7 Nu este viața omului muritor, de pe pământ, ca o muncă obligatorie
și nu sunt zilele lui ca zilele unui lucrător tocmit?+
2 El tânjește după umbră ca un sclav
și își așteaptă plata ca un lucrător tocmit.+
3 Astfel, mi s-au dat luni de deșertăciune
și mi s-au numărat nopți de suferință.+
4 Când mă culc, mă întreb: «Când mă voi scula?».+
Dar noaptea este lungă și mă zvârcolesc până la revărsatul zorilor.
5 Carnea mi s-a acoperit cu viermi și cu bulgări de pământ,+
pielea îmi este plină de cruste și de puroi.+
6 Zilele mele trec mai iute decât suveica țesătorului+
și se sfârșesc fără speranță.+
7 Adu-ți aminte că viața mea este vânt,+
că ochiul meu nu va mai vedea niciodată fericirea.
8 Ochiul care mă vede acum nu mă va mai vedea.
Ochii tăi mă vor căuta, dar eu nu voi mai fi.+
9 Așa cum norul se risipește și se duce,
tot așa cel care coboară în Mormânt nu se mai ridică.+
10 El nu se va mai întoarce la casa lui,
iar locul lui nu-l va mai recunoaște.+
11 De aceea, nu-mi voi reține gura.
Voi vorbi în neliniștea spiritului meu,
mă voi plânge în marea mea amărăciune.+
12 Sunt eu o mare sau un monstru marin
ca să-mi pui strajă?
13 Când spun: «Așternutul meu mă va mângâia,
patul meu îmi va alina durerea»,
14 tu mă îngrozești prin vise
și mă înspăimânți prin viziuni,
15 astfel că aș alege sufocarea,
da, moartea mai degrabă decât acest corp.+
16 Sunt dezgustat de viață,+ nu vreau să mai trăiesc.
Lasă-mă, căci zilele mele sunt ca un abur.+
17 Ce este omul muritor ca să-ți pese de el
și ca să-ți îndrepți atenția spre el?+
18 De ce îl cercetezi în fiecare dimineață
și îl încerci în fiecare clipă?+
19 De ce nu-ți întorci privirea de la mine
și nu mă lași în pace nici măcar până-mi înghit saliva?+
20 Dacă am păcătuit, ce rău ți-am făcut ție, Cel care îi cercetează pe oameni?+
De ce m-ai făcut o țintă a ta?
Am devenit oare o povară pentru tine?
21 De ce nu-mi ierți fărădelegea
și nu-mi treci cu vederea nelegiuirea?
Căci în curând voi adormi în țărână.+
Și mă vei căuta, dar nu voi mai fi”.