De la cititorii noştri

Holocaust Întotdeauna m-am întrebat de ce nimeni nu a vorbit niciodată pe faţă despre Holocaust. Seria de articole „Holocaustul — Cine a avut curajul să vorbească?“ (22 august 1995) mi-a răspuns la această întrebare. Martorii lui Iehova au avut curajul să vorbească şi sunt foarte mândru de fraţii mei Martori!

C. B., Statele Unite

Deşi nu sunt un membru de-al vostru, permiteţi-mi să vă felicit pentru modul în care a fost tratat subiectul despre Holocaust. Modul obiectiv în care aţi vorbit despre această manifestare diabolică a inumanităţii omului faţă de om este cel mai revelator din câte am întâlnit. Curajul tovarăşilor voştri Martori din acea vreme este ceva despre care, din păcate, lumea ştie prea puţin.

L. B., Anglia

Tatăl meu a murit la Sachsenhausen. Fratele meu cel mai mare a murit şi el din cauză că a fost închis de nazişti. Încă mai îmi sunt vii în minte persecuţiile la care i-au supus naziştii pe Martorii lui Iehova. Mă simt astfel îndemnat să-mi exprim aprecierea pentru aceste articole. Bine realizate!

F. D. J., Canada

Articolele m-au impresionat foarte mult. Însă nu sunt de acord cu faptul că numai Martorii lui Iehova au fost „o voce în mijlocul tăcerii“. Şi comuniştii i-au avertizat pe oameni cu privire la Hitler înainte ca acesta să vină la putere. Mulţi au ajuns în lagărele de concentrare.

B. W., Germania

„Treziţi-vă!“ recunoaşte fără ezitare că Hitler a avut mulţi oponenţi politici. Însă articolele s-au referit în mod deosebit la eşecul organizaţiilor religioase, majoritatea acestora colaborând cu regimul nazist. Chiar naziştii i-au considerat pe Martorii lui Iehova drept principalii lor adversari religioşi. Prin urmare, Martorii au fost singurul grup religios care a primit un semn de identificare ca prizonieri în lagărele de concentrare, şi anume, ruşinosul triunghi violet. — ED.

Cutremur în Japonia Am  plâns când am citit articolul „Cum au făcut faţă japonezii unui neaşteptat dezastru“ (22 august 1995). În acest cutremur a murit sora mea creştină cea mai dragă. Era foarte zeloasă. Ştiu că va învia şi că voi putea să o văd din nou. Sunt foarte recunoscătoare pentru tot ajutorul spiritual şi material pe care l-am primit din partea congregaţiei şi a Societăţii. Însă continuu să plâng când mă gândesc la cele întâmplate în acea zi.

T. M., Japonia

Acţiunea întreprinsă imediat şi în mod organizat de Martori m-a uimit complet. Când am citit despre mesajul plin de atenţie trimis de fraţii din congregaţia din Coreea, am început pur şi simplu să plâng fără să mă mai opresc. Am  fost atât de fericită gândindu-mă că fac parte dintr-o organizaţie aşa de iubitoare.

M. K., Japonia

Hărţuială sexuală Vă mulţumesc pentru articolul „Tinerii se întreabă . . . Agresiunea sexuală — Cum pot să mă apăr?“ (22 august 1995). Am  17 ani şi la şcoală am cunoscut un băiat care nu este creştin. Am  avut încredere în el, însă mai târziu el şi prietenii săi m-au hărţuit cu propuneri obscene şi ameninţări. A trebuit să plec de la acea şcoală ca să scap de situaţia ivită. Am  învăţat o mulţime de lucruri din acest articol. Acum ştiu ce să fac când este vorba de relaţiile cu persoanele de sex opus.

T. G., Portugalia

Am  fost hărţuită sexual şi ameninţată de un coleg de muncă. Deoarece când am fost copil am suferit un abuz sexual, deseori mi-e greu să mă apăr. Cu toate acestea, i-am cerut colegului de repetate ori să mă lase în pace. În cele din urmă m-am plâns la patroni, iar el m-a lăsat atunci în pace. Vă sunt foarte recunoscătoare pentru articol. Femeile trebuie să ştie cum să procedeze în această situaţie.

V. A., Statele Unite