-
Matei 9:2-8Biblia – Traducerea lumii noi (ediția de studiu)
-
-
2 Și iată că niște oameni i-au adus un om paralizat, întins pe o targă. Văzându-le credința, Isus i-a zis omului paralizat: „Curaj, copile! Păcatele îți sunt iertate+!”. 3 Atunci unii scribi și-au zis: „Omul acesta blasfemiază+”. 4 Cunoscându-le gândurile, Isus a spus: „De ce vă gândiți la lucruri rele în inima voastră+? 5 De exemplu, ce este mai ușor? Să zici: «Păcatele îți sunt iertate» sau să zici: «Ridică-te și umblă+»? 6 Totuși, ca să știți că Fiul omului are autoritate pe pământ să ierte păcatele . . .”. Apoi s-a întors spre omul paralizat și i-a spus: „Ridică-te, ia-ți targa și du-te acasă+!”. 7 Și el s-a ridicat și s-a dus acasă. 8 Când au văzut lucrul acesta, mulțimile au fost cuprinse de uimire* și l-au glorificat pe Dumnezeu, care le-a dat oamenilor o asemenea autoritate.
-