IOAN
Note de studiu – capitolul 10
îi cunosc glasul: Numeroasele relatări ale celor care au observat viața pastorală din Orientul Mijlociu confirmă faptul că oile au extraordinara capacitate de a distinge vocea păstorului lor de vocile altor păstori sau de vocile străinilor. Așa cum a remarcat Isus, păstorii dădeau fiecărei oi un nume, chiar dacă turma era mare. (Ioa 10:3, 27) Astfel, încă de când erau mici, oile auzeau vocea păstorului chemându-le pe nume în timp ce le îndruma. În plus, păstorul folosea sunete specifice pentru a se diferenția de alți păstori. El învăța oile să răspundă la diverse chemări, sau comenzi, pentru a le ocroti de pericole sau pentru a le conduce în locuri cu pășuni bune și cu apă. Se poate spune deci că oile cunosc vocea unică a păstorului lor nu doar în sensul că disting vocea sa de alte voci, ci și în sensul că își dau seama că păstorul le poartă de grijă și le ocrotește, atât individual, cât și ca turmă.
nu vor urma nicidecum: Folosirea dublei negații în greacă exprimă respingerea categorică a unei idei; această construcție evidențiază caracterul incontestabil al cuvintelor lui Isus. Aici, termenul străin se referă la o persoană pe care oile nu o cunosc.
comparație: Ioan este singurul evanghelist care folosește termenul grecesc paroimía. (Ioa 10:6; 16:25, 29) Acesta are un sens similar cu al termenului grecesc parabolḗ („ilustrare” sau „parabolă”), care apare de multe ori în celelalte evanghelii, dar niciodată în relatarea lui Ioan. (Vezi nota de studiu de la Mt 13:3.) Termenul paroimía poate transmite și ideea de comparație sau analogie. Petru a folosit acest termen cu referire la ‘proverbul’ despre câinele care se întoarce la vărsătura lui și scroafa care se întoarce să se tăvălească în mocirlă. (2Pe 2:22) În Septuaginta, paroimía apare ca titlu al cărții Proverbele.
bun: Sau „excelent”. Cuvântul grecesc kalós poate desemna ceva bun și frumos prin natura sa, ceva de calitate. De exemplu, el este folosit în expresiile „rod bun”, „pământ bun”, „perle prețioase”. (Mt 3:10; 13:8, 45) În acest context, kalós îl descrie pe Isus drept un păstor foarte bun, excelent.
viața: Sau „sufletul”. Sensul termenului grecesc psykhḗ, redat în mod obișnuit prin „suflet”, depinde de context. Aici se referă la viața lui Isus, Păstorul cel bun; el își dă viața, sau renunță la ea de bunăvoie, în folosul oilor sale. (Vezi Glosarul, „Suflet”.)
Omul plătit: O turmă de oi era o resursă prețioasă; prin urmare, de aceste animale vulnerabile se îngrijea în general proprietarul lor, copiii lui sau o rudă. (Ge 29:9; 30:31; 1Sa 16:11) Uneori, proprietarul plătea pe cineva ca să aibă grijă de oi. Totuși, oamenii plătiți erau deseori motivați mai degrabă de salariul primit decât de loialitatea față de proprietar sau de grija pentru oi. (Compară cu Iov 7:1, 2.) În Scripturi, păstorirea se referă în sens metaforic la îngrijirea, ocrotirea și hrănirea slujitorilor lui Dumnezeu, asemănători oilor. (Ge 48:15) Păstorii spirituali din congregația creștină trebuie să evite atitudinea ‘omului plătit’. (Ioa 10:13) Ei se străduiesc să imite exemplul lui Iehova, Păstorul iubitor al poporului său (Ps 23:1-6; 80:1; Ier 31:10; Eze 34:11-16), și iubirea plină de sacrificiu manifestată de Isus, „păstorul cel bun” (Ioa 10:11, 14; Fa 20:28, 29; 1Pe 5:2-4).
viața: Sau „sufletul”. (Vezi nota de studiu de la Ioa 10:11.)
să le aduc înăuntru: Sau „să le conduc”. Verbul grecesc ágō, folosit aici, poate însemna „a aduce (înăuntru)” sau „a conduce”, în funcție de context. Într-un manuscris grecesc datând din aproximativ 200 e.n. apare un verb înrudit (synágō), tradus adesea prin „a aduna”. Isus, Păstorul cel bun, adună, îndrumă, ocrotește și hrănește oile din staulul acesta (prezentate în Lu 12:32 drept „turmă mică”), precum și pe cele numite alte oi. Împreună, cele două grupuri formează o singură turmă cu un singur păstor. Această exprimare metaforică subliniază unitatea care avea să existe între continuatorii lui Isus.
vor asculta: Aici, termenul grecesc redat prin „a asculta” are sensul de „a acorda atenție, a înțelege și a acționa în consecință”.
viața: Sau „sufletul”. Sensul termenului grecesc psykhḗ, redat în mod obișnuit prin „suflet”, depinde de context. Aici se referă la viața lui Isus, pe care el și-a dat-o de bunăvoie ca jertfă. (Vezi Glosarul, „Suflet”.)
Sărbătoarea Dedicării: Numele evreiesc al acestei sărbători este Hanuka (ḥanukkáh), însemnând „Inaugurare”, „Dedicare”. Sărbătoarea ținea opt zile și începea în a 25-a zi a lunii chislev, în jurul solstițiului de iarnă. (Vezi nota de studiu de la iarnă, din acest verset, și Ap. B15.) Cu această ocazie se comemora rededicarea templului din Ierusalim, care a avut loc în 165 î.e.n. Regele sirian Antioh IV Epifanul își arătase disprețul față de Iehova, Dumnezeul evreilor, profanându-i templul. De exemplu, el a construit un altar deasupra marelui altar, unde înainte se aducea ofranda arsă zilnică. În 25 chislev 168 î.e.n., pentru a pângări templul lui Iehova în cel mai înalt grad, Antioh a jertfit porci pe altar și a stropit întregul templu cu o fiertură făcută din carnea lor. El a ars porțile templului, a dărâmat camerele preoților și a luat altarul de aur, masa pentru pâinile de prezentare și lampadarul de aur. Apoi a dedicat templul lui Iehova dumnezeului păgân Zeus din Olimp. Doi ani mai târziu, Iuda Macabeul a recucerit orașul și templul. Odată curățat, templul a fost rededicat în data de 25 chislev 165 î.e.n., exact la trei ani după ce Antioh i-a adus lui Zeus jertfe dezgustătoare pe altar. Apoi au început să i se ofere din nou ofrande arse zilnice lui Iehova. Scripturile inspirate nu spun în mod concret că Iehova i-a dat victorie lui Iuda Macabeul sau că l-a îndrumat să restaureze templul. Totuși, în trecut, Iehova folosise oameni din națiuni străine, cum ar fi regele Cirus al Persiei, pentru a-și duce la îndeplinire anumite scopuri legate de închinare. (Is 45:1) Este deci logic să credem că Iehova putea folosi un om din poporul său dedicat ca să-și împlinească voința. Scripturile arată că templul trebuia să existe și să funcționeze pentru ca profețiile referitoare la Mesia, la serviciul și la jertfa lui să se împlinească. În plus, leviții trebuiau să continue să ofere jertfe până în momentul în care Mesia avea să aducă o jertfă cu o valoare mult mai mare: viața sa, dată în folosul omenirii. (Da 9:27; Ioa 2:17; Ev 9:11-14) Continuatorii lui Cristos nu au primit porunca de a celebra Sărbătoarea Dedicării. (Col 2:16, 17) Cu toate acestea, nimic nu sugerează că Isus sau discipolii săi au condamnat celebrarea acestei sărbători.
iarnă: Este vorba despre ultima iarnă din timpul serviciului lui Isus, iarna din 32 e.n. Sărbătoarea Dedicării se ținea în luna chislev, a noua lună din calendarul evreiesc (noiembrie-decembrie). În 32 e.n., prima zi a sărbătorii (25 chislev) a căzut la jumătatea lunii decembrie. (Vezi Ap. B15.) Evreii știau că această sărbătoare se celebra iarna. Prin urmare, este posibil ca Ioan să fi precizat că era iarnă pentru a sublinia condițiile meteorologice din acea perioadă, care l-au determinat pe Isus să se adăpostească în „colonada lui Solomon” ca să-i învețe pe oameni. (Ioa 10:23) Acel loc era ferit de vântul puternic de est care sufla iarna. (Vezi Ap. B11.)
ne vei ține: Sau „ne vei ține sufletele”. Sensul termenului grecesc psykhḗ, tradus în mod obișnuit prin „suflet”, depinde de context. În unele cazuri, el poate fi redat printr-un pronume personal sau printr-un subiect neexprimat. Alte exemple de acest gen din Scripturile grecești creștine se găsesc în Mt 12:18; 26:38 și Ev 10:38, unde expresia „sufletul (psykhḗ) meu” a fost redată prin pronumele personal „eu” sau a fost omisă. (Vezi Glosarul, „Suflet”.)
Oile pe care mi le-a dat Tatăl meu sunt mai de preț decât toate celelalte lucruri: În unele manuscrise grecești și traduceri în alte limbi există formulări ușor diferite ale acestei fraze. De exemplu, unele manuscrise spun: „Tatăl Meu, care Mi le-a dat, este mai mare decât toți”. Însă redarea din Traducerea lumii noi corespunde cu cea pe care mulți bibliști o consideră a fi versiunea originală.
una: Sau „în unitate”. Acest comentariu al lui Isus arată că el și Tatăl său acționează în unitate pentru a-i ocroti pe cei asemănători oilor și pentru a-i conduce la viață veșnică. Tatăl și Fiul înfăptuiesc împreună această lucrare de păstorire. Ei sunt interesați în aceeași măsură de oi și nu permit nimănui să li le smulgă din mână. (Ioa 10:27-29; compară cu Eze 34:23, 24) În evanghelia lui Ioan se menționează deseori legătura strânsă dintre Tatăl și Fiul, precum și unitatea lor în ce privește voința și scopul. Termenul grecesc redat aici prin „una” nu este de genul masculin (desemnând o persoană), ci de genul neutru (desemnând un lucru). Aceasta susține ideea că Isus și Tatăl său sunt „una” în sensul că acționează împreună și colaborează, nu în sensul că sunt aceeași persoană. (Ioa 5:19; 14:9, 23) Comparând cuvintele lui Isus din acest verset cu rugăciunea sa din capitolul 17, înțelegem o dată în plus că Isus nu s-a referit la egalitate în ce privește dumnezeirea, ci la unitate în scop și acțiune. (Ioa 10:25-29; 17:2, 9-11) Aceasta reiese clar mai ales din cererea sa cu privire la discipoli: „Pentru ca ei să fie una, așa cum noi suntem una”. (Ioa 17:11) Așadar, în capitolul 10 și capitolul 17 este vorba despre același fel de unitate. (Vezi notele de studiu de la Ioa 17:11, 21; 1Co 3:8.)
în Legea voastră: Aici, expresia se referă la Scripturile ebraice în ansamblu, nu doar la Legea lui Moise. Citatul care urmează este din Ps 82:6. Termenul „Legea” este folosit cu același sens în Ioa 12:34; 15:25.
dumnezei: Sau „asemenea unor dumnezei”. Isus citează aici din Ps 82:6, unde termenul ebraic ʼelohím („dumnezei”) este folosit cu privire la oameni, la judecătorii umani din Israel. Ei erau „dumnezei” în sensul că acționau ca reprezentanți și purtători de cuvânt ai lui Dumnezeu. În mod similar, lui Moise i s-a spus că va „sluji drept Dumnezeu” pentru Aaron și pentru faraon. (Ex 4:16, n.s.; 7:1, n.s.)
în unitate cu: Lit. „în”. În acest context, prepoziția grecească en este folosită pentru a desemna o relație strânsă. Această utilizare a prepoziției este caracteristică scrierilor lui Ioan și ale lui Pavel. (Ga 1:22; 3:28; Ef 2:13, 15; 6:1) În 1Io 3:24 și 4:13, 15, ea descrie relația unui creștin cu Dumnezeu. Modul în care această prepoziție este folosită în Ioa 17:20-23, unde apare de cinci ori, este un alt argument în favoarea redării „în unitate cu”.