Geneza
38 În vremea aceea, Iuda s-a despărțit de frații săi și și-a așezat cortul lângă un adulamit, pe nume Hira. 2 Acolo, Iuda a văzut-o pe fiica unui canaanit,+ al cărui nume era Șua. El a luat-o de soție și a avut relații intime cu ea, 3 iar ea a rămas însărcinată. Mai târziu a născut un fiu, iar el i-a pus numele Er.+ 4 Ea a rămas din nou însărcinată și a născut un fiu, căruia i-a pus numele Onan. 5 Și a mai născut un fiu și i-a pus numele Șelah. Pe atunci, Iuda era la Aczib.+
6 După un timp, Iuda i-a luat lui Er, întâiul său născut, o soție, care se numea Tamar.+ 7 Însă Er, întâiul născut al lui Iuda, făcea ce era rău înaintea lui Iehova, astfel că Iehova l-a omorât. 8 Atunci Iuda i-a spus lui Onan: „Culcă-te cu soția fratelui tău; încheie cu ea căsătoria între cumnați pentru ca fratele tău să aibă urmași”.+ 9 Dar Onan știa că urmașii nu vor fi considerați ai lui.+ Astfel, când avea relații intime cu soția fratelui său, își vărsa sămânța pe pământ pentru ca fratele lui să nu aibă urmași prin el.+ 10 Ceea ce a făcut el a fost rău înaintea lui Iehova, astfel că l-a omorât și pe el.+ 11 Atunci Iuda i-a spus lui Tamar, nora sa: „Locuiește în casa tatălui tău ca văduvă până când va crește fiul meu Șelah”. Căci își zicea: „Să nu cumva să moară și el ca frații lui”.+ Astfel, Tamar s-a dus să locuiască în casa tatălui ei.
12 După un timp, soția lui Iuda, fiica lui Șua,+ a murit. După perioada de doliu, Iuda a plecat la Timna,+ la cei care-i tundeau oile, împreună cu prietenul său Hira, adulamitul.+ 13 Și i s-a spus lui Tamar: „Iată că socrul tău urcă la Timna ca să-și tundă oile”. 14 Atunci ea și-a scos veșmintele de văduvă, și-a pus un văl, s-a acoperit cu un șal și s-a așezat la intrarea în Enaim, care se află pe drumul spre Timna. Căci a văzut că Șelah crescuse și totuși nu-i fusese dată de soție.+
15 Când a văzut-o, Iuda a crezut că era prostituată, fiindcă își acoperise fața. 16 Astfel, s-a abătut din drum, s-a apropiat de ea și a zis: „Lasă-mă, te rog, să mă culc cu tine”. Căci nu știa că era nora lui.+ Însă ea a zis: „Ce-mi vei da ca să te culci cu mine?”. 17 El a răspuns: „Îți voi trimite un ied din turmă”. Dar ea a întrebat: „Până-l vei trimite, nu-mi dai ceva drept garanție?”. 18 Și el a continuat: „Ce să-ți dau?”, iar ea a zis: „Inelul tău cu sigiliu+ și șnurul lui, precum și toiagul din mâna ta”. Atunci el i le-a dat și a avut relații sexuale cu ea, iar ea a rămas însărcinată. 19 Apoi ea a plecat, și-a scos șalul și s-a îmbrăcat cu veșmintele ei de văduvă.
20 Iuda a trimis iedul prin prietenul său, adulamitul,+ ca să ia înapoi lucrurile pe care i le dăduse femeii drept garanție, dar acesta n-a găsit-o. 21 Și i-a întrebat pe bărbații din locul acela: „Unde este prostituata sacră care stătea în Enaim, la marginea drumului?”. Dar ei au zis: „N-a fost niciodată vreo prostituată sacră în locul acesta”. 22 În cele din urmă, el s-a întors la Iuda și i-a zis: „N-am găsit-o. Ba mai mult, bărbații din locul acela au spus: «N-a fost niciodată vreo prostituată sacră în locul acesta»”. 23 Atunci Iuda a zis: „Să le păstreze ea, ca să n-ajungem de batjocură. La urma urmei, eu am trimis iedul acesta, dar n-ai găsit-o”.
24 Însă, după vreo trei luni, i s-a spus lui Iuda: „Tamar, nora ta, s-a prostituat și a rămas însărcinată”. Atunci Iuda a zis: „Scoateți-o afară, omorâți-o și ardeți-o!”.+ 25 În timp ce era dusă afară, ea a trimis să i se spună socrului ei: „Am rămas însărcinată cu bărbatul căruia îi aparțin aceste lucruri”. Și a adăugat: „Vezi, te rog, ale cui sunt inelul cu sigiliu, șnurul și toiagul”.+ 26 Atunci Iuda s-a uitat la ele și a zis: „Ea este mai dreaptă decât mine, căci nu i-am dat-o fiului meu Șelah”.+ Și n-a mai avut relații sexuale cu ea după aceea.
27 Când a venit vremea ca ea să nască, iată că în pântecele ei erau gemeni. 28 În timpul nașterii, unul dintre ei și-a scos mâna, iar moașa a luat imediat un fir stacojiu și i l-a legat la mână, zicând: „Acesta a ieșit primul”. 29 Dar el și-a tras mâna înapoi și imediat a ieșit fratele lui; atunci ea a zis: „Ce deschizătură ți-ai făcut!”. De aceea i s-a pus numele Pereț*.+ 30 Apoi a ieșit fratele lui, care avea legat la mână firul stacojiu; și i s-a pus numele Zerah.+