Isaia
20 În anul în care Sargon, regele Asiriei, l-a trimis pe tartan* la Asdod,+ acesta a luptat împotriva Asdodului și l-a cucerit.+ 2 În timpul acela, Iehova a vorbit prin Isaia,+ fiul lui Amoț, spunând: „Du-te, desfă-ți pânza de sac de pe șolduri și scoate-ți sandalele din picioare”. Și el a făcut așa și a umblat gol* și desculț.
3 Apoi Iehova a spus: „Așa cum slujitorul meu Isaia a umblat gol și desculț trei ani ca semn+ și prevestire împotriva Egiptului+ și a Etiopiei,+ 4 tot așa regele Asiriei îi va duce pe captivii Egiptului+ și pe exilații Etiopiei, băieți și bătrâni, goi, desculți și cu șezutul descoperit, dezvelind goliciunea* Egiptului. 5 Se vor îngrozi și le va fi rușine din cauza Etiopiei, speranța lor, și din cauza Egiptului, mândria lor*. 6 Locuitorii acestei regiuni de coastă vor spune în ziua aceea: «Iată ce a ajuns speranța noastră, la care fugeam ca să primim ajutor și să fim scăpați de regele Asiriei! Cum vom scăpa noi acum?»”.