Prima carte a Cronicilor
11 După un timp, toți israeliții s-au adunat la David, la Hebron,+ și au zis: „Iată că noi suntem osul tău și carnea ta*.+ 2 În trecut, când Saul era rege, tu conduceai Israelul în luptă*.+ Și Iehova, Dumnezeul tău, ți-a zis: «Tu vei păstori poporul meu, Israel, și tu vei fi conducătorul poporului meu, Israel»”.+ 3 Astfel, toți bătrânii Israelului au venit la rege, la Hebron, iar David a făcut un legământ cu ei la Hebron, înaintea lui Iehova. Apoi l-au uns pe David rege peste Israel,+ după cuvântul lui Iehova transmis prin Samuel.+
4 Mai târziu, David și tot Israelul s-au dus la Ierusalim, adică la Iebus,+ unde locuiau iebusiții.+ 5 Și locuitorii Iebusului l-au luat în râs pe David zicând: „Nu vei intra niciodată aici!”.+ Totuși, David a cucerit fortăreața Sionului,+ care acum este Cetatea lui David.+ 6 Și David a zis: „Cel care îi va lovi primul pe iebusiți va deveni căpetenie și prinț”. Ioab,+ fiul Țeruiei, a urcat primul și a devenit căpetenie. 7 Apoi David s-a stabilit în fortăreață. De aceea, a fost numită Cetatea lui David. 8 El a început să facă lucrări de construcție la cetate, de jur împrejur, de la Movilă* până în împrejurimi, iar Ioab a reconstruit restul cetății. 9 Astfel, David devenea tot mai puternic+ și Iehova al armatelor era cu el.
10 Iată căpeteniile vitejilor lui David, care, împreună cu tot Israelul, i-au susținut domnia ca să-l facă rege după cuvântul lui Iehova cu privire la Israel.+ 11 Aceasta este lista cu vitejii lui David: Iașobeam,+ fiul unui hacmonit, căpetenia celor trei.+ Într-o singură ocazie, el a ucis cu sulița 300 de oameni.+ 12 Următorul a fost Eleazar,+ fiul lui Dodo, ahohitul.+ El era unul dintre cei trei viteji. 13 El era cu David la Pas-Damim,+ unde se adunaseră filistenii pentru război. Acolo era un ogor cu orz, iar soldații fugiseră din cauza filistenilor. 14 Dar el a stat în mijlocul ogorului, l-a apărat și i-a ucis pe filisteni. Astfel, Iehova a dat poporului său o mare victorie*.+
15 Trei dintre cele 30 de căpetenii au coborât la stâncă, la David, la peștera din Adulam,+ în timp ce o armată a filistenilor era campată în Valea Refaimiților.+ 16 David era atunci în refugiu, iar o garnizoană a filistenilor era la Betleem. 17 David a avut o dorință și a zis: „O, de-aș putea să beau apă din rezervorul de la poarta Betleemului!”.+ 18 Atunci cei trei și-au croit drum prin tabăra filistenilor, au scos apă din rezervorul de la poarta Betleemului și i-au adus-o lui David. Dar David n-a vrut s-o bea, ci a vărsat-o înaintea lui Iehova. 19 Și a zis: „Departe de mine gândul să fac lucrul acesta, căci îl respect pe Dumnezeul meu! Să beau eu sângele acestor bărbați, care și-au pus viața* în pericol? Căci au adus-o punându-și viața*+ în pericol”. Și n-a vrut s-o bea. Acestea sunt lucrurile pe care le-au făcut cei trei viteji ai săi.
20 Abișai,+ fratele lui Ioab,+ a devenit căpetenia altor trei; într-o singură ocazie, el a ucis cu sulița 300 de oameni. Și el avea același renume ca al celor trei.+ 21 În grupul lui de trei, el era mai respectat decât ceilalți doi și era căpetenia lor, dar n-a ajuns la rangul primilor trei.
22 Benaia,+ fiul lui Iehoiada, era un bărbat curajos*, care a făcut multe fapte de vitejie în Cabțeel.+ El i-a ucis pe cei doi fii ai lui Ariel, din Moab, și, într-o zi cu ninsoare, a coborât într-o groapă de apă și a omorât un leu.+ 23 El a ucis și un egiptean cu o statură neobișnuit de mare, de cinci coți*.+ Deși egipteanul avea în mână o suliță ca sulul de urzeală al țesătorilor,+ el a mers împotriva lui cu un toiag, a smuls sulița din mâna egipteanului și l-a omorât chiar cu sulița lui.+ 24 Acestea sunt lucrurile pe care le-a făcut Benaia, fiul lui Iehoiada. El avea același renume ca al celor trei viteji. 25 Deși era mai respectat decât cei treizeci, el n-a ajuns la rangul celor trei.+ Totuși, David l-a numit peste garda sa personală.
26 Vitejii armatei erau: Asael,+ fratele lui Ioab; Elhanan, fiul lui Dodo din Betleem;+ 27 Șamot, haroritul; Heleț, pelonitul; 28 Ira,+ fiul lui Icheș din Tecoa; Abiezer,+ anatotitul; 29 Sibecai,+ hușatitul; Ilai, ahohitul; 30 Maharai,+ netofatitul; Heled,+ fiul lui Baana, netofatitul; 31 Itai, fiul lui Ribai din Ghibea beniaminiților;+ Benaia, piratonitul; 32 Hurai, din văile* Gaașului;+ Abiel, arbatitul; 33 Azmavet, baharumitul; Eliahba, șaalbonitul; 34 fiii lui Hașem, ghizonitul; Ionatan, fiul lui Șaghe, hararitul; 35 Ahiam, fiul lui Sacar, hararitul; Elifal, fiul lui Ur; 36 Hefer, mecheratitul; Ahia, pelonitul; 37 Hețro, carmelitul; Naarai, fiul lui Ezbai; 38 Ioel, fratele lui Natan; Mibhar, fiul lui Hagri; 39 Țelec, amonitul; Naharai, berotitul, scutierul lui Ioab, fiul Țeruiei; 40 Ira, itritul; Gareb, itritul; 41 Urie,+ hetitul; Zabad, fiul lui Ahlai; 42 Adina, fiul lui Șiza, rubenitul, o căpetenie a rubeniților, și 30 împreună cu el; 43 Hanan, fiul lui Maaca; Ioșafat, mitnitul; 44 Uzia, așteratitul; Șama și Ieiel, fiii lui Hotam, aroeritul; 45 Iediael, fiul lui Șimri, și Ioha, fratele său, tițitul; 46 Eliel, mahavitul; Ieribai și Ioșavia, fiii lui Elnaam, și Itma, moabitul; 47 Eliel, Obed și Iaasiel, mețobaitul.