Watchtower – BIBLIOTECĂ ONLINE
Watchtower
BIBLIOTECĂ ONLINE
Română
  • BIBLIA
  • PUBLICAȚII
  • ÎNTRUNIRI
  • g92 8/1 pag. 20–21
  • La Raclette! — Din vîrful muntelui pe masă

Nu este disponibil niciun material video.

Ne pare rău, a apărut o eroare la încărcarea materialului video.

  • La Raclette! — Din vîrful muntelui pe masă
  • Treziți-vă! – 1992
  • Subtitluri
  • Materiale similare
  • Brînză preparată pe loc
  • Cum se serveşte la Raclette
  • Brunost: o specialitate deosebită de brânză norvegiană
    Treziți-vă! – 1997
  • De la lapte la feta
    Treziți-vă! – 1998
  • Să servim împreună ceva delicios
    Treziți-vă! – 1994
  • Un punct de vedere corect cu privire la greșeli
    Turnul de veghe anunţă Regatul lui Iehova (public) — 2017
Vedeți mai multe
Treziți-vă! – 1992
g92 8/1 pag. 20–21

La Raclette! — Din vîrful muntelui pe masă

De la corespondentul nostru din Elveţia

SE SPUNE că într-o zi din anul 1875, nişte bărbaţi lucrau într-o podgorie din apropierea oraşului elveţian Sierre. Era foarte rece. La amiază ei s-au adunat în jurul unui foc pentru a mînca pîine cu brînză şi pentru a bea puţin vin. Unul din ei a dorit mult să mănînce ceva cald. Astfel şi-a aşezat bucata de brînză pe jeratic pînă cînd stratul de deasupra a început să se topească. Apoi a răzuit-o pe pîine. Şi aşa s-a născut la raclette!

Există şi alte versiuni ale acestei istorii. Deşi originea ei nu este clar stabilită, la raclette este un aliment foarte renumit, îndeosebi în regiunea muntoasă Valais din Elveţia. Verbul franţuzesc racler înseamnă „a răzui“ şi este foarte potrivit pentru a descrie acest mod neobişnuit de a servi brînza topită. Dar şi mai neobişnuit este modul în care se prepară la raclette.

Brînză preparată pe loc

Cînd în Valais soseşte vara, zăpada care se retrage face loc unor păşuni bogate. Vacile mănîncă cu plăcere această iarbă grasă şi păscînd păşunile ele înaintează pînă aproape de gheţari. În trecut, ideea de a conserva laptele sau de a-l transporta jos în vale de două ori pe zi pentru a fi prelucrat era de neconceput. Aşadar, soluţia era să prepare brînza chiar acolo, pe loc. Da, brînza era preparată afară în aer liber, acolo unde se afla cireada. Cum?

Un cazan mare, o strecurătoare, lemne pentru foc şi alte ustensile necesare erau transportate pe spatele cailor sau al catîrilor la locul respectiv. Din apropiere erau selectate pietre pentru construirea vetrei. Laptele nu era smîntînit, şi astfel rezultatul era o brînză delicioasă şi grasă.

Astăzi, cei care prepară brînza în regiunea Valais nu trebuie să lucreze afară, în aer liber. Ei continuă să prepare brînza pe loc, dar pentru aceasta se bucură acum de cabane comode, construite la diferite altitudini. Fiecare cabană dispune de tot echipamentul necesar şi de o pivniţă unde brînza proaspătă este tratată cu o soluţie salină pentru a–şi forma crusta protectoare. Brînzei i se dă o formă rotundă, fiecare roată cîntărind circa 5 kg. După aproximativ trei pînă la cinci luni, roţile de brînză sînt considerate gata.

Cum se serveşte la Raclette

Conform tradiţiei, la raclette se serveşte cu cartofi fierţi, castraveţi, ceapă, piper şi alte condimente şi, desigur, cu un pahar de vin alb de Valais. Dacă veţi comanda această specialitate la un restaurant, ospătarul vă va aduce la masă o jumătate de roată de brînză cu stratul exterior încă cu băşici din cauza căldurii. Apoi el va răzui o parte din acel strat apetisant care se va prelinge pe cartofii dvs.!

Acasă, puteţi folosi un cuptor electric special pentru la raclette. Unele cuptoare sînt concepute pentru a topi brînza în bucăţi mici, iar altele sînt suficient de mari pentru a corespunde unei jumătăţi de roţi de brînză. Desigur, nu este necesar să aveţi un cuptor special pentru la raclette. Puteţi topi feliile de brînză în propriul dvs. cuptor.

Mulţi oferă acest fel de mîncare musafirilor lor deoarece el este foarte apreciat de toţi şi foarte simplu. Aşadar, data viitoare cînd veţi avea prieteni la masă, de ce nu aţi încerca să serviţi această specialitate din munţii elveţieni: la raclette!

[Legenda fotografiilor de la pagina 20]

La raclette: un mod neobişnuit de a servi brînza topită

Preparînd brînza

Unele alimente care se mănîncă împreună cu „la raclette“

Servind „la raclette“

    Publicații în limba română (1970-2025)
    Deconectare
    Conectare
    • Română
    • Partajează
    • Preferințe
    • Copyright © 2025 Watch Tower Bible and Tract Society of Pennsylvania
    • Condiții de utilizare
    • Politică de confidențialitate
    • Setări de confidențialitate
    • JW.ORG
    • Conectare
    Partajează