Martorii lui Iehova — curajoşi în faţa pericolului nazist

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN GERMANIA

MARTORII LUI IEHOVA sunt bine cunoscuţi pentru faptul că respectă cu stricteţe Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia. Acest lucru pretinde adesea curaj şi cu siguranţă că le influenţează viaţa şi relaţiile cu ceilalţi.

De exemplu, Martorii sunt plini de consideraţie faţă de oamenii din orice mediu cultural şi etnic. Ei îl iubesc pe Dumnezeu şi îi iubesc şi pe semenii lor (Matei 22:35–40). Într-adevăr, ei sunt întru totul de acord cu apostolul Petru, care a spus: „În adevăr, înţeleg că Dumnezeu nu este părtinitor ci că, în orice popor, cine se teme de El şi practică dreptatea este primit de El“. — Faptele 10:34, 35.

Martorii lui Iehova sunt cunoscuţi în toată lumea şi pentru faptul că respectă legea, ordinea şi autoritatea guvernamentală. Ei nu au instigat niciodată la răzvrătire şi nici nu o vor face. Acest lucru este adevărat chiar şi atunci când în unele ţări sunt persecutaţi deoarece adoptă aceeaşi poziţie pe care au adoptat-o şi apostolii: „Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni“ (Faptele 5:29; Matei 24:9). Totodată, Martorii recunosc dreptul celorlalţi de a se închina în armonie cu ceea ce le dictează conştiinţa.

Poziţia creştină plină de curaj pe care au adoptat-o Martorii lui Iehova din Germania şi din alte ţări aflate sub dominaţia lui Adolf Hitler merită să fie consemnată. Un eveniment remarcabil care a avut loc în 1933, în Berlin (Germania), ilustrează curajul lor, iubirea lor faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni şi respectul lor faţă de lege, ordine şi libertatea religioasă.

Nu au făcut compromis cu Hitler

Cu mai bine de 50 de ani în urmă s-au încheiat cei 12 ani îngrozitori de regim hitlerist, caracterizat prin rasism şi crime. Cu toate acestea, regimul nazist a cauzat răni care au îndurerat omenirea până în zilele noastre.

Istoria recunoaşte că numai câteva grupări s-au ridicat pline de curaj împotriva terorii naziste şi au vorbit deschis despre aceasta. Printre ele se numără şi Martorii lui Iehova, care au fost descrişi drept „o minusculă insulă de rezistenţă [morală] neobosită în sânul unei naţiuni terorizate“. Poziţia lor curajoasă este confirmată de o mulţime de istorici respectaţi.

Câţiva critici, însă, printre care foşti asociaţi ai Martorilor lui Iehova, îi acuză pe Martori că au încercat să facă compromis cu regimul hitlerist în perioada lui de început. Aceştia susţin că unii reprezentanţi ai Societăţii Watch Tower au încercat, fără să reuşească, să intre în graţiile noului guvern şi că, cel puţin pentru o perioadă de timp, au sprijinit ideologia rasistă a naziştilor, ceea ce a dus, în final, la uciderea a şase milioane de evrei.

Aceste acuzaţii grave sunt complet false. În continuare vă prezentăm o analiză sinceră a evenimentelor în discuţie, analiză bazată pe documentele disponibile şi pe contextul istoric în care au avut loc aceste evenimente.

O analiză retrospectivă

Martorii lui Iehova sunt activi în Germania de mai bine de 100 de ani. În 1933, aici existau aproximativ 25 000 de Martori care îi aduceau închinare lui Iehova Dumnezeu şi distribuiau literatură biblică în toată Germania.

Chiar dacă în acele vremuri Constituţia Germaniei acorda anumite libertăţi, Martorii lui Iehova au fost de repetate ori ţinta unor campanii calomniatoare, lansate îndeosebi de opozanţii religioşi. Începând din 1921, Martorii, care pe atunci se numeau Ernste Bibelforscher (Zeloşii Studenţi în Biblie), au fost acuzaţi că aveau legături cu evreii în ce priveşte organizarea unor mişcări politice subversive. Studenţii în Biblie au fost etichetaţi drept periculosul „vierme evreu“ bolşevic, deşi nu exista nici o dovadă pentru nici una dintre acuzaţiile care li se aduceau. Teologul elveţian Karl Barth a scris mai târziu: „Acuzaţia conform căreia Martorii lui Iehova ar avea legături cu comuniştii nu se poate datora decât unei neînţelegeri involuntare sau chiar a uneia intenţionate“.

O revistă bisericească din Germania i-a acuzat pe Martori că organizează conspiraţii împreună cu evreii în cadrul unor mişcări revoluţionare. Ca răspuns la această acuzaţie, ediţia germană din 15 aprilie 1930 a revistei The Golden Age (predecesoarea revistei Treziţi-vă!) a declarat următoarele: „Nu avem nici un motiv să considerăm această acuzaţie falsă drept o insultă — întrucât suntem convinşi că evreul este o persoană cel puţin la fel de valoroasă ca şi creştinul nominal; însă respingem neadevărul menţionat mai înainte de gazeta bisericească, deoarece are ca scop denigrarea lucrării noastre, ca şi cum aceasta n-ar fi făcută de dragul Evangheliei, ci pentru evrei“.

Astfel, profesorul de istorie John Weiss a scris: „Martorii erau nepătaţi de naţionalismul rasist german şi nu s-au gândit cu amărăciune secole întregi la eşecul evreilor de a se converti. Martorii ţineau încă la credinţa creştină iniţială, ba chiar dominantă, referitoare la necesitatea de a-i convinge pe toţi cei care puteau fi convertiţi la Cristos“.

Ce s-a întâmplat când Hitler a venit la putere?

La 30 ianuarie 1933, Adolf Hitler a fost numit în funcţia de cancelar al Germaniei. La început, guvernul lui Hitler s-a străduit să-şi ascundă natura violentă şi extremistă. Prin urmare, la începutul anului 1933, Martorii, alături de milioane de alţi germani, au privit Partidul Naţional-Socialist drept autoritatea care guverna în mod legitim în acea vreme. Martorii sperau ca guvernul naţional-socialist (nazist) să-şi dea seama că acest grup de creştini paşnici, care se supuneau legilor, nu constituia nici o ameninţare subversivă la adresa statului. Acest lucru nu însemna că aveau să facă compromis în ce priveşte principiile biblice. Aşa cum a fost cazul şi în alte ţări, Martorii au dorit să informeze guvernul în legătură cu adevărata natură nonpolitică a religiei lor.

Nu după mult timp a fost evident faptul că Martorii lui Iehova se numărau printre primele ţinte ale brutalei reprimări naziste. Martorii au fost din nou etichetaţi drept complici într-o presupusă conspiraţie bolşevico-evreiască. Astfel a început o campanie de persecuţii.

De ce avea să atragă furia noului regim această comunitate religioasă mică? Istoricul Brian Dunn identifică trei motive fundamentale: 1) sfera internaţională a activităţii Martorilor, 2) faptul că se opuneau rasismului şi 3) poziţia lor de neutralitate faţă de stat. Deoarece aveau convingeri scripturale, Martorii germani au refuzat să salute Heil Hitler, nu au sprijinit Partidul Naţional-Socialist şi nici nu au participat mai târziu la activităţi militare. — Exodul 20:4, 5; Isaia 2:4; Ioan 17:16.

Ca urmare, Martorii au fost ameninţaţi, interogaţi, li s-au făcut percheziţii acasă şi au fost hărţuiţi de poliţie şi SA (Sturmabteilung, Batalioanele de şoc ale lui Hitler, sau Cămăşile maro). La 24 aprilie 1933, autorităţile au sechestrat şi au închis Biroul Watch Tower din Magdeburg (Germania). După ce s-a făcut o percheziţie amănunţită, fără să se găsească vreo dovadă incriminatoare, şi aflându-se sub presiunile venite din partea Departamentului de Stat american, poliţia a returnat proprietatea. Însă până în mai 1933, Martorii fuseseră deja scoşi în afara legii în câteva state germane.

Martorii întreprind o acţiune curajoasă

Pe parcursul acestei perioade de început, Hitler s-a concentrat asupra imaginii sale publice în calitate de apărător al creştinismului. El a anunţat că se angajează să acorde libertate religioasă şi a promis că va trata confesiunile creştine „cu dreptate obiectivă“. Pentru a-şi îmbunătăţi imaginea publică, noul cancelar a vizitat câteva biserici. În această perioadă, mulţi oameni din ţările care aveau să intre mai târziu în război cu Germania şi-au exprimat admiraţia faţă de realizările lui Hitler.

Fiind îngrijorat din cauza tensiunilor crescânde din Germania, Joseph Rutherford, preşedintele de atunci al Societăţii Watch Tower, împreună cu responsabilul Filialei din Germania, Paul Balzereit, au hotărât să organizeze o campanie pentru a-l informa pe cancelarul Hitler, precum şi autorităţile guvernamentale şi publicul larg că Martorii lui Iehova nu constituie o ameninţare la adresa poporului german şi a statului. Se pare că Rutherford credea că Hitler nu ştia nimic despre faptul că Martorii lui Iehova erau victimele unor atacuri sau că acesta era dezinformat de elementele religioase în legătură cu cine sunt Martorii.

Prin urmare, Filiala din Magdeburg a luat măsurile necesare pentru a se ţine un congres la care să se apeleze la dreptul cetăţenilor germani de a face o petiţie. Fiind anunţaţi doar cu puţin timp înainte, Martorii lui Iehova din toată Germania au fost invitaţi la Wilmersdorfer Tennishallen, în Berlin, în data de 25 iunie 1933. Erau aşteptaţi circa 5 000 de delegaţi. În pofida atmosferei ostile, peste 7 000 de Martori au asistat, dovedind astfel mult curaj. Delegaţii au adoptat o rezoluţie intitulată „Declaraţie“. Prin acest document se protesta împotriva restricţiilor impuse lucrării desfăşurate de Martori. Tot aici se arăta în mod clar care era poziţia lor şi erau respinse acuzaţiile referitoare la legăturile sediţioase cu orice tip de cauză politică. În document se spunea:

„Suntem acuzaţi pe nedrept în faţa acestui guvern care deţine puterea conducătoare . . . Noi îi rugăm cu tot respectul pe conducătorii acestei naţiuni şi pe popor să analizeze în mod imparţial şi drept această prezentare a faptelor pe care am făcut-o aici. . . .

Nu am avut nici o dispută cu vreo persoană sau cu vreun învăţător religios, însă trebuie să atragem atenţia asupra faptului că, în general, persecutorii noştri şi cei care ne prezintă într-o lumină falsă în faţa guvernelor sunt, de fapt, cei care susţin că îl reprezintă pe Dumnezeu şi pe Cristos Isus“.

Un congres al curajului sau al compromisului?

Unii susţin acum că, prin intermediul acestui congres ţinut în 1933 la Berlin şi al „Declaraţiei“ prezentate aici, anumiţi Martori care deţineau poziţii de răspundere au încercat să arate că sprijină guvernul nazist şi ura acestuia faţă de evrei. Însă afirmaţiile lor nu sunt adevărate. Aceştia au fost dezinformaţi şi au interpretat greşit faptele.

De exemplu, criticii susţin că Martorii au decorat Wilmersdorfer Tennishallen cu steaguri cu svastică. Fotografiile făcute la congresul din 1933 arată clar că Martorii nu au avut nici o svastică în sală. Martorii oculari confirmă că în clădire nu au fost steaguri.

Este posibil totuşi ca afară pe clădire să fi fost puse steaguri. O trupă de combatanţi nazişti folosiseră sala în 21 iunie, adică în miercurea de dinaintea congresului. Apoi, chiar cu o zi înainte de congres, o mulţime de tineri împreună cu câteva unităţi SS (Schutzstaffel, iniţial un corp de elită pentru paza personală a lui Hitler, corp numit şi Cămăşile negre), SA şi alţii au sărbătorit solstiţiul de vară în apropiere. Prin urmare, când Martorii au sosit duminică la congres, au fost, probabil, întâmpinaţi de imaginea unei clădiri împodobite cu steaguri cu svastică.

Dacă steagurile cu svastică ar fi decorat exteriorul clădirii, culoarele acesteia sau chiar sala, Martorii le-ar fi lăsat acolo. Chiar şi azi, când Martorii lui Iehova închiriază clădiri publice pentru a ţine întruniri sau congrese, ei nu dau jos simbolurile naţionale. Însă nu există nici o dovadă că Martorii au atârnat vreun steag sau că l-au salutat.

Criticii mai afirmă că Martorii au deschis congresul cu imnul naţional german. În realitate, congresul a început cu cântarea nr. 64, „Speranţa glorioasă a Sionului“, din cartea de cântări religioase a Martorilor. Cuvintele acestei cântări au fost puse pe muzica lui Joseph Haydn, compusă în 1797. Cântarea nr. 64 a făcut parte din cartea de cântări a Studenţilor în Biblie încă din anul 1905. În 1922, guvernul german a adoptat melodia lui Haydn şi cuvintele scrise de Hoffmann von Fallersleben ca imn naţional. Cu toate acestea, Studenţii în Biblie din Germania mai cântau din când în când cântarea nr. 64, aşa cum făceau şi Studenţii în Biblie din alte ţări.

Intonarea unei cântări despre Sion cu greu ar putea fi interpretată drept un efort de împăcare cu naziştii. Aflate sub presiunile naziştilor antisemiţi, alte biserici au scos termenii ebraici, cum ar fi „Iuda“, „Iehova“ şi „Sion“, din cărţile lor de cântece religioase şi din liturghiile lor. Martorii lui Iehova nu au făcut aşa ceva. Aşadar, cu siguranţă că organizatorii congresului nu s-au aşteptat să câştige favoarea guvernului intonând o cântare care preamărea Sionul. Este posibil ca unii delegaţi să se fi reţinut să cânte cântarea „Speranţa glorioasă a Sionului“, întrucât melodia acestei compoziţii a lui Haydn era aceeaşi cu cea a imnului naţional.

O declaraţie de intenţie

Deoarece guvernul trecea printr-o perioadă de tranziţie, iar ţara era cuprinsă de agitaţie, Martorii doreau să facă o declaraţie din care să reiasă clar poziţia lor. Prin intermediul „Declaraţiei“, Martorii respingeau cu tărie acuzaţiile referitoare la faptul că ar fi implicaţi pe plan financiar sau că ar avea legături politice cu evreii. Aşadar, în document se spunea:

„Suntem acuzaţi pe nedrept de duşmanii noştri că am primit din partea evreilor sprijin financiar pentru lucrarea noastră. Nimic nu este mai neadevărat. Până în această clipă, evreii nu au contribuit la lucrarea noastră cu nici un bănuţ“.

După ce a vorbit despre bani, „Declaraţia“ a denunţat în continuare câteva practici necinstite ale unor afaceri de mare anvergură. Aici se spunea: „Comercianţii evrei ai imperiului anglo-american sunt cei care au pornit afacerile de mare anvergură, folosindu-se de ele ca de un mijloc pentru a exploata şi oprima oameni din multe naţiuni“.

Este clar că această afirmaţie nu se referă la poporul evreu în general şi este regretabil dacă a fost înţeleasă greşit şi dacă a jignit în vreun fel pe cineva. Unii au susţinut că Martorii lui Iehova au avut faţă de evrei aceeaşi atitudine ostilă care era promovată peste tot în bisericile creştine din acea vreme. Acest lucru este complet fals. Prin literatura şi conduita din perioada nazistă, Martorii au respins concepţiile antisemitice şi au condamnat tratamentul aspru pe care naziştii îl aplicau evreilor. Cu siguranţă că amabilitatea lor faţă de evreii care au avut aceeaşi soartă ca a lor în lagărele de concentrare constituie o dezminţire răsunătoare la această acuzaţie falsă.

„Declaraţia“ definea lucrarea Martorilor drept o lucrare cu caracter religios, afirmând următoarele: „Organizaţia noastră nu este o organizaţie politică în nici o privinţă. Noi ne concentrăm doar asupra predării Cuvântului lui Iehova Dumnezeu tuturor oamenilor“.

În plus, „Declaraţia“ reamintea guvernului despre propriile promisiuni. Martorii promovau anumite idealuri înalte şi s-a întâmplat ca şi guvernul german să le adopte în mod public. Printre acestea se numărau valorile familiale şi libertatea religioasă.

În această privinţă, „Declaraţia“ mai spunea: „O examinare atentă a cărţilor şi a literaturii noastre va dezvălui faptul că acele idealuri foarte înalte promovate şi promulgate de actualul guvern naţional sunt prezentate, adoptate şi accentuate cu tărie în publicaţiile noastre, arătând că Iehova Dumnezeu se va îngriji de aceste idealuri înalte la timpul potrivit, pentru a fi atinse de toate persoanele care iubesc dreptatea“.

Aşadar, Martorii nu şi-au exprimat niciodată sprijinul faţă de Partidul Nazist. Ba mai mult, exercitându-şi libertatea religioasă, ei nu au intenţionat niciodată să înceteze să predice în public. — Matei 24:14; 28:19, 20.

Potrivit consemnării din Anuarul Martorilor lui Iehova pe 1974 (în engleză), unii Martori germani au fost dezamăgiţi de faptul că „Declaraţia“ nu era mai clară în privinţa exprimării. „Diluase“ oare responsabilul filialei, Paul Balzereit, textul documentului? Nu, întrucât o comparaţie făcută între textul german şi cel englez arată că nu aşa au stat lucrurile. Se pare că unii au considerat că lucrurile ar fi stat altfel din cauza observaţiilor subiective ale unora care nu fuseseră direct implicaţi în pregătirea „Declaraţiei“. Concluziile lor se poate să fi fost influenţate şi de faptul că Balzereit a renunţat la credinţa lui după numai doi ani.

În prezent se ştie că sâmbătă, 24 iunie 1933, cu numai o zi înainte de desfăşurarea congresului la Berlin, Martorii lui Iehova din Germania au fost puşi sub interdicţie. Organizatorii congresului şi poliţia au aflat despre această interdicţie numai după câteva zile. Având în vedere acest climat de tensiune şi de ostilitate clară din partea autorităţilor naziste, este remarcabil faptul că acest congres s-a putut ţine. Nu exagerăm deloc dacă spunem că, asistând la acest congres, cei 7 000 de Martori curajoşi şi-au pus în pericol libertatea.

După congres, Martorii au distribuit 2,1 milioane de exemplare ale acestei „Declaraţii“. Unii Martori au fost arestaţi imediat şi au fost trimişi în lagăre de muncă. Prin aceasta, guvernul nazist şi-a dezvăluit pe deplin natura opresivă şi violentă, iar în scurt timp a lansat un atac violent împotriva acestui mic grup de creştini.

Iată ce a scris profesor Christine King: „Forţa brutală nu-i putea suprima pe Martori, naziştii urmând să-şi dea seama de acest lucru mai târziu“. Era aşa cum se afirmase în „Declaraţie“: „Puterea lui Iehova Dumnezeu este supremă şi nu există putere care să-i poată rezista cu succes“.a

[Notă de subsol]

[Legenda fotografiilor de la pagina 13]

Fotografii autentice de la congresul din 1933 ţinut de Martorii lui Iehova la Tennishallen