Ieremia
12 Tu ești drept, o, Iehova,+ când îți adresez plângerea mea,
când îți vorbesc despre lucruri ce țin de justiție.
Totuși, de ce are succes calea celor răi+
și de ce sunt lipsiți de griji trădătorii?
2 Tu i-ai sădit, iar ei au prins rădăcină.
Au crescut și au dat rod.
Tu ești pe buzele lor, dar departe de inima* lor.+
3 Tu însă mă cunoști bine, o, Iehova,+ tu mă vezi,
mi-ai cercetat inima și ai văzut că îți este dedicată ție.+
Ia-i ca pe niște oi pentru înjunghiere
și pune-i deoparte pentru ziua uciderii!
Din cauza răutății locuitorilor ei,
animalele și păsările au pierit.
Căci ei au zis: „El nu poate vedea ce ni se va întâmpla”.
Dacă te simți plin de încredere în țara păcii,
cum te vei descurca în desișurile de pe malurile Iordanului?
Au strigat tare împotriva ta.
Să nu te încrezi în ei,
chiar dacă îți spun lucruri bune.
7 Mi-am abandonat casa,+ mi-am părăsit moștenirea.+
Am dat-o pe cea mult iubită de mine* în mâna dușmanilor ei.+
8 Moștenirea mea a ajuns pentru mine ca un leu în pădure.
A răcnit împotriva mea.
De aceea, am ajuns să o urăsc.
9 Moștenirea mea este pentru mine ca o pasăre de pradă colorată*.
Celelalte păsări de pradă o înconjoară și o atacă.+
Veniți, adunați-vă, voi, toate animalele câmpului!
Veniți să mâncați!+
Au prefăcut prețioasa mea bucată de pământ într-o întindere pustie.
11 Ea a ajuns o pustietate,
Întreaga țară a fost pustiită,
dar nimănui nu-i pasă.+
12 Distrugătorii au venit pe toate cărările* pustiului,
căci sabia lui Iehova devorează țara de la un capăt la altul.+
Nu este pace pentru nimeni*.
13 Au semănat grâu, dar au secerat spini.+
Au muncit până la epuizare, dar fără folos.
Le va fi rușine cu roadele lor,
din cauza mâniei aprinse a lui Iehova.”
14 Așa spune Iehova: „Pe toți vecinii mei răi, care se ating de moștenirea pe care am dat-o în stăpânire poporului meu, Israel,+ îi smulg din țara lor;+ și voi smulge din mijlocul lor casa lui Iuda. 15 Dar, după ce îi voi smulge, le voi arăta din nou îndurare și-l voi aduce înapoi pe fiecare la moștenirea lui și în țara lui”.
16 „Și, dacă ei vor învăța căile poporului meu și vor jura pe numele meu: «Viu este Iehova!», așa cum mi-au învățat poporul să jure pe Baal, atunci li se va da un loc în mijlocul poporului meu. 17 Dar, dacă vreuna dintre acele națiuni nu va vrea să asculte, o voi smulge din rădăcină, o voi smulge și o voi distruge”, zice Iehova.+