Numerele
13 Atunci Iehova i-a spus lui Moise: 2 „Trimite niște bărbați să spioneze* țara Canaanului, pe care le-o dau israeliților. Trimiteți un bărbat din fiecare trib strămoșesc.+ Toți să fie căpetenii”.+
3 Moise i-a trimis deci din pustiul Paran+ la porunca lui Iehova. Toți acei bărbați erau căpetenii ale israeliților. 4 Acestea sunt numele lor: din tribul lui Ruben: Șamua, fiul lui Zacur; 5 din tribul lui Simeon: Șafat, fiul lui Hori; 6 din tribul lui Iuda: Caleb,+ fiul lui Iefune; 7 din tribul lui Isahar: Igal, fiul lui Iosif; 8 din tribul lui Efraim: Hosea,+ fiul lui Nun; 9 din tribul lui Beniamin: Palti, fiul lui Rafu; 10 din tribul lui Zabulon: Gadiel, fiul lui Sodi; 11 din tribul lui Iosif,+ pentru tribul lui Manase:+ Gaddi, fiul lui Susi; 12 din tribul lui Dan: Amiel, fiul lui Ghemali; 13 din tribul lui Așer: Setur, fiul lui Mihael; 14 din tribul lui Neftali: Nahbi, fiul lui Vofsi; 15 și din tribul lui Gad: Gheuel, fiul lui Machi. 16 Acestea sunt numele bărbaților pe care Moise i-a trimis să spioneze țara. Și Moise i-a pus lui Hosea, fiul lui Nun, numele Iosua*.+
17 Când i-a trimis să spioneze țara Canaanului, Moise le-a zis: „Urcați pe acolo în Neghev și apoi urcați în regiunea muntoasă.+ 18 Vedeți ce fel de țară este+ și dacă cei care locuiesc în ea sunt puternici sau slabi, puțini sau mulți, 19 dacă țara este bună sau rea și dacă orașele în care locuiesc sunt fără ziduri sau fortificate. 20 De asemenea, vedeți dacă pământul este roditor* sau sterp*+ și dacă sunt pomi pe el sau nu. Să fiți curajoși+ și să luați din roadele țării”. Atunci era vremea primilor struguri copți.+
21 Astfel, ei au urcat și au spionat țara de la pustiul Țin+ până la Rehob,+ lângă Lebo-Hamat*.+ 22 După ce au urcat în Neghev, au ajuns la Hebron,+ unde locuiau Ahiman, Șeșai și Talmai,+ care erau anachimi.+ Hebronul fusese construit cu șapte ani înaintea Țoanului, din Egipt. 23 Când au ajuns la Valea* Eșcol,+ au tăiat de acolo o ramură cu un ciorchine de strugure, pe care doi dintre bărbați au trebuit să-l ducă pe o prăjină; au luat și câteva rodii și câteva smochine.+ 24 Și au numit locul acela Valea* Eșcol*,+ după ciorchinele pe care israeliții l-au tăiat de acolo.
25 După ce au spionat țara 40 de zile,+ au venit înapoi. 26 S-au întors la Moise, la Aaron și la toată adunarea israeliților, în pustiul Paran, la Cades.+ Și au prezentat un raport întregii adunări și le-au arătat roadele țării. 27 Ei i-au relatat lui Moise: „Am intrat în țara în care ne-ai trimis și, într-adevăr, în ea curge lapte și miere.+ Iată-i roadele!+ 28 Însă poporul care locuiește în țară este puternic, iar orașele fortificate sunt foarte mari. Și i-am văzut acolo și pe anachimi.+ 29 În ținutul Neghevului+ locuiesc amaleciții,+ în regiunea muntoasă locuiesc hetiții, iebusiții+ și amoriții,+ iar lângă mare+ și de-a lungul Iordanului locuiesc canaaniții”.+
30 Atunci Caleb a încercat să liniștească poporul, care stătea înaintea lui Moise, zicând: „Să urcăm imediat și cu siguranță vom lua în stăpânire țara, căci putem s-o cucerim!”.+ 31 Dar bărbații care urcaseră cu el au zis: „Nu putem urca împotriva acestui popor, căci este mai puternic decât noi”.+ 32 Și au continuat să le prezinte israeliților un raport nefavorabil+ despre țara pe care o spionaseră, zicând: „Țara pe care am străbătut-o ca să o spionăm este o țară care își devorează locuitorii, iar toți oamenii pe care i-am văzut acolo sunt bărbați cu o statură neobișnuit de mare.+ 33 I-am văzut acolo pe nefilimi, pe fiii lui Anac,+ care provin din nefilimi; în comparație cu ei, păream niște lăcuste, atât în ochii noștri, cât și în ochii lor”.