Prima carte a Regilor
12 Roboam s-a dus la Sihem, pentru că tot Israelul venise la Sihem+ ca să-l facă rege.+ 2 Când a auzit lucrul acesta, Ieroboam, fiul lui Nebat, era încă în Egipt (căci fugise din cauza regelui Solomon și locuia în Egipt).+ 3 Atunci au trimis să-l cheme. Ieroboam și toată congregația Israelului au venit la Roboam și i-au zis: 4 „Tatăl tău ne-a îngreunat jugul.+ Dar, dacă tu ne vei ușura serviciul greu impus de tatăl tău și jugul apăsător pe care l-a pus peste noi, îți vom sluji”.
5 El le-a zis: „Duceți-vă și întoarceți-vă la mine peste trei zile”. Și poporul a plecat.+ 6 Atunci regele Roboam s-a sfătuit cu bătrânii* care îi slujiseră tatălui său, Solomon, când acesta era în viață. El i-a întrebat: „Cum mă sfătuiți să răspund acestui popor?”. 7 Ei i-au spus: „Dacă astăzi vei fi un slujitor al acestui popor, dacă le vei împlini cererea și dacă le vei da un răspuns favorabil, ei vor fi mereu slujitorii tăi”.
8 Totuși, el a respins sfatul pe care i l-au dat bătrânii* și s-a sfătuit cu tinerii care crescuseră cu el și care îi slujeau.+ 9 El i-a întrebat: „Voi ce mă sfătuiți? Cum să răspundem acestui popor care mi-a zis: «Ușurează jugul pe care l-a pus tatăl tău peste noi»?”. 10 Tinerii care crescuseră cu el i-au zis: „Iată ce să spui acestui popor care ți-a zis: «Tatăl tău ne-a făcut jugul apăsător, dar tu ușurează-ni-l»; iată ce să le spui: «Degetul meu mic va fi mai gros decât șoldurile tatălui meu. 11 Tatăl meu v-a împovărat cu un jug apăsător, dar eu voi adăuga la jugul vostru. Tatăl meu v-a pedepsit cu bice, dar eu vă voi pedepsi și mai rău: cu bice cu capete ascuțite»”.
12 Ieroboam și tot poporul au venit la Roboam a treia zi, așa cum spusese regele: „Întoarceți-vă la mine a treia zi”.+ 13 Dar regele a răspuns cu asprime poporului și a respins sfatul pe care i-l dăduseră bătrânii*. 14 El a urmat sfatul tinerilor și le-a zis: „Tatăl meu v-a făcut jugul apăsător, dar eu voi adăuga la jugul vostru. Tatăl meu v-a pedepsit cu bice, dar eu vă voi pedepsi și mai rău: cu bice cu capete ascuțite”. 15 Astfel, regele n-a ascultat poporul, fiindcă Iehova făcuse ca lucrurile să ia această întorsătură,+ pentru ca astfel să fie dus la îndeplinire cuvântul pe care Iehova i-l spusese lui Ieroboam, fiul lui Nebat, prin Ahia,+ șilonitul.
16 Când a văzut că regele nu-l ascultase, poporul, da, tot Israelul, i-a răspuns regelui: „Ce avem noi în comun cu David? Noi nu avem nicio moștenire cu fiul lui Iese. La dumnezeii tăi, Israel! Acum vezi-ți de casa ta, David!”. Și israeliții s-au întors la casele* lor.+ 17 Dar Roboam a continuat să domnească peste israeliții care locuiau în orașele lui Iuda.+
18 Apoi regele Roboam l-a trimis la israeliți pe Adoram,+ care era peste cei puși la muncă forțată, dar tot Israelul a aruncat cu pietre în el și l-a omorât. Regele Roboam a reușit să urce în carul său și să fugă la Ierusalim.+ 19 Și revolta israeliților+ împotriva casei lui David a continuat până în ziua de azi.
20 Când tot Israelul a auzit că Ieroboam se întorsese, l-a chemat la adunare și l-a făcut rege peste tot Israelul.+ Nimeni n-a mai urmat casa lui David, în afară de tribul lui Iuda.+
21 Când a sosit la Ierusalim, Roboam a strâns imediat toată casa lui Iuda și tribul lui Beniamin, 180 000 de bărbați instruiți pentru război*, ca să lupte împotriva casei lui Israel și să-i redea domnia lui Roboam, fiul lui Solomon.+ 22 Atunci cuvântul adevăratului Dumnezeu a venit la Șemaia,+ omul adevăratului Dumnezeu, zicând: 23 „Spune-le lui Roboam, fiul lui Solomon, regele lui Iuda, și întregii case a lui Iuda, precum și lui Beniamin și celorlalți din popor: 24 «Iată ce zice Iehova: „Nu urcați să luptați împotriva fraților voștri israeliți! Întoarceți-vă fiecare la casa lui, căci eu am făcut să se întâmple lucrul acesta”»”.+ Ei au ascultat de cuvântul lui Iehova și s-au întors acasă, așa cum le spusese Iehova.
25 Apoi Ieroboam a fortificat Sihemul+ în regiunea muntoasă a lui Efraim și a locuit în el. De acolo s-a dus și a fortificat Penuelul.+ 26 Ieroboam a zis în sinea lui: „Acum regatul se va întoarce la casa lui David.+ 27 Dacă poporul acesta va urca în continuare la Ierusalim ca să ofere jertfe la casa lui Iehova,+ atunci inima acestui popor se va întoarce la domnul lor, la Roboam, regele lui Iuda. Da, mă vor omorî și se vor întoarce la Roboam, regele lui Iuda”. 28 După ce s-a consultat cu sfătuitorii săi, regele a făcut doi viței de aur+ și a zis poporului: „Este prea mult pentru voi să urcați la Ierusalim. Israel, iată Dumnezeul tău, care te-a scos din țara Egiptului!”.+ 29 Și pe unul l-a așezat în Betel,+ iar pe celălalt l-a pus în Dan.+ 30 Din această cauză, poporul a ajuns să păcătuiască;+ ei mergeau până la Dan ca să se închine înaintea vițelului de acolo.
31 El a făcut case de închinare pe locurile înalte și a numit preoți din popor, dintre cei care nu erau leviți.+ 32 De asemenea, Ieroboam a stabilit o sărbătoare în luna a opta, în a 15-a zi a lunii, ca sărbătoarea din Iuda.+ Pe altarul pe care l-a făcut în Betel,+ a adus jertfe vițeilor pe care îi făcuse și a numit la Betel preoți pentru locurile înalte pe care le făcuse. 33 În a 15-a zi a lunii a opta, în luna pe care el singur o alesese, a început să aducă ofrande pe altarul pe care îl făcuse în Betel. A stabilit o sărbătoare pentru poporul lui Israel și a înălțat altarul ca să aducă ofrande și să facă să se înalțe fum de jertfă.