„Domnul a fost realmente sculat din morţi!“

Imaginaţi-vă cât de îndureraţi au fost discipolii lui Isus când Domnul lor a fost omorât. Speranţa lor părea că se stinsese ca şi corpul pe care Iosif din Arimateea îl aşezase în mormânt. Aşteptările ca Isus să-i elibereze pe evrei de sub jugul roman se spulberaseră şi ele.

DACĂ totul s-ar fi terminat aici, probabil că discipolii lui Isus ar fi dispărut asemenea continuatorilor multor pretinşi Mesia. Dar Isus era viu! Potrivit Scripturilor, el li s-a arătat discipolilor săi în câteva ocazii, la puţin timp după moartea sa. Astfel, unii dintre ei s-au simţit îndemnaţi să exclame: „Domnul a fost realmente sculat din morţi!“ — Luca 24:34.

Discipolii trebuiau să-şi apere credinţa în Isus, cel pe care îl considerau Mesia. Astfel, învierea lui era pentru ei principala dovadă a calităţii sale de Mesia. Într-adevăr, „apostolii continuau cu mare putere să depună mărturie despre învierea Domnului Isus“. — Faptele 4:33.

Dacă cineva ar fi demonstrat vreodată că această înviere a fost o înşelătorie — determinându-l, probabil, pe vreunul dintre discipoli să declare acest lucru sau susţinând că trupul lui Isus a rămas în mormânt —, creştinismul ar fi eşuat de la bun început. Dar nu s-a întâmplat aşa ceva. Ştiind că era viu, continuatorii săi i-au proclamat pretutindeni învierea, mulţimi de oameni ajungând, astfel, să creadă în înviatul Cristos.

De ce puteţi crede şi dumneavoastră că Isus a înviat? Ce dovezi există că învierea lui Isus este un fapt real?

De ce să analizăm dovezile?

Toate cele patru evanghelii vorbesc despre învierea lui Isus (Matei 28:1–10; Marcu 16:1–8; Luca 24:1–12; Ioan 20:1–29).a Există, bineînţeles, şi alte porţiuni din Scripturile greceşti creştine care vorbesc despre acest subiect.

Nu încape nici o îndoială că discipolii lui Isus au proclamat învierea sa! Dacă el a fost într-adevăr înviat de Dumnezeu, atunci aceasta este cea mai importantă veste pe care au auzit-o vreodată oamenii. Înseamnă că Dumnezeu există şi, mai mult decât atât, că Isus este viu chiar acum.

Dar cum ne influenţează pe noi toate acestea? Ei bine, Isus s-a rugat spunând: „Aceasta înseamnă viaţă veşnică: ca ei să asimileze cunoştinţă despre tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi despre acela pe care l-ai trimis tu, Isus Cristos“ (Ioan 17:3). Într-adevăr, putem acumula cunoştinţe dătătoare de viaţă despre Isus şi Tatăl său, iar, punându-le în aplicare, chiar dacă am muri, noi înşine am putea fi înviaţi, pentru că şi Isus a fost înviat (Ioan 5:28, 29). Putem avea speranţa vieţii veşnice pe un pământ paradiziac sub Regatul ceresc al lui Dumnezeu, regat aflat în mâinile Fiului său glorificat, Isus Cristos, Regele regilor. — Isaia 9:6, 7; Luca 23:43; Revelaţia 17:14.

Aşadar, întrebarea dacă Isus a fost cu adevărat sculat din morţi este de importanţă majoră. Ea ne influenţează viaţa din prezent şi posibilităţile de viitor. De aceea, vă invităm să examinaţi patru dovezi care confirmă faptul că Isus a murit şi apoi a fost înviat.

Isus a murit într-adevăr pe stâlp

Unii sceptici pretind că, deşi a fost ţintuit, Isus nu a murit pe stâlp. Ei susţin că doar s-a aflat în pragul morţii şi că a fost reanimat de răcoarea din mormânt. Totuşi, toate dovezile de care dispunem arată că în mormânt a fost depus corpul neînsufleţit al lui Isus.

Întrucât Isus a fost executat în public, au existat martori care au văzut că el a murit într-adevăr pe stâlp. Moartea sa a fost confirmată de centurionul însărcinat cu execuţia. Acel ofiţer era un profesionist a cărui meserie consta, printre altele, în a stabili dacă moartea avusese sau nu loc. Mai mult decât atât, guvernatorul roman Ponţiu Pilat i-a dat lui Iosif din Arimateea trupul lui Isus pentru a-l înmormânta numai după confirmarea morţii lui Isus. — Marcu 15:39–46.

Mormântul a fost găsit gol

Mormântul gol a fost pentru discipoli o primă dovadă că Isus înviase, iar aceasta rămâne în continuare de necontestat. Isus a fost înmormântat într-un mormânt nou, care nu mai fusese folosit, situat lângă locul ţintuirii lui, pe atunci putând fi localizat cu mare uşurinţă (Ioan 19:41, 42). Toate evangheliile afirmă în unanimitate că, în momentul în care prietenii lui Isus au venit la mormânt în dimineaţa imediat următoare morţii sale, trupul dispăruse. — Matei 28:1–7; Marcu 16:1–7; Luca 24:1–3; Ioan 20:1–10.

Duşmanii lui Isus, ca, de altfel, şi prietenii săi, au rămas surprinşi când au văzut mormântul gol. Duşmanii săi voiau de mult timp să-l vadă mort şi înmormântat, fiind în stare să facă orice pentru asta. Văzându-şi obiectivul atins, ei au avut grijă să pună o gardă şi să sigileze mormântul. Cu toate acestea, în dimineaţa primei zile a săptămânii, mormântul era gol.

Au luat prietenii lui Isus corpul din mormânt? Puţin probabil, întrucât evangheliile arată că, după execuţia lui Isus, ei erau foarte mâhniţi. În plus, e puţin probabil ca discipolii săi să fi mers până acolo încât să sufere persecuţii şi să moară pentru ceva ce ştiau că era o înşelătorie.

Atunci cine a luat trupul din mormânt? Duşmanii lui Isus ar fi fost ultimii. Şi, chiar dacă ei l-ar fi luat, cu siguranţă ar fi făcut aceasta mai târziu, pentru a combate afirmaţiile că Isus fusese înviat şi că era viu. Dar nimic din toate acestea nu s-a întâmplat, pentru că cel care acţionase fusese Dumnezeu.

După câteva săptămâni, duşmanii lui Isus nu s-au ridicat împotriva lui Petru pentru a-l combate cu vehemenţă când el a declarat: „Bărbaţi ai lui Israel, ascultaţi aceste cuvinte: Pe Isus Nazarineanul, un om care v-a fost arătat în mod public de către Dumnezeu prin lucrări de putere şi minuni prevestitoare şi semne pe care Dumnezeu le-a făcut prin intermediul lui în mijlocul vostru, după cum voi înşivă ştiţi, pe acest om — ca unul predat prin sfatul hotărât şi prin preştiinţa lui Dumnezeu — voi l-aţi pironit pe un stâlp prin mâna unor nelegiuiţi şi l-aţi suprimat. Dar Dumnezeu l-a înviat dezlegând durerile morţii, pentru că nu era posibil ca el să fie ţinut în continuare de ea. Căci David spune cu privire la el: «Îl aveam pe Iehova în mod constant înaintea ochilor mei; . . . Mai mult, chiar carnea mea va locui în speranţă; pentru că nu-mi vei lăsa sufletul în Hades, nici nu vei permite ca acela care îţi este loial să vadă descompunerea»“. — Faptele 2:22–27.

Mulţi l-au văzut pe înviatul Isus

În cartea Faptele, evanghelistul Luca a spus: „Tot [apostolilor] li s-a arătat [Isus] viu prin multe dovezi incontestabile după ce suferise, fiind văzut de ei pe parcursul a patruzeci de zile şi spunând lucrurile referitoare la regatul lui Dumnezeu“ (Faptele 1:2, 3). Înviatul Isus a fost văzut de mulţi discipoli, în diverse ocazii — într-o grădină, pe un drum, în timpul unei mese şi la Marea Tiberiadei. — Matei 28:8–10; Luca 24:13–43; Ioan 21:1–23.

Criticii contestă veridicitatea acestor apariţii. Ei spun că scriitorii au născocit relatările sau menţionează aparente discrepanţe între ele. De fapt, micile deosebiri dintre evanghelii arată că nu a existat nici o înţelegere secretă. Cunoştinţele noastre despre Isus sporesc atunci când un scriitor furnizează detalii care completează celelalte relatări despre acelaşi episod din viaţa pământească a lui Cristos.

Au fost apariţiile lui Isus de după înviere simple halucinaţii? Orice argument în favoarea acestei ipoteze este neplauzibil, întrucât Isus a fost văzut de foarte mulţi oameni. Printre ei s-au numărat pescari, femei, un funcţionar public şi chiar apostolul Toma necredinciosul, care s-a convins numai după ce a avut dovada incontestabilă că Isus fusese sculat din morţi (Ioan 20:24–29). În câteva situaţii, discipolii lui Isus nu l-au recunoscut de prima dată pe înviatul lor Domn. Odată, el a fost văzut de peste 500 de oameni, majoritatea fiind încă în viaţă când apostolul Pavel a menţionat acest episod ca dovadă a învierii lui Isus. — 1 Corinteni 15:6.

Isus este viu — realitate de o importanţă capitală pentru oameni

Învierea lui Isus nu este o simplă chestiune de curiozitate sau doar un subiect de discuţie interesant. Faptul că Isus este viu are un efect constructiv asupra oamenilor de pretutindeni. Din secolul I, nenumărate persoane şi-au schimbat atitudinea de indiferenţă sau de împotrivire totală faţă de creştinism într-o atitudine de încredere absolută că acesta este adevărata religie. Ce anume a determinat această schimbare? În urma studierii Scripturilor, ele au ajuns la concluzia că Dumnezeu l-a înviat pe Isus ca persoană spirituală glorioasă în cer (Filipeni 2:8–11). Ele exercită credinţă în Isus şi în măsurile luate de Iehova Dumnezeu în vederea salvării prin intermediul jertfei de răscumpărare a lui Cristos (Romani 5:8). Aceste persoane au găsit adevărata fericire înfăptuind voinţa lui Dumnezeu şi trăind în armonie cu învăţăturile lui Isus.

Să vedem ce însemna în secolul I a fi creştin. Calitatea de creştin nu aducea nici un avantaj în ce priveşte prestigiul, puterea sau bogăţiile. Dimpotrivă, numeroşi creştini din secolul I ‘au acceptat cu bucurie jefuirea bunurilor lor’ de dragul credinţei (Evrei 10:34). Creştinismul presupunea o viaţă de sacrificiu şi de persecuţii, care, în numeroase situaţii, culminau cu martiriul.

Înainte de a deveni continuatori ai lui Cristos, unii aveau perspective frumoase de a dobândi prestigiu şi de a se îmbogăţi. Saul din Tars a studiat la şcoala lui Gamaliel, un renumit învăţător al Legii, şi a început să se remarce printre iudei (Faptele 9:1, 2; 22:3; Galateni 1:14). Cu toate acestea, Saul a devenit apostolul Pavel. El şi mulţi alţii au întors spatele prestigiului şi puterii oferite de această lume. De ce? Pentru a transmite un mesaj despre o speranţă reală, bazată pe promisiunile lui Dumnezeu şi pe învierea lui Isus Cristos (Coloseni 1:28). Ei au fost dispuşi să sufere pentru o cauză despre care ştiau că era fondată pe adevăr.

Acelaşi lucru este valabil şi în cazul a milioane de oameni din zilele noastre pe care îi puteţi găsi în congregaţiile Martorilor lui Iehova de pretutindeni. Martorii vă invită cu căldură la celebrarea anuală a morţii lui Cristos, care va avea loc duminică, 8 aprilie 2001, după apusul soarelui. Ei vor fi bucuroşi să vă alăturaţi lor cu această ocazie şi să participaţi împreună cu ei la toate întrunirile ţinute la Sălile Regatului, întruniri la care se studiază Biblia.

De ce să nu aflaţi mai multe lucruri atât despre moartea şi învierea lui Isus, cât şi despre viaţa şi învăţăturile sale? Isus ne invită să venim la el (Matei 11:28–30). Dobândiţi acum o cunoştinţă exactă despre Iehova Dumnezeu şi Isus Cristos. Aceasta poate însemna viaţă eternă sub Regatul lui Dumnezeu, regat aflat în mâinile iubitului său Fiu.

[Notă de subsol]

[Legenda fotografiilor de la pagina 7]

Milioane de oameni găsesc adevărata fericire fiind continuatori ai lui Isus Cristos

[Provenienţa ilustraţiei de la pagina 6]

Din Self-Pronouncing Edition of the Holy Bible, care cuprinde King James Version şi Revised Version