Într-un safari în Ghana
DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN GHANA
ÎN TIMP ce negura nopţii şi ceaţa se risipesc gonite de zorii zilei, înaintăm anevoie pe un drum de 80 de kilometri, neasfaltat, care duce la Parcul Naţional Mole din Regiunea de Nord a Ghanei. Vegetaţia ce alcătuieşte peisajul constă, în mare parte, din iarbă, arbuşti şi arbori mici. Din loc în loc, trecem pe lângă un sătuleţ de colibe făcute din pământ şi acoperite cu paie.
Ce contrast observăm când ajungem în Damongo, o localitate cu magazine, cu străzi asfaltate şi forfotind de lume! Copiii îmbrăcaţi în uniforme bej şi maro se îndreaptă spre şcoală. Femeile, colorat îmbrăcate, duc tot felul de poveri pe cap: lemne, alimente şi vase pline de apă. Bicicliştii trec încoace şi-ncolo, alături de automobilele şi tractoarele ce fac un zgomot asurzitor. Mai avem de parcurs 20 de kilometri.
În Parcul Naţional Mole
În sfârşit, ajungem în parc. Potrivit spuselor lui Zechariah, ghidul nostru, rezervaţia naturală de la Mole a fost înfiinţată în 1971 şi ocupă o suprafaţă de 4 840 de kilometri pătraţi. Sunt înregistrate 93 de specii de mamifere, 9 specii de amfibieni şi 33 de specii de reptile care trăiesc în parc. Printre aceste animale se află lei, leoparzi, hiene pătate, civete, elefanţi, antilope bongo, bivoli roşii, porci sălbatici, antilope-de-apă, antilope mici, genete, antilope-vacă, manguste, paviani şi alte specii de maimuţe, antilope-cal, porci spinoşi, crocodili şi şerpi, printre care şi pitoni. Pe lângă acestea, aici au fost observate peste 300 de specii de păsări.
Tot dând după muşte-columbace în timp ce înaintăm prin iarba înaltă până la genunchi, în scurtă vreme ajungem în apropierea unei turme de antilope. La început, e greu să le zăreşti, deoarece culoarea lor se contopeşte cu împrejurimile. În timp ce le privim, ne privesc şi ele cu tot atâta interes, încât, pentru un moment, nu se mai ştie cine e turistul şi cine e atracţia. La un moment dat, în timp ce facem poze, ne speriem la auzul unui fornăit puternic ce vine din dreapta. Protestând pentru că i-am invadat teritoriul, un mascul mare din specia antilopelor-de-apă o zbugheşte spre desişul din faţă.
Mai încolo, observăm sub un copac patru elefanţi enormi ce trag în jos cu trompa ramurile copacului şi mestecă frunzele fragede. După ce ne apropiem cu vreo 10 metri, Zechariah ne îndeamnă să facem fotografii. El îşi loveşte cu palma patul puştii, producând un zgomot metalic care îndepărtează elefanţii de sub copac, dându-ne astfel posibilitatea să facem poze şi mai frumoase. Nu prea departe de aici, elefanţii îşi găsesc o băltoacă de noroi unde se bălăcesc. Zechariah ne spune că, în funcţie de culoarea noroiului în care se scaldă, culoarea pielii elefanţilor se schimbă din acel negru natural în roşcat sau brun.
Mai înaintăm puţin şi ajungem într-un loc din care avem o privire de ansamblu asupra peisajului. Vegetaţia cuprinde acacia şi arbori-de-unt. La întoarcere, o luăm pe acelaşi drum pe care au luat-o şi elefanţii. Ei se află la doar câţiva metri de noi. La un moment dat, cel mai mare elefant din grup îşi ciuleşte urechile, ia o poziţie de atac şi se îndreaptă spre noi. Ne va ataca?
Zechariah ne spune să nu ne îngrijorăm, dar, în acelaşi timp, îşi ia puşca de pe umăr şi ne scoate de pe drumul pe care o apucaseră elefanţii. Ne continuăm călătoria, ghidul nostru având puşca, iar noi aparatele de fotografiat gata să le folosim. Nu după mult timp, ieşim din câmpul vizual al elefanţilor.
Zechariah ne informează că elefanţii din parc sunt obişnuiţi cu oamenii şi că unii chiar se apropie de turişti. Văzând deseori elefanţii, ghizii încep să le dea nume. Pe unul l-au poreclit Nodurosul, pentru că avea un nodul mare pe piele. Pe altul, Îndrăzneţul, pentru că obişnuia să-i sperie pe turişti.
Întâlnim apoi câţiva paviani. Îi privim legănându-se în copaci sau alergând pe jos. Ghidul ne arată o femelă ce-şi cară puii, pe unul în spate, iar pe celălalt la piept. „Sunt gemeni“, ne spune el.
Într-adevăr, am văzut multe animale sălbatice azi. Zechariah ne spune că, dacă vrei să vezi animale sălbatice în sezonul secetos, între aprilie şi iunie, singurul lucru pe care-l ai de făcut este să aştepţi în preajma unei ape ca animalele să vină în grupuri mari să se adape. De asemenea, el ne zice că, dacă vii în parc cu un automobil cu tracţiune integrală, poţi vedea multe alte animale, printre care bivoli africani şi lei.
E vremea să luăm masa. În timp ce mâncăm, pe platforma unei autocamionete parcate lângă maşina noastră îşi face apariţia o maimuţă pavian, care îşi înfige privirea în mâncarea mea. Prin apropiere trec şi alţi paviani, însoţiţi de câteva antilope şi de un porc sălbatic, şi, în cele din urmă, pe culmea unui deal din apropiere apar şi patru elefanţi. Găsisem oare momeala să atragem toate animalele astea pentru a le fotografia?
La piaţă
Timpul petrecut în Parcul Naţional Mole a trecut foarte repede, iar acum ne aşteaptă o călătorie cu maşina de două ore, pe un drum neasfaltat, până la Sawla, un sat în care locuieşte un trib de agricultori — tribul lobi. Femeile au ciudatul obicei de a-şi mări buzele pe cale artificială. Deşi în zilele noastre tradiţia începe să nu mai fie respectată cu rigurozitate, întrucât tinerele sunt influenţate de civilizaţia modernă, multe femei continuă să fie mândre de mărimea buzelor lor. De fapt, este o insultă să-i spui unei femei lobi că are buze subţiri, asemănătoare celor ale unui bărbat.
Ajungem într-un sat şi intrăm în piaţă. Tarabele sunt făcute din ramuri de copaci şi sunt acoperite cu paie. În piaţă, printre toţi aceşti negri africani se află şi un alb. Ne apropiem de el şi descoperim că a venit nu de mult aici ca să traducă Biblia în limba lobi. El trăieşte în satul alăturat printre lobi pentru a putea învăţa să vorbească fluent limba lor. Mi-am amintit de Robert Moffat, care, în secolul al XIX-lea, a organizat o misiune printre vorbitorii de limbă tswana din sudul Africii şi a tradus Biblia în limba lor.
Iată o femeie lobi cu buzele mărite stând pe o bancă la una dintre tarabele din piaţă. În fiecare buză are introdusă câte o plăcuţă de lemn, albă, de mărimea unei unghii. Aş vrea să-i fac o poză, însă, când îmi ridic aparatul, ea se întoarce cu spatele. Unul dintre tovarăşii mei îmi spune că bătrânii lobi au o credinţă potrivit căreia sufletul lor va avea mult de suferit dacă sunt fotografiaţi.
La întoarcere spre Sawla, unde vom petrece noaptea, mă gândesc la varietatea care există în creaţie şi la înţelepciunea divină reflectată în ea. El a proiectat atât animalele, cât şi oamenii cu o mare măiestrie. Este exact aşa cum a exclamat psalmistul: „Cât de multe sunt lucrările Tale, DOAMNE! Tu pe toate le-ai făcut cu înţelepciune. Pământul este plin de bogăţiile Tale“. — Psalmul 104:24.
[Harta de la paginile 14, 15]
(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)
GHANA
[Legenda fotografiei de la pagina 14]
Porc sălbatic
[Legenda fotografiei de la pagina 14]
Hienă pătată
[Legenda fotografiei de la pagina 15]
Elefant
[Legenda fotografiei de la pagina 15]
Hipopotami
[Legenda fotografiei de la pagina 15]
Turmă de antilope
[Legenda fotografiei de la pagina 16]
Mamă-pavian ducându-şi puii
[Legenda fotografiei de la pagina 17]
Antilopă-vacă
[Legenda fotografiei de la pagina 17]
La piaţă