Watchtower – BIBLIOTECĂ ONLINE
Watchtower
BIBLIOTECĂ ONLINE
Română
  • BIBLIA
  • PUBLICAȚII
  • ÎNTRUNIRI
  • Exodul 24:8
    Biblia – Traducerea lumii noi (ediția de studiu)
    • 8 Și Moise a luat sângele, a stropit poporul cu el+ și a zis: „Acesta este sângele legământului pe care Iehova l-a încheiat cu voi în armonie cu toate aceste cuvinte”.+

  • Luca 22:20
    Biblia – Traducerea lumii noi (ediția de studiu)
    • 20 După ce au luat cina, a făcut la fel cu paharul, zicând: „Paharul acesta reprezintă noul legământ,+ ce va fi validat de sângele meu,+ care urmează să fie vărsat în folosul vostru.+

  • Evrei 9:13, 14
    Biblia – Traducerea lumii noi (ediția de studiu)
    • 13 Căci, dacă sângele de țapi și de tauri+ și cenușa unei vițele, presărată peste cei care s-au întinat, sfințește, curățând carnea,+ 14 cu atât mai mult sângele lui Cristos+ – care, printr-un spirit veșnic, s-a oferit pe sine fără pată lui Dumnezeu – ne va curăța conștiința de lucrări moarte,+ astfel încât să îndeplinim un serviciu sacru pentru Dumnezeul cel viu!+

  • 1 Petru 1:18, 19
    Biblia – Traducerea lumii noi (ediția de studiu)
    • 18 Căci știți că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, ați fost eliberați*+ din modul vostru de viață zadarnic, moștenit de la strămoșii voștri*, 19 ci cu un sânge prețios,+ ca al unui miel fără defect și fără pată,+ cu sângele lui Cristos.+

Publicații în limba română (1970-2027)
Deconectare
Conectare
  • Română
  • Partajează
  • Preferințe
  • Copyright © 2026 Watch Tower Bible and Tract Society of Pennsylvania
  • Condiții de utilizare
  • Politică de confidențialitate
  • Setări de confidențialitate
  • JW.ORG
  • Conectare
Partajează