CARTEA A CINCEA
(Psalmii 107–150)
107 Aduceți-i mulțumiri lui Iehova, căci este bun!+
Iubirea sa loială ține veșnic.+
2 Așa să spună cei pe care i-a scăpat Iehova,
cei pe care i-a scăpat din mâna dușmanului,+
3 pe care i-a adunat din alte țări,+
de la est și de la vest,
de la nord și de la sud.+
4 Ei rătăceau prin pustiu, prin deșert,
și nu găseau nicio cale spre un oraș în care să locuiască.
5 Erau înfometați și însetați,
erau sfârșiți de oboseală.
6 În necazul lor au strigat către Iehova,+
iar el i-a scăpat din strâmtorare.+
7 I-a făcut să meargă pe calea cea bună,+
ca să ajungă într-un oraș în care să locuiască.+
8 Mulțumiri să-i fie aduse lui Iehova+ pentru iubirea sa loială
și pentru lucrările sale minunate în folosul fiilor oamenilor!+
9 Căci el l-a săturat pe cel însetat
și l-a îndestulat cu lucruri bune pe cel înfometat.+
10 Unii dintre ei locuiau în întuneric adânc,
erau încătușați în necazuri și în fiare,
11 căci se răzvrătiseră împotriva cuvântului lui Dumnezeu,
nesocotiseră sfatul Celui Preaînalt.+
12 Astfel, el le-a umilit inima prin greutăți;+
ei s-au poticnit și n-a fost nimeni care să-i ajute.
13 În necazul lor l-au chemat pe Iehova în ajutor,
iar el i-a salvat din strâmtorare.
14 I-a scos din întunericul adânc
și le-a rupt lanțurile.+
15 Mulțumiri să-i fie aduse lui Iehova pentru iubirea sa loială+
și pentru lucrările sale minunate în folosul fiilor oamenilor!
16 Căci el a zdrobit porțile de aramă
și a tăiat zăvoarele de fier.+
17 Din cauza fărădelegilor și a nelegiuirilor lor,+
erau fără minte și îndurau necazuri.+
18 Nu mai aveau poftă să mănânce nimic;
ajunseseră la porțile morții.
19 În necazul lor au strigat către Iehova după ajutor,
iar el i-a salvat din strâmtorare.
20 A trimis cuvântul său și i-a vindecat;+
i-a scăpat din gropile în care căzuseră.
21 Mulțumiri să-i fie aduse lui Iehova pentru iubirea sa loială
și pentru lucrările sale minunate în folosul fiilor oamenilor!
22 Să i se aducă jertfe de mulțumire,+
iar lucrările sale să fie vestite cu strigăte de bucurie.
23 Cei care călătoresc pe mare în corăbii,
care fac negoț brăzdând ape întinse,+
24 au văzut lucrările lui Iehova
și operele sale minunate în adâncuri;+
25 au văzut cum, la cuvântul său, se stârnește o vijelie+
care ridică valurile mării.
26 Ei urcă spre cer,
coboară în străfunduri.
În fața nenorocirii își pierd curajul.
27 Se împleticesc și se clatină ca un om beat,
iar toată iscusința lor este zadarnică.+
28 În necazul lor strigă către Iehova,+
iar el îi scapă din strâmtorare.
29 El potolește vijelia
și valurile mării se domolesc.+
30 Ei se bucură când valurile se liniștesc
și el îi călăuzește spre portul dorit.
31 Mulțumiri să-i fie aduse lui Iehova pentru iubirea sa loială
și pentru lucrările sale minunate în folosul fiilor oamenilor!+
32 Să fie înălțat în adunarea poporului,+
să fie lăudat în sfatul bătrânilor!
33 El preface râurile în pustiu,
izvoarele de apă în pământ uscat+
34 și pământul roditor într-o întindere pustie și sărată,+
din cauza răutății locuitorilor lui.
35 El preface pustiul în iazuri cu trestii
și ținutul arid în izvoare de apă.+
36 Acolo îi așază pe cei flămânzi+
pentru ca ei să-și întemeieze un oraș în care să locuiască.+
37 Ei seamănă ogoare și sădesc vii,+
care dau recolte bogate.+
38 El îi binecuvântează, iar ei ajung să fie numeroși;
nu lasă ca vitele lor să se împuțineze.+
39 Dar ei ajung din nou puțini și sunt umiliți
din cauza asupririi, a nenorocirii și a suferinței.
40 El toarnă dispreț peste nobili
și-i face să rătăcească în pustiuri fără drumuri.+
41 Dar pe săraci îi ocrotește de asuprire+
și le face familiile numeroase ca o turmă.
42 Cei drepți văd și se bucură,+
însă toți cei nedrepți își închid gura.+
43 Cel ce este înțelept va lua aminte la aceste lucruri+
și va reflecta profund la faptele de iubire loială ale lui Iehova.+