De ce au tăcut bisericile

PE DATA de 8 decembrie 1993, dr. Franklin Littell de la Universitatea Baylor a vorbit în cadrul unui discurs ţinut la Muzeul Memorial al Holocaustului din Statele Unite despre un „anumit adevăr“ supărător. Despre ce era vorba?

Adevărul consta, spunea Littell, în faptul că, „în sânul creştinătăţii, şase milioane de evrei au fost aleşi şi ucişi sistematic de romano-catolici, de protestanţi şi de ortodocşi răsăriteni care au fost botezaţi, dar care nu au fost niciodată mustraţi şi, cu atât mai puţin, excomunicaţi“. Totuşi, o voce nu a încetat să vorbească deschis despre legăturile care au existat între cler şi regimul lui Hitler. Iar vocea, după cum am văzut, a fost a Martorilor lui Iehova.

Hitler era un romano-catolic botezat, aşa cum au fost mulţi dintre cei aflaţi la conducerea guvernului său. De ce nu au fost ei excomunicaţi? De ce nu a condamnat Biserica Catolică ororile săvârşite de aceşti oameni? De ce au tăcut bisericile protestante?

Au rămas bisericile într-adevăr în tăcere? Există vreo dovadă că ele au sprijinit eforturile războinice ale lui Hitler?

Rolul Bisericii Catolice

Istoricul catolic E. I. Watkin a scris: „Deşi este desigur dureros să recunoaştem, nu putem ca, de dragul unei învăţături false sau a unei loialităţi necinstite, să negăm sau să ignorăm realitatea istorică potrivit căreia episcopii au sprijinit cu consecvenţă toate războaiele purtate de guvernul ţării lor. . . . Acolo unde este implicat naţionalismul beligerant, ei au vorbit în calitate de purtători de cuvânt ai Cezarului“.

Atunci când Watkin a afirmat că episcopii Bisericii Catolice ‘au sprijinit toate războaiele purtate de guvernul ţării lor’, el a inclus şi războaiele de agresiune purtate de Hitler. Friedrich Heer, un romano-catolic, profesor de istorie la Universitatea din Viena, a recunoscut următoarele: „Între faptele de necontestat ale istoriei Germaniei, Crucea şi svastica s-au apropiat tot mai mult una de cealaltă, până când svastica a proclamat mesajul victoriei din turnurile catedralelor germane, steagurile cu svastică au apărut în jurul altarelor, iar teologii, precum şi pastorii, preoţii şi oamenii de stat catolici şi protestanţi au întâmpinat cu bucurie alianţa cu Hitler“.

Conducătorii Bisericii Catolice au sprijinit războaiele purtate de Hitler într-un mod atât de deplin, încât profesorul romano-catolic Gordon Zahn a scris: „Catolicul german care a căutat la conducătorul său religios îndrumare spirituală şi sfaturi privitoare la serviciul îndeplinit în războaiele lui Hitler a primit practic aceleaşi răspunsuri pe care le-ar fi primit de la însuşi conducătorul nazist“.

Catolicii au urmat supuşi îndrumările conducătorilor lor religioşi, fapt demonstrat de profesorul Heer. El a remarcat: „Din aproximativ treizeci şi două de milioane de catolici germani — dintre care cincisprezece milioane şi jumătate erau bărbaţi — numai şapte [persoane] au refuzat în mod deschis serviciul militar. Şase dintre ei erau austrieci“. Dovezi mai recente indică faptul că alţi câţiva catolici, precum şi câţiva protestanţi, au înfruntat plini de curaj statul nazist datorită convingerilor lor religioase. Unii chiar au plătit cu viaţa, în timp ce conducătorii lor spirituali îşi vindeau enoriaşii celui de-al treilea Reich.

Cine altcineva a mai tăcut şi cine nu

După cum s-a amintit mai înainte, profesorul Heer i-a inclus pe conducătorii protestanţi printre cei care „au întâmpinat cu bucurie alianţa cu Hitler“. Aşa au stat într-adevăr lucrurile?

Numeroşi protestanţi au suferit fiindcă se învinovăţeau singuri că tăcuseră în timpul războaielor de agresiune conduse de Hitler. De exemplu, 11 membri de frunte ai clerului s-au întrunit în octombrie 1945 ca să redacteze aşa-numita recunoaştere de vinovăţie de la Stuttgart. Ei au spus: „Ne acuzăm pe noi înşine că nu am fost mai curajoşi în mărturisirea convingerilor noastre, mai credincioşi în rostirea rugăciunilor noastre, mai bucuroşi în exprimarea credinţei noastre şi mai zeloşi în manifestarea iubirii noastre“.

În cartea sa, History of Christianity, Paul Johnson spunea: „Dintre cei 17 000 de pastori evanghelişti, niciodată nu s-a întâmplat să fie închişi mai mult de 50 o dată pentru perioade mai lungi [fiindcă nu au sprijinit regimul nazist]“. Comparând aceşti pastori cu Martorii lui Iehova, Johnson a scris: „Cei mai curajoşi au fost Martorii lui Iehova, care de la început şi-au exprimat deosebirile categorice de opinie în ce priveşte chestiunile doctrinale şi au suferit pentru aceasta. Ei au refuzat orice colaborare cu statul nazist“.

În 1939, anul în care a izbucnit cel de-al doilea război mondial, revista Consolare a citat cuvintele rostite de T. Bruppacher, un ministru protestant care a declarat: „În timp ce persoane pretinse a fi creştine au eşuat în încercările decisive, aceşti necunoscuţi martori ai lui Iehova îşi păstrează, în calitate de martiri creştini, o atitudine fermă, neacceptând să le fie constrânsă conştiinţa şi respingând idolatria păgână. Într-o bună zi, viitorii istorici vor trebui să arate că nu marile biserici, ci aceşti oameni defăimaţi şi batjocoriţi au fost cei care au luat primii poziţie împotriva furiei demonului nazist . . . Ei refuză să se închine lui Hitler şi svasticii“.

Mai târziu, Martin Niemoeller, un conducător al Bisericii Protestante, care a fost închis într-un lagăr de concentrare nazist, a mărturisit ceva asemănător: „Se poate spune, într-adevăr, că, de-a lungul epocilor, bisericile creştine au consimţit întotdeauna să binecuvânteze războiul, trupele, armele şi s-au rugat într-un mod cât se poate de necreştinesc pentru distrugerea inamicului lor“. El a recunoscut: „Aceasta este în întregime vina noastră şi a părinţilor noştri, însă, evident, nu este vina lui Dumnezeu“.

Niemoeller a mai spus: „Şi gândiţi-vă: nouă, creştinilor de azi, ne este ruşine cu aşa-numita sectă a adevăraţilor cercetători ai Bibliei [Martorii lui Iehova], care au fost duşi cu sutele şi cu miile în lagărele de concentrare şi au murit pentru că au refuzat să participe la război şi să împuşte fiinţe omeneşti“.

Susannah Heschel, profesoară de studii iudaice, a găsit documente bisericeşti care dovedesc că clerul luteran a fost dispus, ba chiar dornic, să-l sprijine pe Hitler. Ea a spus că aceşti clerici s-au rugat să le fie acordat privilegiul de a afişa svastica în bisericile lor. Majoritatea covârşitoare a clericilor nu colaborau din constrângere, după cum au arătat cercetările făcute de ea, ci erau adepţi entuziaşti ai lui Hitler şi ai idealurilor lui ariene.

În timpul cuvântărilor pe care le ţine, Heschel este deseori întrebată de unii membri ai bisericii: „Ce am fi putut face?“

„Aţi fi putut fi ca Martorii lui Iehova“, răspunde ea.

De ce au tăcut

Motivul pentru care bisericile au tăcut este evident: clerul creştinătăţii şi turmele lui au abandonat învăţăturile Bibliei pentru a sprijini, în schimb, statul politic. În 1933, Biserica Romano-Catolică a încheiat un concordat cu naziştii. Cardinalul romano-catolic Faulhaber i-a scris lui Hitler următoarele: „Această strângere de mână cu papalitatea . . . este o acţiune care aduce nenumărate binecuvântări. . . . Fie ca Dumnezeu să-l ocrotească pe Cancelarul Reichului [Hitler]“.

Într-adevăr, Biserica Catolică şi alte biserici au devenit slujitoare ale nelegiuitului guvern al lui Hitler. Deşi Isus Cristos a spus că adevăraţii săi continuatori „nu sunt din lume“, bisericile şi enoriaşii lor au devenit o parte integrantă a lumii lui Hitler (Ioan 17:16). Drept rezultat, ei nu au demascat crimele împotriva umanităţii comise de nazişti în lagărele morţii.

Este adevărat, câteva persoane curajoase dintre catolici, protestanţi sau din alte religii nu s-au supus statului nazist. Însă, chiar dacă unii dintre aceştia au plătit cu viaţa, conducătorii lor spirituali, care pretindeau că-i slujesc lui Dumnezeu, slujeau ca marionete ale celui de-al treilea Reich.

A existat totuşi o voce care a vorbit fără întrerupere. Deşi, în general, mediile de informare au trecut cu vederea faptul că bisericile sunt actori principali ai dramei naziste, Martorii lui Iehova s-au simţit obligaţi să demaşte trădarea şi ipocrizia clerului prezentând detalii din culise. În paginile revistei predecesoare acesteia, precum şi în alte publicaţii apărute în deceniile ’30 şi ’40, ei au tipărit acuzaţii grave la adresa organizaţiilor religioase care au devenit slujitoare ale nazismului.

Identificarea adevăraţilor continuatori ai lui Cristos

Martorii lui Iehova sunt complet diferiţi de celelalte religii ale lumii. Nefăcând parte din lume, ei nu participă la războaiele dintre naţiuni. Ascultând de instrucţiunile lui Dumnezeu, ‘ei şi-au făurit din săbiile lor fiare de plug’ (Isaia 2:4). Într-adevăr, ascultând de instrucţiunile lui Cristos, ei se iubesc unii pe alţii (Ioan 13:35). Aceasta înseamnă că ei nu participă niciodată la război şi nu-şi fac intenţionat rău unul altuia.

Atunci când îi identifică pe adevăraţii închinători ai lui Dumnezeu, Biblia spune foarte clar: „Prin aceasta sunt arătaţi copiii lui Dumnezeu şi copiii Diavolului. Oricine nu practică dreptatea nu este de la Dumnezeu; nici cine nu iubeşte pe fratele său. Căci vestea pe care aţi auzit-o de la început este aceasta: să ne iubim unul pe altul. Nu cum a fost Cain, care era de la Cel Rău şi a ucis pe fratele său“. — 1 Ioan 3:10–12.

Într-adevăr, istoria a arătat clar faptul că Martorii lui Iehova au manifestat întotdeauna iubire faţă de semeni, chiar şi în faţa unor presiuni puternice. Atunci când Hitler a angrenat în război întreaga Europă, Martorii au rămas fermi în faţa încercărilor brutale ale naziştilor de a-i determina să participe la acel adevărat masacru. Profesoara Christine King a rezumat această situaţie în termeni cât se poate de elocvenţi: „Martorii lui Iehova au vorbit. Au vorbit încă de la început. Au vorbit într-un glas. Au vorbit cu mult curaj chiar, iar din aceasta avem cu toţii de învăţat“.

Martorii lui Iehova vor continua să vorbească până când peste această lume se va aşterne siguranţa, sub guvernarea iubitoare a guvernului lui Iehova în care nu va mai exista vreun război sau vreo răutate. Atât timp cât aceasta este voinţa Domnului Suveran Iehova, revista de faţă va continua să demaşte răul din această lume satanică şi va continua să anunţe singura speranţă reală a omenirii, Regatul lui Dumnezeu. — Matei 6:9, 10.

[Legenda fotografiilor de la pagina 13]

Presa din Statele Unite a confirmat faptul că Biserica a sprijinit nazismul.

New York Post, 27 august 1940, Ediţia de ultimă oră, pagina 15

The New York Times, 7 decembrie 1941, Ediţia de seară, pagina 33

The New York Times, 25 septembrie 1939, Ediţia de seară, pagina 6

[Legenda fotografiei de la pagina 15]

Spre deosebire de biserici, Martorii lui Iehova au condamnat nazismul.