Iov
32 Atunci cei trei bărbați nu i-au mai răspuns lui Iov, pentru că el se considera drept*.+ 2 Dar Elihu, fiul lui Barachel, buzitul,+ din familia lui Ram, s-a mâniat foarte tare. El s-a aprins de mânie împotriva lui Iov pentru că acesta încercase să se dovedească drept pe sine*, nu pe Dumnezeu.+ 3 S-a aprins de mânie și împotriva celor trei prieteni ai lui Iov fiindcă aceștia n-au putut să găsească niciun răspuns, dar îl declaraseră vinovat pe Dumnezeu.+ 4 Elihu așteptase înainte să-i răspundă lui Iov, pentru că ei erau mai în vârstă decât el.+ 5 Când a văzut că cei trei bărbați nu aveau niciun răspuns, Elihu s-a mâniat și mai tare. 6 Atunci Elihu, fiul lui Barachel, buzitul, a luat cuvântul și a zis:
De aceea, din respect, m-am reținut să vorbesc+
și n-am îndrăznit să vă spun ce știu.
10 De aceea, zic: «Ascultă-mă.
Voi spune și eu ce știu».
11 Iată! Am așteptat cuvintele voastre,
am ascultat argumentele voastre+
în timp ce vă gândeați ce să spuneți.+
12 Am fost foarte atent la voi,
dar niciunul dintre voi n-a putut să demonstreze că Iov greșește*
sau să răspundă la argumentele lui.
13 Nu spuneți deci: «Am găsit înțelepciunea.
Dumnezeu îl combate, nu un om».
14 El nu și-a îndreptat cuvintele împotriva mea;
de aceea, nu-i voi răspunde cu argumentele voastre.
15 Ei sunt înmărmuriți, nu mai au răspunsuri;
nu mai au nimic de spus.
16 Am așteptat, dar ei nu mai vorbesc;
stau acolo fără să mai răspundă.
17 Voi da și eu un răspuns,
voi spune și eu ce știu,
18 căci sunt plin de cuvinte;
spiritul din mine mă constrânge.
20 Lăsați-mă să vorbesc ca să mă liniștesc.
Îmi voi deschide gura și voi răspunde.