Numerele
30 Atunci Moise le-a spus căpeteniilor+ triburilor Israelului: „Iată ce a poruncit Iehova: 2 Dacă un bărbat îi face o promisiune solemnă+ lui Iehova sau se angajează prin jurământ+ să respecte* o promisiune de abstinență, să nu-și încalce cuvântul.+ Să facă tot ce a promis că va face.+
3 Dacă o femeie îi face lui Iehova o promisiune solemnă sau se angajează să respecte o promisiune de abstinență când este tânără și locuiește în casa tatălui ei, 4 iar tatăl ei află despre promisiunea ei solemnă sau despre promisiunea de abstinență pe care s-a angajat să o respecte* și tatăl ei nu-i zice nimic, atunci toate promisiunile ei solemne vor rămâne valabile și orice promisiune de abstinență pe care s-a angajat să o respecte va rămâne valabilă. 5 Dar, dacă tatăl ei se împotrivește când află că ea s-a angajat să respecte o promisiune solemnă sau o promisiune de abstinență, atunci acestea nu vor mai fi valabile. Iehova o va ierta, pentru că tatăl ei s-a împotrivit.+
6 Dar, dacă ea se căsătorește în timp ce se află sub promisiunea ei solemnă sau sub promisiunea pe care s-a angajat în mod pripit să o respecte 7 și soțul ei află, însă nu-i zice nimic în ziua în care află, atunci promisiunile solemne sau promisiunile de abstinență pe care ea s-a angajat să le respecte vor rămâne valabile. 8 Dar, dacă soțul ei se împotrivește în ziua în care află, atunci el anulează promisiunea solemnă sau promisiunea pe care ea s-a angajat în mod pripit să o respecte,+ iar Iehova o va ierta.
9 Dacă o văduvă sau o femeie divorțată face o promisiune solemnă, va trebui să îndeplinească tot ce s-a angajat să respecte.
10 Dar, dacă o femeie s-a angajat să respecte o promisiune solemnă sau o promisiune de abstinență în timp ce era în casa soțului ei, 11 iar soțul ei a aflat și nu i-a zis nimic sau nu s-a împotrivit, atunci toate promisiunile ei solemne sau orice promisiune de abstinență pe care s-a angajat să o respecte vor rămâne valabile. 12 Dar, dacă, în ziua în care a aflat, soțul ei a anulat orice promisiune solemnă sau orice promisiune de abstinență pe care a jurat că o va respecta, atunci acestea nu vor mai fi valabile.+ Soțul ei le-a anulat, iar Iehova o va ierta. 13 Soțul ei va confirma sau va anula orice promisiune solemnă sau orice jurământ constând într-o promisiune de renegare de sine*. 14 Dar, dacă trec zilele și soțul ei nu-i zice absolut nimic, atunci el confirmă toate promisiunile ei solemne sau toate promisiunile de abstinență sub care se află ea. El le confirmă pentru că nu i-a zis nimic în ziua în care a aflat că le-a făcut. 15 Dar, dacă le anulează mai târziu, după ziua în care a aflat despre ele, atunci el va suporta consecințele pentru vinovăția ei.+
16 Acestea sunt dispozițiile pe care Iehova i le-a dat lui Moise cu privire la un soț și la soția lui și cu privire la un tată și la fiica lui tânără care locuiește în casa lui”.