Întrebări de la cititori
În Matei 17:20 se spune că apostolii nu au putut să vindece un băiat chinuit de o boală „din cauza necredinţei lor“. Însă în Marcu 9:29, incapacitatea lor este pusă în legătură cu necesitatea de a se ruga. De ce relatările din evanghelii prezintă motive diferite?
De fapt, cele două relatări nu se contrazic între ele, ci se completează reciproc. Să vedem mai întâi ce se spune în Matei 17:14–20. Un bărbat relatează că fiul lui era bolnav de epilepsie şi că discipolii lui Isus nu l-au putut vindeca. După aceea, Isus îl vindecă, expulzând din băiat demonul care îl chinuia. Discipolii l-au întrebat de ce ei nu au putut să expulzeze demonul. Potrivit relatării lui Matei, Isus le-a răspuns: „Din cauza necredinţei voastre. . . . Adevărat vă spun că, dacă aţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, aţi zice muntelui acestuia: «Mută-te de aici acolo!» şi s-ar muta; nimic nu vă va fi cu neputinţă“.
Pentru a afla mai multe amănunte, să ne îndreptăm acum atenţia spre Marcu 9:14–29. De exemplu, din Marcu 9:17 aflăm amănuntul că în cazul acesta crizele de epilepsie erau cauzate de un spirit rău. Este demn de remarcat că în altă parte Biblia spune că Isus a vindecat epileptici şi demonizaţi (Matei 4:24). În acest caz excepţional, crizele erau cauzate de un „duh mut şi surd“, adică de un spirit rău, după cum confirmă medicul Luca (Luca 9:39; Coloseni 4:14). Remarcaţi ce se spune în Marcu 9:18: „Oriunde [demonul] îl apucă“. De aici înţelegem că băiatul nu era hărţuit în permanenţă de demon, ci doar uneori. Totuşi, discipolii nu au putut să expulzeze demonul şi astfel să-l vindece pe băiat. Când l-au întrebat de ce, Isus le-a răspuns: „Soiul acesta nu poate fi scos prin nimic afară de rugăciune“ (NW).
Însă o citire atentă a relatării lui Marcu arată că nu există nici o contradicţie între aceasta şi consemnarea lui Matei. În Marcu 9:19 citim că Isus a deplâns necredinţa acelei generaţii, iar în versetul 23 sunt consemnate cuvintele adresate de el tatălui băiatului: „Toate sunt cu putinţă celui care crede“. Prin urmare, şi Marcu accentuează importanţa faptului de a avea credinţă. Şi exact despre acest lucru se vorbeşte în versetul 29, unde Marcu ne furnizează un alt amănunt. Marcu adaugă şi ceea ce a zis Isus despre rugăciune, cuvinte pe care nici Matei, nici Luca nu le-au menţionat.
Aşadar, care este concluzia? Cu alte ocazii, atât cei 12 apostoli, cât şi cei 70 de discipoli au expulzat spirite rele (Marcu 3:15; 6:13; Luca 10:17). Dar în acest caz, discipolii nu au putut să expulzeze demonul. De ce? Dacă luăm în considerare toate amănuntele menţionate în aceste relatări, ajungem la concluzia că, în acest caz, ei nu erau pregătiţi să expulzeze demonul. Probabil că o parte a problemei era felul demonului respectiv, deoarece se pare că demonii au personalităţi, interese şi chiar capacităţi diferite. În cazul acestui demon era nevoie îndeosebi de o credinţă puternică şi de o rugăciune fierbinte pentru a primi ajutor de la Dumnezeu. Bineînţeles că Isus avea o asemenea credinţă. El avea şi sprijinul Tatălui său, Ascultătorul rugăciunii (Psalmul 65:2). Isus nu numai că putea să-l vindece pe acel băiat suferind expulzând demonul, dar a şi făcut lucrul acesta.