Să ne încredem în Iehova în acest timp al sfârşitului
„Încredeţi-vă în Iehova pentru totdeauna.“ (IS. 26:4)
1. Ce deosebire există între slujitorii lui Dumnezeu şi oamenii din lume?
MILIOANE de oameni din prezent nu ştiu în cine sau în ce să mai aibă încredere, probabil deoarece au fost răniţi sau dezamăgiţi de prea multe ori. Însă cât de diferit stau lucrurile în cazul slujitorilor lui Iehova! Lăsându-se îndrumaţi de înţelepciunea divină, ei ştiu că nu trebuie să-şi pună încrederea în această lume sau în ‘nobilii’ ei (Ps. 146:3). Ei îşi încredinţează viaţa şi viitorul în mâinile lui Iehova, având certitudinea că el îi iubeşte şi îşi îndeplineşte întotdeauna promisiunile, consemnate în Cuvântul său (Rom. 3:4; 8:38, 39).
2. Cum a confirmat Iosua că Dumnezeu este demn de toată încrederea?
2 Iosua, un slujitor din vechime al lui Dumnezeu, a confirmat că Iehova este demn de toată încrederea. Spre sfârşitul vieţii, el le-a spus conaţionalilor săi israeliţi: „Voi recunoaşteţi din toată inima voastră şi din tot sufletul vostru că niciun cuvânt dintre toate cuvintele bune pe care vi le-a spus Iehova, Dumnezeul vostru, n-a rămas neîmplinit. Toate vi s-au împlinit“ (Ios. 23:14).
3. Ce dezvăluie despre Dumnezeu numele său?
3 Iehova îşi împlineşte promisiunile nu numai din iubire faţă de slujitorii săi, ci mai ales de dragul numelui său (Ex. 3:14; 1 Sam. 12:22). Referitor la numele divin, în introducerea versiunii The Emphasized Bible, de J. B. Rotherham, se spune: „[Acesta] constituie o promisiune sublimă; [reflectă] capacitatea lui Dumnezeu de a se adapta la orice împrejurare, la orice situaţie dificilă, la orice necesitate ar apărea . . . [Constituie] o promisiune, . . . o revelaţie, o aducere-aminte, o garanţie. Dumnezeu va fi întotdeauna fidel acestui Nume; Lui nu-i va fi niciodată ruşine cu el“.
4. a) Ce îndemn primim în Isaia 26:4? b) Ce vom analiza în acest articol?
4 Întreabă-te: Îl cunosc eu pe Iehova suficient de bine pentru a avea încredere deplină în el? Privesc cu încredere viitorul, ştiind că Dumnezeu deţine controlul absolut? În Isaia 26:4 se spune: „Încredeţi-vă în Iehova pentru totdeauna, căci Iah Iehova este Stânca timpurilor indefinite!“. E adevărat, în prezent Dumnezeu nu intervine în mod miraculos în viaţa oamenilor, aşa cum a făcut uneori în timpurile biblice. Totuşi, întrucât Iehova este „Stânca timpurilor indefinite“, putem să ne încredem în el „pentru totdeauna“. Dar cum îi ajută Iehova pe slujitorii săi din prezent? Să analizăm în continuare trei situaţii: 1) ne întăreşte când îi cerem ajutorul pentru a ne împotrivi tentaţiilor, 2) ne susţine când ne confruntăm cu apatie şi opoziţie şi 3) ne sprijină când ne simţim copleşiţi de îngrijorări. Pe măsură ce vom examina aceste situaţii, să medităm la modul în care ne putem întări încrederea în Iehova.
Să ne încredem în Dumnezeu când ne confruntăm cu tentaţii
5. În ce privinţă ne-ar putea fi mai greu să ne încredem în Dumnezeu?
5 Nu este greu să ne încredem în Iehova când e vorba despre promisiunea Paradisului sau a învierii, după care tânjim cu toţii. Dar cum stau lucrurile când trebuie să ne încredem în Iehova în chestiuni de ordin moral? Suntem noi pe deplin convinşi că este drept să umblăm pe căile lui Dumnezeu şi să respectăm normele sale? Avem încredere că, procedând astfel, vom fi cu adevărat fericiţi? Regele Solomon a dat următorul îndemn: „Încrede-te în Iehova din toată inima ta şi nu te bizui pe priceperea ta. Ţine seama de el în toate căile tale, şi el îţi va netezi cărările“ (Prov. 3:5, 6). Să observăm că versetele fac referire la „căile“ şi „cărările“ noastre. Da, întregul nostru mod de viaţă, nu doar speranţa noastră creştină, trebuie să reflecte încrederea pe care o avem în Dumnezeu. Cum putem dovedi că avem o astfel de încredere când ne confruntăm cu tentaţii?
6. Cum ne putem întări hotărârea de a respinge gândurile rele?
6 Îndepărtarea de rău începe la nivelul minţii. (Citeşte Romani 8:5; Efeseni 2:3.) Aşadar, cum poţi să-ţi întăreşti hotărârea de a respinge gândurile rele? Iată cinci modalităţi: 1) cere ajutorul lui Iehova în rugăciune (Mat. 6:9, 13); 2) meditează la exemple biblice de persoane care au ascultat şi care n-au ascultat de Iehova şi observă apoi ce urmări au avut acţiunile fiecăreia (1 Cor. 10:8–11)a; 3) gândeşte-te cât rău pe plan mintal şi afectiv îţi poate face păcatul ţie şi celor dragi; 4) gândeşte-te ce simte Dumnezeu când unul dintre slujitorii săi comite un păcat grav; (Citeşte Psalmul 78:40, 41.) 5) imaginează-ţi cât de mult se bucură Iehova când vede că un slujitor al său rămâne loial, respingând răul şi făcând binele, în public şi în particular (Ps. 15:1, 2; Prov. 27:11). Da, şi tu poţi dovedi că te încrezi în Iehova.
Să ne încredem în Dumnezeu când ne confruntăm cu apatie şi opoziţie
7. Cu ce încercări s-a confruntat Ieremia, şi cum s-a simţit el uneori?
7 Mulţi fraţi slujesc în teritorii în care nu este uşor să perseverezi. Profetul Ieremia a slujit într-un astfel de teritoriu. El a slujit în regatul lui Iuda în perioada tumultoasă dinaintea distrugerii Ierusalimului. În fiecare zi credinţa îi era pusă la încercare deoarece asculta de Dumnezeu şi anunţa mesajele sale de judecată. La un moment dat, chiar şi secretarul său loial, Baruc, s-a plâns că era „istovit“ (Ier. 45:2, 3). A avut Ieremia momente de descurajare? Da, odată, el s-a simţit deprimat. „Blestemată să fie ziua în care m-am născut!“, a exclamat el. „De ce am ieşit din pântecele mamei să văd truda şi mâhnirea şi zilele să mi se sfârşească în ruşine?“ (Ier. 20:14, 15, 18)
8, 9. În armonie cu Ieremia 17:7, 8 şi cu Psalmul 1:1–3, ce trebuie să facem pentru a continua să dăm rod?
8 Totuşi, Ieremia n-a renunţat. El a continuat să se încreadă în Iehova. Drept urmare, acest profet fidel a simţit personal adevărul cuvintelor lui Iehova consemnate în Ieremia 17:7, 8: „Binecuvântat este bărbatul viguros care-şi pune încrederea în Iehova şi a cărui încredere a ajuns să fie Iehova. El va fi ca un pom sădit lângă ape care-şi întinde rădăcinile lângă cursul de apă. Nu va vedea când vine căldura, ci frunzişul lui va fi verde. În anul secetos nu se va îngrijora şi nu va înceta să dea rod“.
9 Asemenea unui pom cu frunzişul verde „sădit lângă ape“, sau într-o livadă irigată, Ieremia ‘nu a încetat niciodată să dea rod’. El nu s-a lăsat influenţat de batjocurile răutăcioase ale celor din jur, ci a rămas aproape de Sursa ‘apei’ care întreţine viaţa, permiţând ca tot ce i-a spus Iehova să-i atingă inima (Ier. 20:9). (Citeşte Psalmul 1:1–3.) Ce exemplu minunat este Ieremia pentru noi, îndeosebi pentru aceia care slujesc în teritorii dificile! Dacă şi tu predici într-un astfel de teritoriu, continuă să te bizui întru totul pe Iehova, iar el te va ajuta să perseverezi în timp ce ‘mărturiseşti public numele său’ (Evr. 13:15).
10. De ce îngrijiri avem parte, şi ce ar trebui să ne întrebăm?
10 Iehova ne-a pus la dispoziţie multe lucruri pentru a ne ajuta să perseverăm în aceste zile din urmă. De exemplu, el ne-a dat Cuvântul său, care este tradus cu exactitate în tot mai multe limbi. De asemenea, ne oferă din abundenţă hrană spirituală la timpul potrivit prin intermediul clasei sclavului fidel şi prevăzător. El ne-a dat şi o mare familie de fraţi şi surori, astfel că ne putem bucura de asocieri ziditoare la întruniri şi la congrese. Profiţi din plin de aceste îngrijiri? Toţi cei care fac aşa „vor striga de bucurie datorită stării bune a inimii lor“. Însă cei care nu ascultă de Dumnezeu ‘vor scoate strigăte din cauza durerii inimii lor şi vor urla din cauza prăbuşirii spiritului lor’ (Is. 65:13, 14).
Să ne încredem în Dumnezeu când ne apasă îngrijorările
11, 12. Având în vedere problemele omenirii, care este calea adevăratei înţelepciuni?
11 Aşa cum s-a profeţit, asupra omenirii se abat tot mai multe necazuri, asemenea unor revărsări mari de ape (Mat. 24:6–8; Rev. 12:12). Când au loc inundaţii, reacţia firească este să te refugiezi oriunde găseşti un loc înalt: pe acoperişul unei case sau pe o colină. Tot la fel, pe măsură ce problemele acestei lumi se agravează, milioane de oameni caută refugiu la instituţiile religioase, politice şi financiare, care par „locuri înalte“, sau se refugiază în ştiinţă şi tehnologie. Dar niciuna dintre acestea nu oferă o siguranţă reală (Ier. 17:5, 6). În schimb, slujitorii lui Iehova au găsit un refugiu sigur: „Stânca timpurilor indefinite“ (Is. 26:4). Psalmistul a scris: „[Iehova] este stânca şi salvarea mea, turnul meu tare“. (Citeşte Psalmul 62:6–9.) Cum dovedim că facem din această Stâncă refugiul nostru?
12 Noi ne alipim de Iehova când respectăm ceea ce spune Cuvântul său, care de multe ori dă îndrumări contrare celor pe care le dă înţelepciunea umană (Ps. 73:23, 24). De exemplu, oamenii care se ghidează după înţelepciunea umană ar putea spune: „N-ai decât o viaţă, trăieşte-o din plin“, „Fă-ţi o carieră“, „Câştigă mulţi bani“, „Cumpără cât mai mult“, „Călătoreşte şi vezi lumea“. Însă cei ce se lasă călăuziţi de înţelepciunea divină se conduc după următorul sfat: „Cei ce se folosesc de lume [să fie] ca aceia care nu se folosesc din plin de ea, fiindcă scena acestei lumi este în schimbare“ (1 Cor. 7:31). În mod asemănător, Isus ne-a îndemnat să punem întotdeauna închinarea la Iehova pe primul plan în viaţă şi să ne strângem „comori în cer“, în cel mai sigur loc posibil (Mat. 6:19, 20).
13. Ţinând cont de ceea ce se spune în 1 Ioan 2:15–17, ce ar trebui să ne întrebăm?
13 Dovedeşti prin atitudinea ta faţă de „lume“ şi faţă de „lucrurile din lume“ că te încrezi întru totul în Dumnezeu? (1 Ioan 2:15–17) Sunt pentru tine bogăţiile spirituale şi privilegiile teocratice mai importante şi mai de dorit decât lucrurile pe care le oferă lumea? (Filip. 3:8) Te străduieşti să-ţi păstrezi ‘ochiul simplu’? (Mat. 6:22) Desigur, Dumnezeu nu vrea să fii imprudent sau iresponsabil, mai ales dacă ai o familie de întreţinut (1 Tim. 5:8). Însă el aşteaptă din partea slujitorilor săi să se încreadă în mod deplin în el, nu în lumea muribundă a lui Satan (Evr. 13:5).
14–16. De ce foloase s-au bucurat unii păstrându-şi ‘ochiul simplu’ şi punând închinarea la Iehova pe primul plan?
14 Să ne gândim la exemplul lui Richard şi Ruth, care au trei copii mici. „În adâncul inimii ştiam că puteam face mai mult pentru Iehova“, spune Richard. „Duceam o viaţă confortabilă, însă simţeam că îi dăruiam lui Dumnezeu doar din surplusul meu, ca să spun aşa. După ce ne-am rugat şi ne-am făcut calculele, eu şi Ruth am decis să-i cer şefului meu să-mi reducă programul de lucru la patru zile pe săptămână — şi asta în condiţiile în care ţara era în plină criză economică. Cererea mea a fost aprobată şi, în mai puţin de o lună, am început să lucrez după noul program.“ Ce a însemnat această decizie pentru Richard?
15 „Acum am un salariu cu 20% mai mic“, spune el, „dar am în plus 50 de zile pe an ca să fiu cu familia şi să mă ocup de copii. Am putut să-mi dublez numărul de ore petrecute în serviciul de teren, să-mi triplez numărul de studii biblice şi să mă implic mai mult în activităţile congregaţiei. Şi, întrucât am mai mult timp să stau cu copiii, Ruth poate face din când în când pionierat auxiliar. Sunt hotărât să păstrez acest program de lucru cât mai mult timp posibil“.
16 Roy şi Petina, a căror fiică este încă în întreţinerea lor, au reuşit să reducă timpul alocat muncii laice şi astfel să înceapă serviciul cu timp integral. „Lucrez trei zile pe săptămână“, spune Roy, „iar Petina lucrează două. De asemenea, ne-am mutat dintr-o casă într-un apartament, care necesită mai puţine cheltuieli. Amândoi am făcut pionierat înainte să se nască fiul şi fiica noastră şi nu ne-am pierdut niciodată dorinţa de a sluji ca pionieri. Astfel, când copiii noştri s-au făcut mari, am reînceput serviciul cu timp integral. Nicio sumă de bani nu se poate compara cu binecuvântările de care avem parte“.
„Pacea lui Dumnezeu“ ne va păzi inima
17. Cum te încurajează pe tine Scripturile, în pofida nesiguranţei vieţii?
17 Nimeni nu poate şti ce aduce ziua de mâine, întrucât „timpul şi evenimentele neprevăzute“ ne ajung pe toţi (Ecl. 9:11). Totuşi, nesiguranţa zilei de mâine nu trebuie să ne răpească pacea minţii pe care o simţim astăzi, aşa cum li se întâmplă deseori celor care nu se bucură de siguranţa pe care o aduce o relaţie strânsă cu Dumnezeu (Mat. 6:34). Apostolul Pavel a scris: „Nu vă îngrijoraţi de nimic, ci în orice lucru, prin rugăciuni şi implorări împreună cu mulţumiri, faceţi-i cunoscute lui Dumnezeu cererile voastre, iar pacea lui Dumnezeu, care întrece orice gândire, vă va păzi inima şi mintea“ (Filip. 4:6, 7).
18, 19. În ce moduri ne încurajează Dumnezeu? Daţi exemple.
18 Mulţi fraţi şi surori aflaţi în situaţii grele au simţit liniştea şi pacea interioară pe care le dă Iehova. Iată ce spune o soră: „Un chirurg a încercat de repetate ori să mă intimideze şi să mă determine să accept transfuzia de sânge. «Ce e şi prostia asta cu sângele?» au fost cuvintele cu care m-a «salutat». Atunci, dar şi în alte dăţi, m-am rugat în gând lui Iehova şi am avut un profund sentiment de pace. M-am simţit tare ca o stâncă. Deşi eram slăbită din cauza nivelului scăzut al hemoglobinei, i-am putut explica în mod clar motivele biblice pentru care nu acceptam sânge“.
19 Uneori Dumnezeu ne oferă sprijinul necesar printr-un colaborator în credinţă care ne încurajează sau prin hrana spirituală oportună. Probabil că şi tu ai auzit un frate sau o soră spunând: „Acest articol este exact ce aveam nevoie! Parcă a fost scris pentru mine!“. Într-adevăr, indiferent de situaţia în care ne aflăm sau de necesităţile pe care le avem, Iehova îşi va arăta iubirea faţă de noi dacă ne încredem în el. La urma urmei, suntem „oile“ sale şi suntem numiţi cu numele său! (Ps. 100:3; Ioan 10:16; Fap. 15:14, 17)
20. De ce slujitorii lui Iehova ‘vor locui în siguranţă’ când lumea lui Satan va fi distrusă?
20 În „ziua mâniei lui Iehova“, ce se apropie cu repeziciune, toate lucrurile în care lumea lui Satan îşi pune încrederea vor fi distruse. Aurul, argintul şi alte lucruri de preţ nu vor oferi nicidecum siguranţă (Ţef. 1:18; Prov. 11:4). Singurul refugiu va fi „Stânca timpurilor indefinite“ (Is. 26:4). Aşadar, să dovedim că ne încredem pe deplin în Iehova umblând pe căile sale drepte, anunţând mesajul despre Regat în pofida apatiei şi opoziţiei şi aruncându-ne toate îngrijorările asupra lui! Dacă vom proceda aşa, ‘vom locui în siguranţă şi frica de nenorocire nu ne va tulbura’ (Prov. 1:33).
[Notă de subsol]
a Vezi cartea „Păstraţi-vă în iubirea lui Dumnezeu“, paginile 102–106.
Puteţi explica?
Cum ne putem încrede în Iehova
• când ne confruntăm cu tentaţii?
• când ne confruntăm cu apatie şi opoziţie?
• când suntem apăsaţi de îngrijorări?
[Legenda fotografiei de la pagina 13]
Respectarea normelor lui Dumnezeu ne garantează fericirea
[Legenda ilustraţiei de la pagina 15]
„Iehova este Stânca timpurilor indefinite“