Ura mea s-a preschimbat în iubire

Relatată de Ludwig Wurm

A fost cea mai friguroasă noapte din viaţa mea: –52° C. Data: februarie 1942 — miez de iarnă, în timp de război. Locul: frontul rusesc din apropiere de Leningrad. Eram soldat în cadrul trupelor germane SS (Schutzstaffel), o forţă militară de elită. Ni s-a încredinţat, unui sergent şi mie, sinistra sarcină de a îngropa peste 300 de tovarăşi de arme, dintre care cei mai mulţi muriseră — îngheţaţi de frig — în locaşurile de adăpost individuale. Pământul însă era atât de îngheţat, încât a fost imposibil să-i îngropăm, aşa că am stivuit cadavrele rigide în spatele unor case nelocuite, ca pe nişte buşteni. Aveau să aştepte acolo venirea primăverii pentru a fi îngropate.

A SPUNE că această sarcină oribilă mi-a provocat o stare jalnică ar fi un adevăr spus doar pe jumătate. În starea vrednică de plâns în care mă aflam, mi-a scăpat printre lacrimi: „Unterscharführer (sergent), poţi să-mi spui ce rost are tot acest măcel nesăbuit? De ce există în lume atâta ură? De ce trebuie să purtăm războaie?“ Mi-a răspuns cu glas scăzut: „Ludwig, realmente nu ştiu. Crede-mă, nici eu nu înţeleg de ce există atât de multă suferinţă şi ură în lume“.

După două zile am fost lovit în gât de un glonte exploziv care m-a lăsat paralizat, inconştient, aproape mort.

Însă întrebările mele stăruitoare m-au adus în cele din urmă în situaţia de a vedea cu propriii mei ochi modul în care ura şi desperarea se pot preschimba în iubire şi speranţă. Permiteţi-mi să vă explic.

Întâlnirea mea cu Hitler

M-am născut în 1920 în Austria. Tatăl meu era luteran, iar mama, catolică. Am urmat o şcoală luterană particulară, unde am primit o instruire religioasă riguroasă din partea unui preot. Însă nu am fost învăţat despre Isus Cristos în calitate de Salvator. Se punea în permanenţă accentul pe un „führer trimis de Dumnezeu“, Adolf Hitler, şi pe un plănuit Imperiu German. Manualul meu părea să fie mai degrabă cartea lui Hitler, Mein Kampf, decât Biblia. Am studiat, de asemenea, cartea Der Mythos des 20. Jahrhunderts (Mitul secolului al XX-lea) scrisă de Rosenberg, în care autorul încerca să demonstreze că Isus Cristos nu a fost un evreu, ci un arian blond!

Am ajuns să fiu convins că Adolf Hitler a fost în realitate trimis de Dumnezeu, iar în 1933 am fost mândru să mă alătur mişcării Tineretul Hitlerist. Vă puteţi imagina ce emoţionant a fost când mi s-a oferit posibilitatea de a-l întâlni personal. Şi acum îmi amintesc foarte bine felul în care m-a privit cu ochii săi neobişnuit de pătrunzători. Aceasta a avut un efect atât de puternic asupra mea, încât, când am ajuns acasă, i-am spus mamei: „De acum înainte viaţa mea nu-ţi mai aparţine ţie. Viaţa mea îi aparţine führer-ului meu, Adolf Hitler. Dacă voi vedea că cineva încearcă să-l ucidă, mă voi arunca eu însumi în faţa lui ca să-i salvez viaţa“. Abia după câţiva ani am înţeles de ce mama a început să plângă şi să mă strângă cu putere în braţe.

Influenţa timpurie a Partidului Nazist

În 1934, naţional-socialiştii s-au revoltat împotriva guvernului austriac. În timpul acestui conflict, cancelarul Engelbert Dolfuss, care s-a opus unificării Austriei cu Germania, a fost asasinat de nazişti. Capii revoltei au fost arestaţi, judecaţi şi condamnaţi la moarte. Apoi, guvernul austriac a introdus legea marţială, iar eu am început să activez în cadrul mişcării clandestine a Partidului Muncitoresc Naţional-Socialist German — sau Partidul Nazist.

Ulterior, în 1938, a urmat Anschluss-ul, anexarea Austriei la Germania, iar partidul Nazist a obţinut statut legal. În scurtă vreme m-am numărat printre membrii de partid loiali invitaţi de Hitler chiar în acel an la reuniunea anuală a partidului Reich-ului care a avut loc la Nürnberg, pe câmpia Zeppelin. Acolo l-am văzut pe Hitler etalându-şi puterea crescândă. Discursurile sale bombastice, cu care îşi fascina auditoriul, erau pline de ură împotriva tuturor oponenţilor Partidului Nazist, inclusiv împotriva evreimii internaţionale şi a Studenţilor Internaţionali ai Bibliei, cunoscuţi în prezent sub numele de Martori ai lui Iehova. Îmi amintesc foarte bine cum se lăuda: „Acest duşman al Marii Germanii, acest soi de Studenţi Internaţionali ai Bibliei vor fi exterminaţi în Germania“. Nu întâlnisem niciodată vreun Martor al lui Iehova, aşa că mă întrebam cine erau aceşti oameni periculoşi despre care vorbea el cu atâta ură.

Serviciul meu la lagărul de concentrare Buchenwald

După izbucnirea celui de-al doilea război mondial, în 1939, m-am oferit imediat ca voluntar pentru forţele militare de elită ale Germaniei, Waffen-SS. Eram convins că orice sacrificii mi s-ar fi cerut să fac în acest război ar fi fost justificate, întrucât führer-ul nostru era trimis de Dumnezeu, nu-i aşa? Însă în 1940, când trupele noastre s-au deplasat spre Franţa, trecând prin Luxemburg şi Belgia, am fost tulburat când am văzut pentru prima dată de aproape un soldat mort — un francez tânăr şi frumos. Nu puteam să înţeleg de ce doreau tinerii francezi să-şi jertfească viaţa într-un război în care Germania, cu Dumnezeu de partea noastră, evident avea să iasă învingătoare.

În Franţa am fost rănit şi adus înapoi în Germania pentru spitalizare. După ce m-am restabilit, am fost transferat în serviciul militar activ, în perimetrul exterior al lagărului de concentrare Buchenwald, lângă Weimar. Am primit instrucţiuni stricte de la ofiţerii noştri să nu ne amestecăm cu gardienii-SS Totenkopfverbände (cap-de-mort) sau cu deţinuţii. Ni s-a interzis în mod special să intrăm în zona în care se aflau locuinţele deţinuţilor, zonă care era împrejmuită cu un zid înalt prevăzut cu o poartă mare. Deasupra porţii era o inscripţie: „Arbeit Macht Frei“ (Munca te face liber). Numai gardienii-SS aveau permise speciale pentru a intra în această zonă.

În fiecare zi îi vedeam pe deţinuţii din lagăr când erau duşi spre locurile de muncă repartizate, conduşi de un gardian SS-ist şi un deţinut cu răspundere, numit kapo. Erau acolo evrei care purtau, ca însemn, pe vestoanele lor de deţinuţi steaua lui David, erau deţinuţi politici, care purtau un triunghi roşu, erau criminali, cu petice rotunde şi negre, şi Martori ai lui Iehova, cu triunghi violet.

Nu puteam să nu observ feţele neobişnuit de radioase ale Martorilor. Ştiam că trăiau în condiţii mizere; cu toate acestea se prezentau cu o demnitate care dezminţea aspectul lor: numai piele şi os. Întrucât nu ştiam practic nimic despre ei, i-am întrebat pe ofiţerii noştri superiori de ce fuseseră Martorii trimişi în lagărele de concentrare. Răspunsul a fost că ei erau membri ai unei secte americano-evreieşti foarte apropiată de comunişti. Însă conduita lor ireproşabilă, principiile la care ţineau ferm şi curăţenia lor morală mi-au stârnit curiozitatea.

Sfârşitul lui „Mesia“ adorat de mine

În 1945, lumea în care credeam eu a suferit un colaps. „Dumnezeul“ meu, Adolf Hitler, aclamat de clerici ca führer-ul trimis de Dumnezeu s-a dovedit a fi un mesia fals. Intenţionata sa Tausendjährige Reich (Împărăţia de O Mie de Ani) a fost ruinată completamente după numai 12 ani. În plus, a fost un laş care, sinucigându-se, a scăpat de responsabilitatea măcelăririi a milioane de bărbaţi, femei şi copii. Veştile care au urmat despre explozia primei bombe atomice în Japonia, aproape că mi-au produs un şoc nervos.

Schimbări dramatice în viaţa mea

La puţin timp după ce ostilităţile celui de-al doilea război mondial au încetat, am fost denunţat la CIC (Serviciul de Contraspionaj) Militar al S.U.A., care aparţinea forţelor ocupante americane. Am fost arestat sub acuzaţia de a fi nazist şi membru al Waffen-SS. Logodnica mea iubitoare, Trudy, a găsit în cele din urmă un medic care, datorită consecinţelor pe care le-am suportat în urma unui accident suferit la coloana vertebrală, i-a convins pe cei de la CIC să mă elibereze din închisoare pe motiv de sănătate. Apoi, am fost pus sub arest la domiciliu până când am ajuns să fiu liber de toate acuzaţiile de a fi criminal de război.

Fiind invalid de război, am fost trimis la spitalul pentru repatriaţi din Alpii Austriei pentru un control medical. Apoi, într-o dimineaţă de primăvară neobişnuit de frumoasă, în timp ce mă bucuram de priveliştea ameţitoare şi de razele calde ale soarelui şi ascultam cântecele melodioase ale păsărilor, am rostit o scurtă rugăciune izvorâtă din adâncul inimii mele: „Dumnezeule, dacă exişti cu adevărat, trebuie să poţi răspunde la multele mele întrebări tulburătoare“.

Câteva săptămâni mai târziu, după ce m-am întors acasă, la uşa mea a sunat o Martoră a lui Iehova. Am acceptat literatura biblică pe care mi-a oferit-o. Deşi m-a vizitat cu regularitate în fiecare duminică dimineaţa, eu nici nu am dat prea multă atenţie literaturii pe care a lăsat-o atunci şi nici nu am citit-o. Însă, într-una din zile m-am întors de la serviciu mai deprimat ca de obicei. Soţia mea mi-a sugerat să citesc ceva pentru a încerca să-mi relaxez mintea — o broşură lăsată de Martori, broşură intitulată Pacea — Poate ea dura?

Am început să citesc broşura şi am constatat că nu am putut să o las din mână până când nu am citit-o în întregime. I-am spus soţiei mele: „Această broşură a fost tipărită în 1942. Dacă cineva de pe stradă ar fi spus atunci că Hitler şi Mussolini vor pierde războiul şi că Liga Naţiunilor va reapărea sub forma Naţiunilor Unite, oamenii ar fi crezut că este bolnav mintal. Însă evenimentele care acum aparţin trecutului reprezintă exact ceea ce a afirmat această broşură că se va întâmpla. Avem o Biblie pe undeva ca să pot verifica aceste referinţe scripturale?“

Soţia mea s-a urcat în podul casei şi a găsit o traducere veche a Bibliei, traducere făcută de Martin Luther. Am verificat versetele biblice prezentate în broşură. În scurtă vreme am început să aflu lucruri despre care nu mai auzisem niciodată. Am aflat despre promisiunea pe care o dă Biblia în legătură cu o lume nouă care va fi stabilită chiar aici pe pământ sub guvernarea Regatului mesianic al lui Dumnezeu. Această speranţă reală în legătură cu un viitor fericit şi sigur este reflectată de cuvintele rugăciunii-model a lui Isus, rugăciune pe care am repetat-o adesea în copilărie: „Să vină regatul tău. Să se înfăptuiască voinţa ta, precum în cer, la fel şi pe pământ“. Şi, spre marea mea surpriză, am învăţat că Dumnezeul Atotputernic, Creatorul cerului şi al pământului, are un nume personal, Iehova. — Matei 6:9, 10, NW; Psalmul 83:18.

Nu după mult timp am început să asist la întrunirile Martorilor lui Iehova. La prima întrunire la care am fost, am întâlnit o femeie în vârstă a cărei fiică, precum şi ginerele fuseseră executaţi într-un lagăr de concentrare german, datorită credinţei lor. Mi-a fost îngrozitor de ruşine. I-am explicat că, din cauza relaţiilor mele din trecut, ştiam foarte bine prin ce au trecut ea şi familia ei şi că, având în vedere că am fost asociat cu cei răspunzători de aceasta, ea avea dreptul să mă scuipe în faţă cu dezgust.

Spre surprinderea mea, în loc de ură, din ochii ei au izvorât lacrimi de bucurie. M-a îmbrăţişat cu căldură şi mi-a spus: „Oh, cât de minunat este că Dumnezeul Atotputernic, Iehova, le permite persoanelor din asemenea grupuri de oponenţi să intre în organizaţia sa sfântă!“

În locul urii pe care am văzut-o pretutindeni în jurul meu, aceşti oameni reflectau cu adevărat iubirea neegoistă a lui Dumnezeu — adevărata iubire creştină. Mi-am amintit că am citit cuvintele lui Isus: „Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste între voi“ (Ioan 13:35). Tocmai acesta era lucrul pe care îl căutasem. Acum era rândul meu să dau frâu liber lacrimilor. Am început şi eu să plâng ca un copil, din recunoştinţă faţă de un asemenea Dumnezeu minunat, Iehova.

Aveam încă multe de învăţat

În timp, mi-am dedicat viaţa lui Iehova Dumnezeu şi am fost botezat în 1948. Însă, în curând am descoperit că aveam încă multe de învăţat. De exemplu, întrucât creierul îmi fusese atât de temeinic spălat de nazism, nu puteam înţelege de ce organizaţia lui Iehova tipărea din când în când articole împotriva infamului SS. Aduceam ca argument faptul că noi, ca indivizi, nu trebuia să fim acuzaţi. Noi nu eram decât soldaţi, şi majoritatea dintre noi eram într-o totală necunoştinţă de cauză cu privire la ceea ce se întâmpla în lagărele de concentrare.

Atunci, într-una din zile, un frate drag care a înţeles problema cu care mă confruntam şi care suferise el însuşi mulţi ani într-un lagăr de concentrare m-a cuprins cu braţul pe după umeri şi mi-a spus: „Frate Ludwig, ascultă-mă cu luare-aminte. Dacă întâmpini dificultăţi în înţelegerea acestui amănunt şi constaţi că te sâcâie acest lucru, lasă-l de-o parte în mintea ta, apoi încredinţează-i problema ta lui Iehova prin intermediul rugăciunii. Crede-mă, dacă faci acest lucru, va sosi ziua când Iehova va face posibilă înţelegerea acestei probleme şi a oricărei alteia care te nedumereşte“. I-am urmat sfatul înţelept şi, pe măsură ce anii au trecut, am constatat că acest lucru s-a întâmplat întocmai. Am ajuns în cele din urmă să înţeleg că întregul sistem Naţional-Socialist, împreună cu serviciile sale SS, nu erau altceva decât o altă parte diabolică din întregul sistemului mondial al lui Satan Diavolul. — 2 Corinteni 4:4.

Înapoi pe câmpia Zeppelin, la Nürnberg

Vă puteţi imagina ce moment important a reprezentat în viaţa mea întoarcerea în 1955 la Nürnberg şi asistarea la Adunarea Martorilor lui Iehova intitulată „Triumphierendes Koenigreich“ (Regatul triumfător)! Da, această adunare s-a ţinut exact în acelaşi loc în care l-am auzit eu pe Hitler lăudându-se că-i va extermina pe Martorii lui Iehova din Germania. Aici s-au reunit pentru închinare, timp de o săptămână întreagă, peste 107 000 de Martori ai lui Iehova şi simpatizanţi ai lor din lumea întreagă. Nu existau îmbrâncituri; nu existau voci ridicate cu mânie. O familie internaţională cu adevărat unită, locuind laolaltă în mod paşnic.

Îmi este greu să descriu sentimentele pe care le-am încercat la acea adunare când i-am întâlnit pe câţiva dintre foştii mei tovarăşi de arme de la Waffen-SS care erau de acum slujitori dedicaţi ai lui Iehova Dumnezeu. Într-adevăr, o reuniune marcată de bucurie!

Privind cu speranţă spre viitor

De la dedicarea şi botezul meu, am avut privilegiul de a conduce, în Austria, mai multe studii biblice cu foşti nazişti. Unii dintre aceştia sunt în prezent şi ei Martori dedicaţi ai lui Iehova. În 1956 am emigrat din Austria, iar acum locuiesc în Australia. Aici m-am bucurat de privilegiul de a sluji în ministerul cu timp integral. În ultima vreme însă, vârsta înaintată şi sănătatea şubredă mă obligă să-mi limitez activitatea.

Una dintre speranţele mele cele mai puternice este aceea de a-i întâmpina la înviere pe unii dintre bărbaţii fideli şi femeile fidele care au refuzat să facă compromis cu sistemul nazist nelegiuit şi care au fost executaţi în lagărele de concentrare datorită integrităţii lor.

Între timp, am trăit ca să văd cu ochii mei, într-un mod cât se poate de literal, cum ura, o calitate distrugătoare, se preschimbă în iubire şi speranţă. Speranţa puternică pe care o nutresc în prezent este aceea de a trăi veşnic în perfecţiune umană pe un pământ paradiziac, liber de boală şi moarte — o speranţă nu numai pentru mine, ci şi pentru toţi aceia care se supun cu umilinţă Regelui lui Iehova care guvernează în prezent, Cristos Isus. În ceea ce mă priveşte, pot într-adevăr să repet cu convingere cuvintele apostolului Pavel: „Speranţa nu duce la dezamăgire, deoarece iubirea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin spiritul sfânt care ne-a fost dat“. — Romani 5:5, NW.

[Legenda fotografiei de la pagina 13]

În uniforma de SS-ist

[Legenda fotografiilor de la paginile 14, 15]

Adunarea Martorilor lui Iehova „Regatul triumfător“ ţinută în 1955 la Nürnberg pe locul în care Hitler şi-a ţinut cândva reuniunile anuale naziste.

[Provenienţa fotografiei]

Fotografia aparţine U.S. National Archives.

[Legenda fotografiei de la pagina 15]

Cu servieta, gata pentru a predica în Australia

[Provenienţa fotografiei de la pagina 11]

UPI/Bettmann