A doua carte a Cronicilor
26 Și tot poporul lui Iuda l-a luat pe Ozia,+ care avea 16 ani, și l-a făcut rege în locul tatălui său, Amația.+ 2 El a reconstruit Elotul+ și l-a readus sub stăpânirea lui Iuda după ce regele* a adormit alături de strămoșii săi.+ 3 Ozia+ avea 16 ani când a devenit rege și a domnit 52 de ani la Ierusalim. Mama lui se numea Iecolia și era din Ierusalim.+ 4 El a făcut ce este drept în ochii lui Iehova, așa cum făcuse tatăl său, Amația.+ 5 Și l-a căutat neîncetat pe Dumnezeu în zilele lui Zaharia, care îl învăța să se teamă de adevăratul Dumnezeu. Cât timp l-a căutat pe Iehova, adevăratul Dumnezeu l-a făcut să prospere.+
6 El a ieșit să lupte împotriva filistenilor+ și a făcut o spărtură în zidul Gatului,+ în zidul Iabneului+ și în zidul Asdodului.+ Apoi a construit orașe în apropiere de Asdod și pe tot teritoriul filistenilor. 7 Și adevăratul Dumnezeu l-a ajutat împotriva filistenilor, împotriva arabilor+ care locuiau în Gur-Baal și împotriva meunimilor. 8 Iar amoniții+ au început să-i dea tribut lui Ozia. Și i s-a dus faima până în Egipt, căci a ajuns foarte puternic. 9 Ozia a construit turnuri+ în Ierusalim, lângă Poarta Unghiului,+ lângă Poarta Văii+ și lângă Contrafort, și le-a întărit. 10 De asemenea, a construit turnuri+ în pustiu și a săpat* multe rezervoare (fiindcă avea multe vite). Și la fel a făcut în Șefela și în câmpie*. În munți și în Carmel avea agricultori și viticultori, căci îi plăcea agricultura.
11 Ozia avea o armată echipată pentru război, care mergea în campanii militare, organizată pe divizii. Soldații erau numărați și înregistrați+ de secretarul+ Ieiel și de supraveghetorul Maaseia, aflați sub comanda lui Hanania, unul dintre prinții regelui. 12 Numărul total al capilor caselor părintești care erau peste acești războinici viteji era de 2 600. 13 Sub comanda lor erau 307 500 de bărbați pregătiți pentru război, care alcătuiau o armată puternică și îl ajutau pe rege împotriva dușmanului.+ 14 Ozia a echipat întreaga armată cu scuturi, lănci,+ coifuri, cămăși de zale,+ arcuri și pietre de praștie.+ 15 De asemenea, a făcut la Ierusalim mașini de război, inventate de oameni pricepuți; acestea erau așezate pe turnuri+ și pe colțurile zidurilor și puteau arunca săgeți și pietre mari. Astfel, i s-a dus faima până departe, căci a primit foarte mult ajutor și a devenit puternic.
16 Dar, când a devenit puternic, inima i s-a umplut de trufie, spre propria distrugere, și i-a fost infidel lui Iehova, Dumnezeul său, intrând în templul lui Iehova ca să ardă tămâie pe altarul tămâii.+ 17 Imediat, preotul Azaria și alți 80 de preoți ai lui Iehova, bărbați curajoși, au intrat după el. 18 Ei s-au împotrivit regelui Ozia și i-au spus: „Nu tu, Ozia, trebuie să-i arzi tămâie lui Iehova!+ Numai preoții trebuie să ardă tămâie, întrucât ei sunt urmașii lui Aaron,+ cei sfințiți. Ieși din sanctuar, căci ai comis un act de infidelitate, iar lucrul acesta nu-ți va aduce glorie de la Iehova Dumnezeu”.
19 Dar Ozia, care avea în mână un vas pentru arderea tămâii, s-a înfuriat.+ Și, în timp ce își vărsa furia împotriva preoților, i-a apărut dintr-odată lepră+ pe frunte în prezența preoților, în casa lui Iehova, lângă altarul tămâii. 20 Când Azaria, preotul principal, și toți preoții s-au întors spre el, au văzut că fusese lovit cu lepră pe frunte! Atunci l-au scos repede de acolo și el însuși s-a grăbit să iasă, pentru că Iehova îl lovise.
21 Și regele Ozia a fost lepros până în ziua morții sale. Fiind lepros, a locuit într-o casă separată,+ fiindcă nu i s-a mai permis să meargă la casa lui Iehova. Iotam, fiul său, răspundea de casa* regelui și judeca poporul.+
22 Celelalte fapte ale lui Ozia, de la început până la sfârșit, au fost consemnate de profetul Isaia,+ fiul lui Amoț. 23 Ozia a adormit alături de strămoșii lui și a fost înmormântat alături de strămoșii lui, dar pe terenul de înmormântare care aparținea regilor*, căci s-a zis: „Este lepros”. Și în locul lui a devenit rege Iotam,+ fiul său.