După Matei
2 După ce Isus s-a născut în Betleemul+ din Iudeea, în zilele regelui Irod*,+ iată că niște astrologi* din Est au venit la Ierusalim 2 și au zis: „Unde este regele iudeilor+ care s-a născut de curând? Fiindcă am văzut steaua lui când eram în Est și am venit să-i aducem omagiu*”. 3 Când a auzit aceasta, regele Irod s-a tulburat și, împreună cu el, tot Ierusalimul. 4 Astfel, i-a adunat pe toți preoții principali și pe scribii poporului și i-a întrebat unde trebuia să se nască Cristosul*. 5 Ei i-au zis: „În Betleemul+ din Iudeea, căci prin intermediul profetului a fost scris: 6 «Și tu, Betleem din țara lui Iuda, nu ești nicidecum orașul cel mai neînsemnat printre conducătorii lui Iuda, căci din tine va ieși un conducător care va păstori poporul meu, Israel»”.+
7 Atunci Irod i-a chemat în secret pe astrologi și a aflat de la ei cu exactitate timpul când apăruse steaua. 8 Apoi i-a trimis la Betleem și a zis: „Duceți-vă și căutați cu atenție copilașul, iar când îl veți găsi, să mă anunțați ca să merg și eu să-i aduc omagiu”. 9 După ce regele a spus toate acestea, ei au plecat. Și iată că steaua pe care o văzuseră când erau în Est+ a mers înaintea lor până când s-a oprit deasupra locului unde era copilașul. 10 Văzând că steaua s-a oprit*, ei s-au bucurat foarte mult. 11 Când au intrat în casă, l-au văzut pe copilaș cu Maria, mama lui, și, îngenunchind, i-au adus omagiu. De asemenea, și-au deschis tezaurele și i-au oferit daruri: aur, tămâie albă și smirnă. 12 Apoi, pentru că fuseseră avertizați de Dumnezeu într-un vis+ să nu se întoarcă la Irod, au plecat spre țara lor pe alt drum.
13 După ce au plecat, iată că îngerul lui Iehova* i s-a arătat în vis lui Iosif+ și i-a zis: „Ridică-te, ia copilașul și pe mama lui și fugi în Egipt. Stai acolo până când îți voi spune eu, fiindcă Irod are de gând să caute copilașul ca să-l omoare”. 14 Astfel, în timpul nopții, Iosif s-a ridicat, a luat copilașul și pe mama lui și a plecat în Egipt. 15 El a stat acolo până la moartea lui Irod. Astfel, s-a împlinit ceea ce spusese Iehova* prin profetul său: „Din Egipt l-am chemat pe fiul meu”.+
16 Atunci Irod, văzând că fusese înșelat de astrologi, s-a mâniat foarte tare și a trimis să fie uciși toți băieții din Betleem și din împrejurimile lui, de la vârsta de doi ani în jos, potrivit cu timpul pe care îl aflase cu exactitate de la astrologi.+ 17 Atunci s-a împlinit ce se spusese prin profetul Ieremia: 18 „Un glas s-a auzit în Rama, plâns și jale mare. Este Rahela,+ care își plânge copiii și nu vrea să fie mângâiată, fiindcă nu mai sunt”.+
19 După moartea lui Irod, iată că îngerul lui Iehova* i s-a arătat în vis+ lui Iosif în Egipt 20 și i-a zis: „Ridică-te, ia copilașul și pe mama lui și du-te în țara lui Israel, fiindcă aceia care căutau să ia viața* copilașului au murit”. 21 Astfel, el s-a ridicat, a luat copilașul și pe mama lui și s-a întors în țara lui Israel. 22 Dar, auzind că în Iudeea domnea Arhelaus în locul tatălui său, Irod, i-a fost frică să meargă acolo. De asemenea, pentru că fusese avertizat de Dumnezeu în vis,+ el s-a dus în teritoriul Galileei.+ 23 Și s-a stabilit într-un oraș numit Nazaret,+ ca să se împlinească ceea ce se spusese prin profeți: „El va fi numit Nazarinean*”.+