Proverbele
2 Când în țară se încalcă legea*, se succedă mulți prinți,+
dar, cu ajutorul unui om care are discernământ și cunoștință, un prinț* va domni mult timp.+
7 Un fiu care are pricepere respectă legea,
dar cel ce se întovărășește cu oamenii lacomi la mâncare își face de rușine tatăl.+
10 Cine îi face pe cei drepți să rătăcească pe o cale rea va cădea în propria groapă,+
dar cei ireproșabili vor moșteni binele.+
11 Bogatul este înțelept în ochii lui,+
dar săracul care are discernământ îl vede cum este în realitate.+
12 Când triumfă cei drepți, este o mare bucurie,
dar, când cei răi ajung la putere, oamenii se ascund.+
13 Cine își acoperă faptele rele nu va avea succes,+
dar celui ce le mărturisește și nu le mai face i se va arăta îndurare.+
14 Fericit este omul care este mereu vigilent*,
dar cel care își împietrește inima va ajunge în necaz.+
15 Ca un leu care răcnește și ca un urs care atacă,
așa este un conducător rău peste un popor neajutorat.+
16 Un conducător fără discernământ face abuz de putere,+
dar cel care urăște câștigul necinstit va avea o viață lungă.+
17 Omul care poartă povara vinii de sânge pentru că a luat viața cuiva* va fi fugar până la groapă.+
Nimeni să nu-l ajute.
18 Cine umblă în mod ireproșabil va fi salvat,+
dar omul ale cărui căi sunt strâmbe va cădea pe neașteptate.+
19 Cine își cultivă pământul va avea pâine pe săturate,
dar cine umblă după lucruri fără valoare va avea sărăcie pe săturate.+
20 Omul fidel va primi multe binecuvântări,+
dar cel care se grăbește să se îmbogățească nu va rămâne nevinovat.+
21 Nu este bine să fii părtinitor;+
dar s-ar putea ca un om să facă ceva rău pentru o bucată de pâine.
24 Cine își jefuiește tatăl și mama și zice: „Nu e greșit”+
este tovarăș cu omul care distruge.+