-
Luca 2:2Biblia – Traducerea lumii noi
-
-
2 (Acest prim recensământ s-a făcut când Quirinius era guvernatorul Siriei.)
-
-
Luca, note de studiu – capitolul 2Biblia – Traducerea lumii noi (ediția de studiu)
-
-
Quirinius . . . guvernatorul Siriei: Renumitul senator roman Publius Sulpicius Quirinius este menționat o singură dată în Biblie. Inițial, erudiții au susținut că Quirinius a avut doar un mandat de guvernator asupra provinciei romane Siria, în jurul anului 6 sau 7 e.n., când a izbucnit o revoltă din cauza unui recensământ. Argumentând că Isus s-a născut înainte ca Quirinius să fie guvernator, ei au contestat acest pasaj și au pus la îndoială veridicitatea relatării lui Luca. Totuși, în 1764 s-a descoperit o inscripție care arată clar că Quirinius a fost guvernator (sau legat) în Siria în două perioade diferite. Există și alte inscripții care i-au determinat pe unii istorici să admită că Quirinius mai avusese un mandat de guvernator al Siriei înaintea erei noastre. Fără îndoială, în timpul acelui mandat a avut loc primul recensământ, menționat în verset. Mai mult decât atât, argumentele criticilor ignoră trei factori esențiali: 1) Luca recunoaște că s-au făcut mai multe recensăminte, numindu-l pe acesta ‘primul recensământ’. Evident, el știa că ulterior a mai avut loc un recensământ, în aproximativ 6 e.n. Acest al doilea recensământ a fost menționat de Luca în cartea Faptele (5:37) și de Josephus. 2) Cronologia biblică exclude posibilitatea ca Isus să se fi născut în timpul celui de-al doilea mandat al lui Quirinius, însă concordă cu ideea că Isus s-a născut în timpul primului mandat, care s-a desfășurat undeva între anii 4 și 1 î.e.n. 3) Luca are reputația de istoric meticulos și a fost contemporan cu multe dintre evenimentele pe care le-a relatat. (Lu 1:3) În plus, el a fost inspirat de spiritul sfânt. (2Ti 3:16)
-