Prima carte a Regilor
3 Solomon s-a înrudit* cu faraonul, regele Egiptului. El s-a căsătorit cu* fiica faraonului+ și a adus-o în Cetatea lui David+ ca să stea acolo până avea să termine de construit casa lui,+ casa lui Iehova+ și zidul din jurul Ierusalimului.+ 2 Dar poporul încă aducea jertfe pe locurile înalte,+ întrucât până atunci nu fusese construită o casă pentru numele lui Iehova.+ 3 Solomon îl iubea pe Iehova, umblând potrivit instrucțiunilor tatălui său, David. Numai că aducea jertfe și făcea să fumege ofrande pe locurile înalte.+
4 Regele s-a dus la Gabaon ca să aducă jertfe acolo, căci acela era cel mai important* loc înalt.+ Solomon a oferit pe acel altar 1 000 de jertfe arse.+ 5 La Gabaon, Iehova i s-a arătat lui Solomon noaptea într-un vis. Și Dumnezeu a zis: „Cere ce ai vrea să-ți dau”.+ 6 Atunci Solomon a zis: „Tu ai arătat o mare iubire loială față de slujitorul tău David, tatăl meu, fiindcă ți-a slujit* cu fidelitate, cu dreptate și cu o inimă sinceră. Și ai continuat să arăți această mare iubire loială față de el până în ziua de azi dându-i un fiu care să stea pe tronul său.+ 7 Acum, Iehova, Dumnezeul meu, tu l-ai făcut pe slujitorul tău rege în locul tatălui meu, David, deși sunt doar un tânăr* și nu am experiență*.+ 8 Slujitorul tău este în mijlocul poporului pe care ți l-ai ales,+ un popor atât de numeros, încât nu poate fi numărat sau socotit. 9 De aceea, dă-i slujitorului tău o inimă ascultătoare ca să judece poporul tău,+ ca să discearnă între bine și rău,+ fiindcă cine poate să judece acest popor numeros* al tău?”.
10 Lui Iehova i-a plăcut că Solomon a cerut acest lucru.+ 11 Atunci Dumnezeu i-a zis: „Pentru că ai cerut acest lucru și n-ai cerut pentru tine nici viață lungă*, nici bogății și nici moartea* dușmanilor tăi, ci ai cerut pricepere ca să faci judecată,+ 12 voi face potrivit cu cererea ta.+ Îți voi da o inimă înțeleaptă și pricepută,+ astfel că, așa cum n-a fost nimeni asemenea ție înainte de tine, tot așa nu va fi nimeni asemenea ție după tine.+ 13 Și îți voi da și ce n-ai cerut,+ bogății și glorie,+ astfel că niciun rege nu va fi ca tine în tot timpul vieții tale*.+ 14 De asemenea, dacă vei umbla pe căile mele, respectând dispozițiile și poruncile mele, așa cum a umblat tatăl tău, David,+ îți voi da viață lungă*”.+
15 Când Solomon s-a trezit, și-a dat seama că fusese un vis. Atunci s-a dus la Ierusalim și a stat înaintea arcei legământului lui Iehova. A oferit jertfe arse și ofrande de comuniune+ și a dat un ospăț pentru toți slujitorii săi.
16 În timpul acela, două prostituate au intrat la rege și au stat înaintea lui. 17 Prima femeie a zis: „Domnul meu, eu și femeia aceasta locuim în aceeași casă și eu am născut când ea era în casă. 18 A treia zi după ce am născut eu, a născut și femeia aceasta. Și eram împreună, doar noi două. Nu era nimeni cu noi în casă. 19 În timpul nopții, fiul acestei femei a murit, pentru că ea s-a culcat peste el. 20 Ea s-a sculat la miezul nopții, l-a luat pe fiul meu de lângă mine, în timp ce sclava ta dormea, și l-a pus la sânul ei, iar pe fiul ei mort l-a pus la sânul meu. 21 Dimineață, când m-am sculat să-mi alăptez fiul, am văzut că era mort. M-am uitat cu atenție la el și am văzut că nu era fiul meu, pe care îl născusem”. 22 Dar cealaltă femeie a zis: „Ba nu, fiul meu este cel viu, iar fiul tău este cel mort!”. Însă prima femeie zicea: „Ba nu, fiul tău este cel mort, iar fiul meu este cel viu”. Și așa se certau înaintea regelui.
23 În cele din urmă, regele a spus: „Una zice: «Acesta este fiul meu, cel viu, iar fiul tău este cel mort!», iar cealaltă zice: «Ba nu, fiul tău este cel mort, iar fiul meu este cel viu!»”. 24 Regele a spus: „Aduceți-mi o sabie”. Și i-au adus regelui o sabie. 25 Apoi regele a zis: „Tăiați copilul viu în două și dați jumătate unei femei și jumătate celeilalte”. 26 Imediat, femeia al cărei fiu era viu l-a implorat pe rege, căci i se rupea inima pentru fiul ei: „Te rog, domnul meu! Dă-i ei copilul viu! Nu-l omorî!”. Dar cealaltă femeie zicea: „Nu va fi nici al meu, nici al tău. Să fie tăiat în două!”. 27 Atunci regele a răspuns: „Dați-i primei femei copilul viu! Nu-l omorâți, pentru că ea este mama lui”.
28 Tot Israelul a auzit despre hotărârea judecătorească pe care o dăduse regele și a fost impresionat* de rege,+ deoarece a văzut că înțelepciunea lui Dumnezeu era în el ca să facă dreptate.+