-
Marcu, note de studiu – capitolul 10Biblia – Traducerea lumii noi (ediția de studiu)
-
-
Nazarineanul: Apelativ folosit cu referire la Isus, iar, mai târziu, la continuatorii săi. (Fa 24:5) Întrucât numele Isus era purtat de mulți evrei, se obișnuia să i se adauge un element de identificare. În timpurile biblice, oamenii erau adesea asociați cu locurile din care proveneau. (2Sa 3:2, 3; 17:27; 23:25-39; Na 1:1; Fa 13:1; 21:29) Isus și-a petrecut cea mai mare parte din viață în orașul Nazaret, din Galileea, prin urmare era firesc ca acest termen să fie folosit cu privire la el. Isus a fost numit deseori „Nazarineanul”, în situații diferite și de către persoane diferite. (Mr 1:23, 24; 10:46, 47; 14:66-69; 16:5, 6; Lu 24:13-19; Ioa 18:1-7) El a acceptat acest nume și chiar l-a folosit. (Ioa 18:5-8; Fa 22:6-8) Pe plăcuța pe care a pus-o pe stâlpul de tortură, Pilat a scris în ebraică, în latină și în greacă: „Isus Nazarineanul, regele iudeilor”. (Ioa 19:19, 20) Începând de la Penticosta din 33 e.n., atât apostolii, cât și alții au făcut frecvent referire la Isus ca fiind Nazarineanul sau din Nazaret. (Fa 2:22; 3:6; 4:10; 6:14; 10:38; 26:9; vezi și nota de studiu de la Mt 2:23)
Fiul lui David: Numindu-l pe Isus „Fiul lui David”, orbul Bartimeu a recunoscut în mod deschis că el era Mesia. (Vezi notele de studiu de la Mt 1:1, 6; 15:25.)
-