Exodul
17 Întreaga adunare a israeliților a plecat din pustiul Sin,+ parcurgând drumul în etape, așa cum le-a poruncit Iehova,+ și și-au așezat tabăra la Refidim.+ Dar acolo nu era apă și poporul n-avea ce să bea.
2 Atunci poporul a început să se certe cu Moise+ și a zis: „Dă-ne apă să bem!”. Dar Moise le-a spus: „De ce vă certați cu mine? De ce-l puneți mereu pe Iehova la încercare?”.+ 3 Însă poporului îi era foarte sete și voia apă; și murmurau împotriva lui Moise+ zicând: „De ce ne-ai scos din Egipt? Ca să ne faci să murim de sete, noi, fiii noștri și animalele noastre?”. 4 În cele din urmă, Moise a strigat către Iehova: „Ce să fac cu poporul acesta? Încă puțin și mă vor omorî cu pietre!”.
5 Atunci Iehova i-a zis lui Moise: „Mergi înaintea poporului și ia-i cu tine pe câțiva dintre bătrânii Israelului; ia și toiagul cu care ai lovit Nilul.+ Ia-l în mână și du-te. 6 Iată că eu voi sta în fața ta acolo, pe stâncă, la Horeb. Să lovești stânca și din ea va ieși apă, iar poporul va bea”.+ Și Moise a făcut așa sub privirile bătrânilor Israelului. 7 El a pus acelui loc numele Masa*+ și Meriba*,+ pentru că israeliții s-au certat cu Moise și pentru că l-au pus la încercare pe Iehova+ zicând: „Este Iehova în mijlocul nostru sau nu?”.
8 Și amaleciții+ au venit să lupte împotriva Israelului la Refidim.+ 9 Atunci Moise i-a zis lui Iosua:+ „Alege niște bărbați și du-te să lupți împotriva amaleciților. Mâine voi sta pe vârful dealului, cu toiagul adevăratului Dumnezeu în mână”. 10 Iosua a făcut așa cum îi spusese Moise+ și a luptat împotriva amaleciților. Moise, Aaron și Hur+ au urcat pe vârful dealului.
11 Când Moise își ținea mâinile ridicate, erau mai puternici israeliții, dar, când își lăsa mâinile în jos, erau mai puternici amaleciții. 12 Când lui Moise i-au obosit mâinile, Aaron și Hur au adus o piatră ca să stea pe ea și el s-a așezat. Apoi ei i-au sprijinit mâinile, unul de o parte și altul de cealaltă parte, astfel că mâinile lui au rămas nemișcate până la apusul soarelui. 13 Și Iosua i-a înfrânt pe amaleciți cu sabia.+
14 Iehova i-a zis atunci lui Moise: „Scrie acest lucru în carte ca aducere-aminte și spune-i-l și lui Iosua: «Voi șterge complet de sub ceruri amintirea amaleciților»”.+ 15 Apoi Moise a construit un altar și i-a pus numele Iehova-Nisi*, 16 zicând: „Întrucât amaleciții și-au ridicat mâna împotriva tronului lui Iah,+ Iehova va lupta cu ei din generație în generație”.+