Numerele
4 Iehova le-a spus lui Moise și lui Aaron: 2 „Faceți un recensământ al fiilor lui Chehat+ dintre fiii lui Levi, după familiile lor și după casa lor părintească, 3 al tuturor celor de la 30+ la 50 de ani+ care sunt în grupul repartizat să lucreze la cortul întâlnirii.+
4 Acesta este serviciul fiilor lui Chehat la cortul întâlnirii;+ este un lucru preasfânt: 5 La pornirea taberei, Aaron și fiii lui să vină să dea jos perdeaua despărțitoare+ și să acopere cu ea arca+ Mărturiei. 6 Să pună o învelitoare din piele de focă peste ea, să întindă deasupra o pânză albastră, dintr-o singură bucată și să-i pună drugii+ la loc.
7 De asemenea, să întindă o pânză albastră pe masa pâinilor de prezentare+ și să pună pe ea farfuriile, paharele, castroanele și urcioarele pentru ofranda de băutură;+ ofranda de pâine+ prezentată cu regularitate să rămână pe ea. 8 Peste acestea să întindă o pânză stacojie, apoi să acopere masa cu o învelitoare din piele de focă și să-i pună drugii+ la loc. 9 Să ia apoi o pânză albastră și să acopere lampadarul+ pentru luminat, precum și lămpile lui,+ mucările* lui, fărașele lui pentru foc+ și toate vasele lui pentru ulei folosite ca să fie ținut aprins lampadarul. 10 Să-l înfășoare, împreună cu toate ustensilele lui, într-o învelitoare din piele de focă și să-l așeze pe o scândură cu care să fie transportat. 11 Apoi să întindă o pânză albastră peste altarul de aur,+ să-l acopere cu o învelitoare din piele de focă și să-i pună drugii+ la loc. 12 Să ia toate ustensilele+ folosite pentru slujirea în locul sfânt, să le pună într-o pânză albastră, să le acopere cu o învelitoare din piele de focă și să le așeze pe o scândură cu care să fie transportate.
13 Să scoată cenușa* din altar+ și să întindă peste el o pânză de lână purpurie. 14 Să pună pe el toate ustensilele cu care se face serviciul la altar: fărașele pentru foc, furculițele, lopețile și castroanele, toate ustensilele altarului;+ să întindă peste el o învelitoare din piele de focă și să-i pună drugii+ la loc.
15 La pornirea taberei, Aaron și fiii lui să termine de acoperit lucrurile locului sfânt,+ împreună cu toate ustensilele locului sfânt. Apoi fiii lui Chehat să intre ca să le transporte,+ dar să nu se atingă de lucrurile locului sfânt, ca să nu moară.+ Aceasta este responsabilitatea fiilor lui Chehat în ce privește cortul întâlnirii.
16 Eleazar,+ fiul preotului Aaron, are în supraveghere uleiul pentru lampadar,+ tămâia parfumată,+ ofranda de cereale adusă cu regularitate și uleiul pentru ungere.+ El are în supraveghere tot tabernacolul și tot ce este în el, inclusiv locul sfânt și ustensilele lui”.
17 Iehova le-a mai zis lui Moise și lui Aaron: 18 „Nu lăsați ca familiile chehatiților+ să fie nimicite din mijlocul leviților. 19 Pentru ca ei să rămână în viață și să nu moară din cauză că s-ar apropia de lucrurile preasfinte,+ să procedați astfel: Aaron și fiii lui să intre și să-i repartizeze fiecăruia serviciul și ceea ce va avea de transportat. 20 Dar chehatiții să nu intre să vadă nici măcar pentru o clipă lucrurile sfinte, ca să nu moară”.+
21 Apoi Iehova i-a spus lui Moise: 22 „Fă un recensământ al fiilor lui Gherșon+ după casa lor părintească și după familiile lor. 23 Să-i înregistrezi pe toți cei de la 30 la 50 de ani care sunt în grupul repartizat să slujească la cortul întâlnirii. 24 Iată ce au în grijă familiile gherșoniților și ce au de transportat:+ 25 Ei să transporte pânzele de cort ale tabernacolului,+ cortul întâlnirii, învelitoarea lui și învelitoarea din piele de focă de deasupra,+ perdeaua* de la intrarea în cortul întâlnirii,+ 26 pânzele împrejmuirii curții,+ perdeaua* de la intrarea în curtea+ din jurul tabernacolului și al altarului, funiile lor și toate ustensilele lor și tot ce se folosește în serviciul de la tabernacol. Aceasta este îndatorirea lor. 27 Tot serviciul gherșoniților+ și tot ce vor avea de purtat să fie sub supravegherea lui Aaron și a fiilor lui; să le repartizați tot ce vor avea de purtat, ca responsabilitate a lor. 28 Acesta este serviciul pe care trebuie să-l îndeplinească familiile gherșoniților la cortul întâlnirii.+ Ei să-și îndeplinească responsabilitățile sub îndrumarea lui Itamar,+ fiul preotului Aaron.
29 Să-i înregistrezi pe fiii lui Merari+ după familiile lor și după casa lor părintească. 30 Să-i înregistrezi pe toți cei de la 30 la 50 de ani care sunt în grupul repartizat să slujească la cortul întâlnirii. 31 Iată ce vor avea de transportat+ ca serviciu al lor la cortul întâlnirii: cadrele de scândură+ ale tabernacolului, drugii lui,+ stâlpii lui,+ suporturile lui cu scobitură,+ 32 stâlpii+ împrejmuirii curții, suporturile lor cu scobitură,+ țărușii lor+ și funiile lor, împreună cu tot echipamentul lor și cu tot ce se folosește în acest serviciu. Să-i repartizați fiecăruia pe nume echipamentul pe care îl va avea de transportat. 33 Acesta este serviciul pe care trebuie să-l îndeplinească familiile fiilor lui Merari+ la cortul întâlnirii, sub îndrumarea lui Itamar, fiul preotului Aaron”.+
34 Atunci Moise și Aaron împreună cu căpeteniile+ adunării i-au înregistrat pe fiii chehatiților+ după familiile lor și după casa lor părintească, 35 pe toți cei de la 30 la 50 de ani care erau în grupul repartizat să slujească la cortul întâlnirii.+ 36 Numărul total al celor înregistrați după familiile lor a fost de 2 750.+ 37 Aceștia au fost înregistrați din familiile chehatiților, toți cei care slujeau la cortul întâlnirii. Moise și Aaron i-au înregistrat la porunca lui Iehova dată prin Moise.+
38 Fiii lui Gherșon+ au fost înregistrați după familiile lor și după casa lor părintească, 39 toți cei de la 30 la 50 de ani care erau în grupul repartizat să slujească la cortul întâlnirii. 40 Numărul total al celor înregistrați după familiile lor și după casa lor părintească a fost de 2 630.+ 41 Aceștia au fost înregistrați din familiile fiilor lui Gherșon, toți cei care slujeau la cortul întâlnirii. Moise și Aaron i-au înregistrat la porunca lui Iehova.+
42 Fiii lui Merari au fost înregistrați după familiile lor și după casa lor părintească, 43 toți cei de la 30 la 50 de ani care erau în grupul repartizat să slujească la cortul întâlnirii.+ 44 Numărul total al celor înregistrați după familiile lor a fost de 3 200.+ 45 Aceștia au fost înregistrați din familiile fiilor lui Merari. Moise și Aaron i-au înregistrat la porunca lui Iehova dată prin Moise.+
46 Moise și Aaron împreună cu căpeteniile Israelului i-au înregistrat pe toți acești leviți după familiile lor și după casele lor părintești; 47 ei aveau între 30 și 50 de ani și toți au fost repartizați să slujească și să poarte lucrurile care țineau de cortul întâlnirii.+ 48 Numărul total al celor înregistrați a fost de 8 580.+ 49 Ei au fost înregistrați la porunca lui Iehova dată prin Moise, fiecare potrivit cu serviciul său și cu ceea ce avea de purtat. Au fost înregistrați așa cum îi poruncise Iehova lui Moise.