplul motiv că erau de rasă evreiască. Prea puţin îi interesa pe partizanii lui Hitler dacă aceştia fuseseră evrei ortodocşi sau atei. Ei erau cu toţii condamnaţi exterminării sau „soluţiei finale“, cum era denumită metoda prin care Hitler dorea să debaraseze Europa de toţi evreii. Tot la fel, slavii, în mod special polonezii, ruşii şi ucrainienii, au fost condamnaţi la moarte pentru singurul motiv că, în ochii lui Hitler, ei constituiau „o rasă inferioară în raport cu rasa ariană, care era superioară“.
Cazul Martorilor lui Iehova din Europa a fost însă diferit. Ei erau de naţionalităţi diverse, dar poziţia lor de neutralitate creştină şi refuzul de a fi încorporaţi în sprijinul războiului, în oricare ţară, au fost interpretate de regimul naţional socialist german drept o ameninţare pacifistă. Pentru Hitler, ei constituiau „o buruiană rea sortită exterminării“. Cît de extinsă era această „buruiană rea“, şi a fost ea efectiv exterminată?
O „sectă minusculă“ dar o ameninţare pentru nazişti
La conferinţa menţionată deja, doamna Christine Kinga a prezentat nişte date referitoare la Martorii lui Iehova în Germania nazistă. Ea a declarat: „Faptul că această sectă minusculă formată din 20 000 de membri, înecată într-o populaţie de 65 milioane de germani — dintre care 20 milioane catolici şi 40 milioane protestanţi — a putut reţine atenţia autorităţilor, pare, la prima vedere, ceva surprinzător. Dar cînd luăm în considerare legăturile lor strînse cu Statele Unite, aspiraţiile lor internaţionale şi simpatia lor vădită pentru comunişti şi sionişti, devine imediat evident faptul că regimul nu putea să-i tolereze“. Desigur, Martorii lui Iehova nu erau nici comunişti, nici sionişti, dar adoptau o poziţie de neutralitate, atît pe plan politic cît şi rasial. Totuşi, nu aşa au interpretat naziştii poziţia lor.
Campania nazistă împotriva Martorilor a început în 1933, cînd Hitler a venit la putere. În 1934, după primirea telegramelor de protest din partea Martorilor din lumea întreagă, Hitler înnebunit de furie, a strigat: „Această buruiană rea va fi exterminată din Germania!“ Persecuţia împotriva Martorilor s-a intensificat.
În cartea lor Anatomy of the SS State (Anatomia statului SS-ist), Helmut Krausnick şi Martin Broszat scriu: „Începînd din 1935, o nouă categorie de deţinuţi, aflaţi în arest preventiv, formau un grup substanţial în lagărele de concentrare: era vorba despre membrii organizaţiei Internationale Vereinigung der Ernsten Bibelforscher /Martorii lui Iehova/. Această organizaţie fusese dizolvată de cel de-al Treilea Reich în 1933 şi orice activitate de recrutare sau de propagandă în favoarea Martorilor lui Iehova era interzisă prin lege, pentru că autorităţile considerau această organizaţie, în primul rînd, un instrument de activitate pacifistă“.
„În februarie 1936, s-a dat ordin să fie puşi sub detenţie preventivă — ‘pentru o perioadă care se putea prelungi pînă la două luni’ — toţi cei care se aflaseră la conducerea organizaţiei Internationale Bibelforschervereinigung (IBV) /Martorii lui Iehova/. La jumătatea lunii mai 1937, Gestapo-ul a întreprins noi măsuri, şi anume: oricine promova, într-un fel sau altul, interesele organizaţiei I.B.V. sau unitatea membrilor săi, avea să fie pus sub detenţie preventivă şi deferit imediat unui tribunal pentru a se obţine o împuternicire legală de arestare“. În majoritatea cazurilor, această „detenţie preventivă“ a avut ca urmare transferarea într-un lagăr de concentrare.
Krausnick şi Broszat adaugă: „În 1937–1938, marea majoritate a deţinuţilor din Dachau erau prizonieri politici, în timp ce la Sachsenhausen existau deja, în număr la fel de mare, elemente aşa-zise antisociale, precum homosexualii, Martorii lui Iehova şi criminalii“.
Neutralitatea în timpul celui de-al doilea război mondial
Declanşarea în 1939 a războiului între Germania şi Aliaţi (Franţa şi Marea Britanie) le-a provocat noi dificultăţi Martorilor. Ce s-a întîmplat?
August Dickmann, un tînăr german de 23 de ani originar din Dinslaken era unul din cei 600 de Martori deţinuţi la Sachsenhausen în 1939.a În septembrie cînd a izbucnit războiul, comandantul lagărului, numit Baranowsky, a văzut în aceasta posibilitatea de a zdrobi voinţa Martorilor. Pentru că August refuzase să fie încorporat în armată, Baranowsky i-a cerut lui Himmler permisiunea de a-l executa pe tînăr în faţa tuturor deţinuţilor din lagăr. El era convins că acest spectacol îi va determina pe mulţi Martori să renunţe la credinţa lor. Dickmann a fost împuşcat pe la spate de trei SS-işti, iar apoi, un ofiţer SS i-a dat lovitura de graţie trăgîndu-i un glonţ în cap.
Un maror ocular, Gustav Auschner, povesteşte ce s-a întîmplat în continuare: „Ei l-au omorît pe Dickmann şi apoi ne-au avertizat că vom fi cu toţii împuşcaţi dacă nu semnăm declaraţia de renunţare la credinţă. Urma să fim duşi la carieră cîte 30–40 odată şi să fim împuşcaţi toţi. În dimineaţa următoare, SS-iştii ne-au dat la fiecare o foaie pe care să o semnăm, în caz contrar aveam să fim împuşcaţi. Să fi văzut feţele lor dezamăgite atunci cînd s-au întors fără nici o semnătură. Ei speraseră că execuţia publică ne va îngrozi, dar teama de a-i displăcea lui Iehova era mult mai puternică decît teama de gloanţele lor. Ei nu au mai împuşcat niciodată pe vreunul dintre noi în public“.
O întîmplare similară a avut loc în lagărul de la Buchenwald, la 6 septembrie 1939. Ofiţerul nazist Rödl s-a adresat Martorilor astfel: „Dacă vreunul dintre voi refuză să lupte împotriva Franţei sau Angliei toţi veţi muri!“ Momentul era critic. Două companii de SS-işti complet echipate aşteptau lîngă poarta principală. Totuşi, „nici un singur Martor al lui Iehova nu a răspuns apelului lansat de ofiţer, de a lupta pentru Germania. După un moment de linişte, a venit următorul ordin: ‘Mîinile sus! Goliţi-le buzunarele!’“, relatează Eugen Kogon, în cartea sa Theory and Practice of Hell (Teoria şi practica infernului). Aveau să fie oare împuşcaţi? Nu, au fost atacaţi şi jefuiţi de SS-işti şi apoi repartizaţi la chinuitoarele munci de la cariere. În această perioadă, orice îngrijiri medicale spitaliceşti le-au fost interzise.
Christine King, citată deja, a făcut acest comentariu: ‘Totuşi, spre marea lor surpriză, naziştii nu au reuşit să-i elimine pe Martori. Cu cît îi presau mai mult, cu atît ei îşi consolidau şi mai mult rîndurile, formînd un nucleu de rezistenţă tare ca diamantul. Hitler îi aruncase într-un război escatologic (care să-i ducă la un sfîrşit total), dar ei şi-au menţinut credinţa. Cu triunghiurile lor violete (semn de identificare, cusut pe o mînecă) ei formau, în lagăre, reţele foarte sudate; pentru toţi sociologii care studiază fenomenul de supravieţuire în condiţii de tensiune extremă, experienţa Martorilor lui Iehova constituie o sursă preţioasă de informare; căci, dacă este vorba de supravieţuire, ei au supravieţuit!’
În cartea sa Valori şi violenţă la Auschwitz, Anna Pawełczyńska, ea însăşi o supravieţuitoare a Auschwitz-ului, scrie: „În sînul imensei comunităţi de la Auschwitz, Martorii lui Iehova nu constituiau decît un grup minuscul, care nu atrăgea atenţia. (...) Totuşi, culoarea /violet/ a triunghiului lor se detaşa atît de clar în cadrul lagărului, încît numărul mic nu reflecta forţa reală care anima acest grup. Acest mic grup de prizonieri constituia o solidă forţă ideologică şi ei au cîştigat bătălia împotriva nazismului. Grupul german al acestei secte era ca o minusculă insulă de rezistenţă neclintită în sînul unei naţiuni terorizate, iar acest spirit curajos se întîlnea şi în rîndurile Martorilor din lagărul de la Auschwitz. (...) Toţi ştiau că nici un Martor al lui Iehova nu va executa un ordin contrar convingerilor sale religioase“.
Familia Kusserow din Bad Lippspringe (Germania) oferă în această privinţă un exemplu remarcabil. Franz şi Hilda aveau 11 copii, 6 băieţi şi 5 fete. Sub regimul nazist, 12 din cei 13 membri ai familiei au fost condamnaţi la închisoare sau lagăre de concentrare pentru o perioadă de 65 de ani, în total. În 1940, Wilhelm, în vîrstă de 25 de ani, a fost împuşcat ca obiector de conştiinţă. Doi ani mai tîrziu, fratele său în vîrstă de 20 de ani, Wolfgang, a fost decapitat în închisoarea din Brandenburg pentru acelaşi motiv. În 1946, întors bolnav de la Dachau, Karl-Heinz a murit de tuberculoză, avînd vîrsta de 28 de ani. Părinţii şi fetele au ştiut cu toţii ce înseamnă închisoarea şi lagărele. (Istoria completă a acestei familii-martir este relatată în Turnul de veghere din 1 septembrie 1985, pp. 10–15 /engl./.)
În cartea amintită mai sus, Eugen Kogon comentează: „Nu ne putem abţine să gîndim că, din punct de vedere psihologic, SS-iştii nu au fost niciodată la înălţimea problemelor create de Martorii lui Iehova“.
Dacă acest grup mic de Martori creştini, bazîndu-se pe convingerile lor biblice, au fost capabili să-i ţină piept lui Hitler, sîntem tentaţi să întrebăm de ce milioane de catolici şi protestanţi nu au făcut acest lucru? O îndrumare religioasă clară, fără echivoc, bazată pe principiile creştine ar fi putut priva nazismul de sprijinul a 60 de milioane de germani. De ce nu s-a făcut aceasta simţită? (Vezi chenarul de la pagina 13.)
Ce anume i-a susţinut?
În cartea sa The Drowned and the Saved (Cei care s-au scufundat, cei care au supravieţuit), Primo Levi scrie: „Cei care aveau convingeri /religioase sau politice/ treceau mai bine peste opresiunea vieţii cotidiene /din lagărele de concentrare/. (...) Toţi extrăgeau din credinţa lor o forţă salvatoare“.
El adaugă: „Universul lor era mai vast decît al nostru, mai extins în spaţiu şi în timp, şi pe deasupra, mai uşor de înţeles; ei aveau (...) o zi de mîine de o mie de ani, (...) un loc în cer sau pe pămînt unde dreptatea şi compasiunea au învins deja, sau urmau să învingă într-un viitor, probabil îndepărtat, dar sigur“.
Credinţa de neclintit a Martorilor lui Iehova într-un Mileniu viitor reiese foarte bine din conţinutul următoarelor scrisori, ai căror autori erau Martori germani condamnaţi la moarte:
„Dragul meu frate, cumnată, părinţi şi toţi ceilalţi,
Mă văd obligat să vă scriu o veste dureroasă: atunci cînd veţi primi această scrisoare, eu nu voi mai fi în viaţă. Vă rog, nu vă întristaţi peste măsură. Nu uitaţi că Dumnezeul Atotputernic va putea cu uşurinţă să mă învieze dintre cei morţi. (...) Doresc să ştiţi că m-am străduit să-l slujesc în slăbiciunea mea, şi sînt convins că el a fost lîngă mine pînă la sfîrşit. Mă încredinţez în mîinile lui. (...) Şi acum, draga mea mamă şi dragul meu tată, vreau să vă mulţumesc la amîndoi pentru toate lucrurile bune pe care le-aţi făcut pentru mine. (...) Fie ca Iehova să vă recompenseze toate eforturile voastre“
/Semnez/ Ludwig Cyranek”
Vinovat pentru că era Martor al lui Iehova, Ludwig Cyranek a fost executat la Dresda.
După ce fusese condamnat la moarte prin ghilotină, lui Johannes Harms i s-a oferit de şapte ori posibilitatea de a-şi renega credinţa, pentru a-şi salva viaţa. Cu puţin timp înainte de execuţia sa, survenită în 1940, el i-a scris următoarea scrisoare tatălui său Martin, întemniţat, de asemenea, pentru că era Martor:
„Dragul meu tată,
Peste trei săptămîni va fi 3 decembrie, zi în care se împlinesc doi ani de cînd ne-am văzut ultima dată. Încă mai văd surîsul tău drag pe care-l aveai în timp ce lucrai în subsolul închisorii şi eu am ieşit în curte. (...)
În această perioadă, am fost mîndru de tine şi totodată uimit de modul în care ţi-ai purtat povara, în fidelitate faţă de Domnul. Acum, mi-a fost oferită şi mie posibilitatea de a-mi dovedi fidelitatea faţă de Domnul pînă la moarte; da! În fidelitate nu numai pînă la moarte, dar chiar şi în moarte.
Condamnarea mea la moarte a fost pronunţată deja şi sînt ţinut în lanţuri zi şi noapte — semnele (de pe hîrtie) sînt de la cătuşe —, totuşi încă nu am învins pe deplin. (...) Mai am încă posibilitatea de a-mi salva viaţa terestră, dar făcînd aceasta, aş pierde viaţa reală. (...)
Dragă tată, atunci cînd vei fi din nou acasă, vei avea desigur o grijă deosebită faţă de soţia mea iubită Lieschen, căci pentru ea va fi foarte greu să ştie că soţul ei nu se va întoarce. Sînt sigur că vei face acest lucru şi îţi mulţumesc anticipat. Dragul meu tată, în spirit te rog să rămîi fidel, aşa cum şi eu mă voi strădui să rămîn fidel, căci atunci ne vom revedea. Mă voi gîndi la tine pînă în ultima clipă.
Fiul tău Johannes“.
Aceştia nu sînt decît doi dintre sutele de martiri Martori ai lui Iehova, care au murit pentru că s-au opus, ca obiectori de conştiinţă, unui regim diabolic. Un volum nu ar fi suficient pentru a cuprinde relatarea completă a acestui martiriu colectiv.b
[Note de subsol]
a Relatarea detaliată a martiriului lui August Dickmann este consemnată în Anuarul Martorilor lui Iehova pe 1974, publicat de Societatea Watchtower, pag. 165–168.
b Pentru a cunoaşte mai multe lucruri despre istoria Martorilor lui Iehova din lagărele de concentrare, vedeţi Anuarul Martorilor lui Iehova pe 1974, pag. 108–211 şi Anuarul Martorilor lui Iehova pe 1989, pag. 111–134.
[Chenarul de la pagina 13]
Martorii lui Iehova, victime ale lui Hitler
Extras din „New York Times“, 14 mai 1985
Eu şi soţia mea sîntem germani. Împreună am petrecut 17 ani în lagărele de concentrare naziste — eu la Dachau şi la Mauthausen, iar soţia mea Gertrud la Ravensbrück. Am făcut parte dintre miile de germani neevrei care au suferit pentru că făceau ceea ce criminalii nazişti n-au făcut — am fost obiectori de conştiinţă, refuzînd să cedăm în faţa cultului şi militarismului lui Hitler. Chiar dacă mai multe mii dintre noi au supravieţuit lagărelor, totuşi, mulţi nu s-au mai întors de acolo.
Aţi publicat recent nişte scrisori (la 25 aprilie, pe cea a Annei Reisgies) în care se făcea referire la suferinţele pe care le-au avut de îndurat unii germani sub regimul nazist. Iată ce mă determină să vă atrag atenţia asupra unei minorităţi, în general ignorată, dar care a fost persecutată cu sălbăticie de către Gestapo. Acest grup era cunoscut sub numele de Ernste Bibelforscher (Studenţii Bibliei) sau Jehovas Zeugen (Martorii lui Iehova).
Imediat după venirea sa la putere, în 1933, Hitler a început persecutarea sistematică a Martorilor lui Iehova, datorită poziţiei lor de neutralitate faţă de politica de război. Iată motivul pentru care mii de Martori germani, dintre care mulţi mi-au fost prieteni, au devenit nu numai victimele Holocaustului, ci totodată martirii acestuia. De ce fac această diferenţă? Pentru că noi aveam posibilitatea de a fi eliberaţi din lagărele de concentrare în orice moment numai cu condiţia să semnăm o declaraţie prin care să renunţăm la convingerile noastre religioase.
Două exemple concise sînt suficiente pentru a arăta spiritul care-i anima pe unii dintre aceşti germani care au rezistat hitlerismului. Wilhelm Kusserow, originar din Bad Lippspringe, a fost împuşcat la 27 aprilie 1940, la vîrsta de 25 de ani, pentru că refuzase să servească în armata lui Hitler.
Doi ani mai tîrziu, fratele său Wolfgang a fost decapitat pentru acelaşi motiv în închisoarea din Brandenburg, la vîrsta de 20 de ani. Hitler considera că plutonul de execuţie era o pedeapsă de care obiectorii de conştiinţă nu erau demni.
Aş putea cita sute de germani, bărbaţi şi femei, care au suferit aceeaşi soartă deoarece, în numele lui Dumnezeu, au avut curajul să ţină piept tiraniei. De ce nu s-au găsit decît cîteva mii de germani, şi nu milioane, care să rămînă fideli principiilor lor? Este probabil o întrebare la care trebuie să răspundă alţii.
Martin Poetzinger
Brooklyn, 1 mai 1985
[Legenda fotografiei de la pagina 15]
Familia Kusserow: Wilhelm (al doilea din dreapta) a fost împuşcat, Wolfgang (al treilea din stînga), decapitat; Karl-Heinz (al doilea din stînga) a murit de tuberculoză la scurt timp după reîntoarcerea sa de la Dachau.
[Legenda fotografiei de la pagina 16]
Martin Poetzinger (decedat în 1988) şi Gertrud, soţia sa, au petrecut fiecare cîte nouă ani în lagărele naziste.