Prima scrisoare către Timotei
1 Pavel, apostol al lui Cristos Isus prin porunca lui Dumnezeu, Salvatorul nostru, și a lui Cristos Isus, speranța noastră,+ 2 către Timotei*,+ un adevărat fiu+ în credință:
Să ai bunătate nemeritată, îndurare și pace de la Dumnezeu, Tatăl, și de la Cristos Isus, Domnul nostru!
3 Așa cum te-am încurajat să rămâi în Efes când mă pregăteam să plec în Macedonia, tot așa fac și acum, ca să le poruncești unora să nu predea altă doctrină, 4 nici să nu dea atenție istorisirilor neadevărate+ și genealogiilor. Astfel de lucruri nu duc la nimic bun,+ ci doar dau naștere la speculații, în loc să transmită ceva de la Dumnezeu spre zidirea credinței. 5 Scopul acestor instrucțiuni* este, de fapt, iubirea+ dintr-o inimă curată, dintr-o conștiință bună și dintr-o credință+ neipocrită. 6 Unii au deviat de la aceste lucruri și au ajuns să se implice în discuții fără sens.+ 7 Ei vor să fie învățători+ ai legii, dar nu înțeleg nici lucrurile pe care le spun, nici lucrurile pe care le susțin cu atâta tărie.
8 Știm însă că Legea este bună dacă este aplicată corect*, 9 înțelegând că legea este făcută nu pentru cei drepți, ci pentru cei nelegiuiți+ și răzvrătiți, pentru cei lipsiți de pietate* și păcătoși, pentru cei neloiali* și profanatori, pentru ucigașii de tată și ucigașii de mamă, pentru criminali, 10 pentru oamenii imorali*, pentru bărbații care practică homosexualitatea*, pentru cei ce răpesc oameni, pentru mincinoși, pentru cei ce fac jurăminte false și pentru orice alt lucru ce contravine învățăturii sănătoase*,+ 11 care este în armonie cu glorioasa veste bună a fericitului Dumnezeu, ce mi-a fost încredințată.+
12 Îi sunt recunoscător lui Cristos Isus, Domnul nostru, care mi-a dat putere, pentru că m-a considerat fidel și m-a numit în serviciul său,+ 13 deși înainte am fost un blasfemator, un persecutor și un batjocoritor.+ Totuși, mi s-a arătat îndurare, fiindcă am acționat din neștiință și din necredință. 14 Dar am primit din belșug bunătatea nemeritată a Domnului nostru, precum și credință și iubirea care este în Cristos Isus. 15 Următoarele cuvinte sunt demne de încredere și merită să fie acceptate pe deplin: Cristos Isus a venit în lume ca să salveze păcătoși.+ Dintre aceștia, eu sunt cel dintâi.+ 16 Totuși, mi s-a arătat îndurare, astfel încât, prin mine, care sunt cel dintâi păcătos, Cristos Isus să-și manifeste toată răbdarea, făcând din mine un exemplu pentru cei care își vor întemeia credința pe el în vederea vieții veșnice.+
17 Ale Regelui eternității,+ care este nepieritor+ și invizibil+ și este singurul Dumnezeu,+ să fie onoarea și gloria pentru totdeauna, da, veșnic! Amin!
18 Îți dau aceste instrucțiuni*, fiul meu Timotei, în armonie cu profețiile care s-au făcut în legătură cu tine, pentru ca, așa cum s-a profețit, să lupți în continuare lupta cea bună,+ 19 păstrând credința și o conștiință bună;+ unii n-au mai ținut cont de conștiință și au naufragiat în ce privește credința. 20 Printre aceștia sunt Imeneu+ și Alexandru, pe care eu i-am dat pe mâna lui Satan,+ pentru ca, prin intermediul acestei disciplinări, să învețe să nu blasfemieze.