-
Umblaţi pe ‘cărarea rectitudinii’Turnul de veghe – 2001 | 15 septembrie
-
-
„Averea este o cetate întărită pentru cel bogat; dar ruina celor nenorociţi este sărăcia lor.
-
-
Umblaţi pe ‘cărarea rectitudinii’Turnul de veghe – 2001 | 15 septembrie
-
-
Bogăţiile pot fi o protecţie în situaţiile dificile din viaţă, la fel cum o cetate întărită le oferă o anumită siguranţă celor ce locuiesc în ea. În schimb, dacă au loc evenimente neprevăzute, sărăcia poate însemna ruină (Eclesiastul 7:12). Este posibil însă ca înţeleptul rege să facă aluzie şi la pericolul pe care-l comportă atât bogăţia, cât şi sărăcia. Un om bogat poate fi înclinat să-şi pună toată încrederea în bogăţiile sale, gândindu-se că bunurile de preţ pe care le are sunt ca „un zid înalt“ (Proverbele 18:11). Iar un om sărac poate considera în mod greşit că, din cauza sărăciei lui, nu are nici o speranţă. Astfel, nici unul nu reuşeşte să-şi facă un nume bun la Dumnezeu.
-