Proverbele
29 Omul care se încăpățânează* după ce este mustrat de repetate ori+
va fi zdrobit pe neașteptate și nu va mai fi vindecare pentru el.+
2 Când cei drepți sunt mulți, poporul se bucură,
dar, când stăpânește cel rău, poporul suspină.+
3 Omul care iubește înțelepciunea își bucură tatăl,+
dar cine umblă cu prostituatele își risipește averea.+
4 Un rege dă stabilitate țării prin dreptate,+
dar cine ia mită o ruinează.
5 Cel care își lingușește semenul
întinde un laț pentru piciorul acestuia.+
6 Omul rău este prins în cursă de propria fărădelege,+
dar cel drept strigă de bucurie și se înveselește.+
9 Când înțeleptul intră într-o dispută* cu nebunul,
nu se ajunge la nimic bun, ci doar la discuții aprinse și la batjocuri.+
11 Cel fără minte dă frâu liber tuturor sentimentelor sale*,+
dar cel înțelept și le stăpânește, păstrându-și calmul.+
12 Când un conducător dă atenție minciunilor,
toți slujitorii lui vor fi răi.+
13 Săracul și asupritorul au în comun acest lucru*:
Iehova le luminează ochii amândurora*.
15 Nuiaua* și mustrarea dau înțelepciune,+
dar copilul lăsat de capul lui îi aduce rușine mamei sale.
16 Când se înmulțesc cei răi, se înmulțește și fărădelegea,
dar cei drepți le vor vedea căderea.+
19 Un slujitor nu se va lăsa corectat prin cuvinte,
fiindcă, deși înțelege, nu ascultă.+
20 Ai văzut un om pripit la vorbă?+
Este mai multă speranță pentru cel fără minte decât pentru el.+
21 Dacă un slujitor este răsfățat din tinerețe,
mai târziu va ajunge nerecunoscător.
24 Complicele unui hoț se urăște pe sine*.
Chiar dacă aude anunțul prin care se cere să se depună mărturie*, el nu dezvăluie nimic.+