ROMANI
Note de studiu – capitolul 8
legea spiritului . . . legea păcatului și a morții: În acest context, termenul „legea” nu se referă la o anumită lege, sau regulă, cum ar fi cele din Legea mozaică. Mai degrabă, el este folosit aici în sens mai larg, cu referire la un principiu care guvernează acțiunile unei persoane – o puternică influență care, asemenea unei legi, determină o persoană să acționeze într-un anumit mod. (Vezi nota de studiu de la Ro 2:12.) Pavel pune în contrast două legi, sau influențe puternice: legea spiritului lui Dumnezeu, care duce la viață, și legea cărnii decăzute, care duce la păcat și moarte. Desigur, toți descendenții lui Adam sunt sub influența puternică a ‘legii păcatului’, care îi determină să facă ce este rău. (Ro 7:23) Însă, în loc să-și urmeze dorințele carnale, ei pot alege să se lase îndrumați de spiritul lui Dumnezeu și astfel să acționeze corect. (Ro 7:21-25)
slabă din cauza cărnii: Este vorba despre carnea imperfectă a celor care încercau să respecte Legea mozaică. Chiar și marele preot era imperfect și nu putea oferi o jertfă potrivită pentru păcate. Prin urmare, Legea nu-i putea salva pe păcătoși. Mai degrabă, ea evidenția slăbiciunile oamenilor imperfecți care încercau să o respecte. (Ro 7:21-25; Ev 7:11, 28; 10:1-4) În acest sens Legea era „slabă din cauza cărnii”.
cărnii: În Biblie, termenul grecesc sarx, tradus aici prin „carne”, este folosit cu diferite sensuri. El poate desemna oameni din carne și oase, fără să facă referire la păcat și la imperfecțiune. (Ioa 1:14; 3:6; vezi nota de studiu de la Ioa 17:2) Totuși, deseori, la fel ca în acest context, se referă la starea păcătoasă și imperfectă a omului. În capitolele precedente, Pavel asociază faptul de ‘a trăi potrivit cărnii’ cu „dorințele păcătoase” care ‘lucrează în corpurile’ ființelor umane. (Ro 6:19; 7:5, 18, 25) În versetele următoare (Ro 8:5-13), Pavel pune în antiteză carnea păcătoasă cu spiritul, adică spiritul sfânt al lui Dumnezeu. (Pentru alte sensuri ale termenului „carne”, vezi nota de studiu de la Ro 1:3; Ro 2:28.)
își îndreaptă mintea spre: Verbul grecesc phronéō înseamnă în esență „a gândi”, „a avea o anumită mentalitate”, „a avea un anumit mod de gândire”. (Mt 16:23; Ro 12:3; 15:5) În acest context, el transmite ideea de a-ți orienta mintea spre un lucru, a te concentra asupra lui și, posibil, a te strădui să-l obții. Așa cum arată Pavel aici, modul de gândire al unei persoane îi influențează în mare măsură comportamentul și modul de viață. Termenul indică faptul că persoana însăși își alege direcția în viață: să trăiască potrivit cărnii sau potrivit spiritului. (Pentru sensul termenilor cărnii și spiritului în acest context, vezi nota de studiu de la Ro 8:4.) Într-un comentariu referitor la acest verb, un biblist a scris despre cei ce trăiesc potrivit cărnii: „Ei își îndreaptă mintea spre lucrurile ce aparțin cărnii, adică sunt profund interesați de ele, vorbesc mereu despre ele, sunt absorbiți de ele și se laudă în permanență cu ele”. Când Pavel îl aplică la cei ce trăiesc potrivit spiritului, verbul are același sens, acela de a-și îndrepta mintea spre ceva, în acest caz spre lucrurile spirituale. În versetul următor, Pavel menționează rezultatele diferite ale celor două direcții: „moarte” pentru cei care își îndreaptă mintea spre carne și „viață și pace” pentru cei care își îndreaptă mintea spre spirit. (Ro 8:6)
a îndrepta mintea spre: Această expresie reprezintă traducerea substantivului grecesc phrónēma, care apare de trei ori în acest context: de două ori în versetul de față și o dată în Ro 8:7. Un lexicon îl definește drept „mod de gândire, minte (mentalitate), . . . obiectiv, aspirație, străduință”. Termenul se referă la voința sau dorințele unei persoane determinate de modul în care aceasta înțelege o anumită chestiune. Acest substantiv este înrudit cu verbul phronéō (folosit în versetul anterior), care înseamnă „a gândi”, „a avea o anumită mentalitate”, „a avea un anumit mod de gândire”. (Mt 16:23; Ro 12:3; 15:5) Prin urmare, cei care își îndreaptă mintea spre carne se concentrează la dorințele carnale sau lumești, permițându-le să le domine gândirea. (1Io 2:16; vezi nota de studiu de la Ro 8:4) Cei care își îndreaptă mintea spre spirit îi permit spiritului lui Dumnezeu, sau forței sale active, să le guverneze gândurile, dorințele și acțiunile.
adopție ca fii: Lit. „plasare ca fiu” (în greacă, huiothesía). Conceptul de adopție era cunoscut în lumea greacă și romană. De exemplu, împăratul roman August a fost fiul adoptiv al lui Iuliu Cezar. De cele mai multe ori, nu erau adoptați copii, ci adolescenți și adulți tineri. Unii stăpâni chiar eliberau sclavi pentru a-i adopta în mod legal. Pavel folosește conceptul de adopție cu referire la noul statut al celor chemați și aleși de Dumnezeu. Din cauza imperfecțiunii moștenite de la Adam, ei s-au născut sclavi ai păcatului, la fel ca restul omenirii, și, prin urmare, nu pot fi considerați fii ai lui Dumnezeu. Însă, datorită jertfei de răscumpărare a lui Isus, Iehova poate să-i elibereze din sclavia păcatului și să-i adopte ca fii, făcându-i comoștenitori cu Cristos. (Ro 8:14-17; Ga 4:1-7) Pentru a evidenția noua lor relație cu Dumnezeu, Pavel spune că acești fii adoptați strigă: „Ava, Tată!”. Un sclav nu putea să folosească niciodată această expresie afectuoasă când i se adresa stăpânului său. (Vezi nota de studiu de la Ava, din acest verset.) Iehova decide cine sunt cei pe care îi adoptă ca fii. (Ef 1:5) Din momentul în care îi unge cu spirit, el îi recunoaște drept copii ai săi. (Ioa 1:12, 13; 1Io 3:1) Totuși, înainte ca ei să primească definitiv acest privilegiu și să fie înviați la viață cerească în calitate de comoștenitori cu Cristos, trebuie să rămână fideli până la sfârșitul vieții lor pământești. (Re 20:6; 21:7) Iată de ce Pavel spune despre ei că ‘așteaptă cu nerăbdare adopția ca fii, eliberarea de corpurile lor prin răscumpărare’. (Ro 8:23)
Ava: Termen ebraic sau aramaic (transliterat în greacă) ce apare de trei ori în Scripturile grecești creștine. El înseamnă literalmente „tatăl” sau „o, tată”, fiind un apelativ afectuos cu care un fiu i se adresa tatălui său iubit. (Vezi nota de studiu de la Mr 14:36.) Pavel l-a folosit aici și în Ga 4:6, cu referire la creștinii chemați ca fii ai lui Dumnezeu născuți de spirit. Deoarece au fost adoptați ca fii ai lui Dumnezeu, ei i se pot adresa lui Iehova spunându-i „Ava”, termen pe care un sclav nu l-ar fi putut folosi niciodată când i se adresa stăpânului său dacă nu era adoptat ca fiu. Așadar, deși creștinii unși sunt „sclavi ai lui Dumnezeu”, „cumpărați cu un preț”, ei sunt și fii în casa unui Tată iubitor. Spiritul sfânt îi face pe deplin conștienți de statutul lor. (Ro 6:22; 1Co 7:23)
Spiritul însuși depune mărturie împreună cu spiritul nostru: Aici, termenul grecesc pentru „spirit” (pneúma) apare de două ori, însă cu sensuri diferite. (Vezi Glosarul, „Spirit”.) Expresia „spiritul însuși” se referă la spiritul sfânt al lui Dumnezeu, sau forța sa activă. În schimb, expresia „spiritul nostru” se referă la atitudinea mentală dominantă a creștinilor unși. Astfel, cele două spirite (spiritul sfânt al lui Dumnezeu și atitudinea dominantă a creștinilor unși) depun mărturie împreună, dându-le celor unși convingerea că ceea ce spune Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu cu privire la speranța cerească li se aplică.
creația: Întreaga creație pământească suferă din cauza efectelor răzvrătirii din Eden. Totuși, în acest context, „creația” se referă, din câte se pare, la oameni, întrucât doar ei pot aștepta cu nerăbdare în timp ce nutresc speranța de a fi eliberați de efectele păcatului și ale morții. (Ro 5:12; 8:19) Potrivit unor bibliști, termenul grecesc redat prin „nerăbdare” transmite ideea că o persoană își întinde gâtul sau își înalță capul ca să privească ceva cu atenție.
revelarea fiilor lui Dumnezeu: Aici, Pavel îi numește ‘fii ai lui Dumnezeu’ pe cei ce sunt „comoștenitori cu Cristos”. (Ro 8:17) Ei vor fi ‘revelați’ când va fi clar că au fost glorificați și că domnesc împreună cu Cristos Isus în cer. Întrucât reprezintă partea secundară a ‘descendenței’ promise (Ge 3:15), ei vor participa alături de Cristos la distrugerea sistemului rău al lui Satan. (Ro 16:20; Re 2:26, 27). Ei vor fi ‘revelați’ și pe parcursul Domniei de O Mie de Ani, când vor sluji ca preoți și vor ajuta omenirea, numită aici creația, să beneficieze de foloasele jertfei de răscumpărare a lui Isus. Ca urmare a ‘revelării fiilor lui Dumnezeu’, omenirea va fi „eliberată din sclavia degradării” și se va putea bucura de „glorioasa libertate a copiilor lui Dumnezeu”. (Ro 8:21; Re 7:9, 10, 14; 20:5; 22:1, 2)
inutilității: Sau „deșertăciunii”, „zădărniciei”, „frustrării”. Termenul grecesc care apare aici este folosit în Septuaginta ca echivalent al termenului ebraic hével (care înseamnă literalmente „respirație” sau „abur” trecător). Acest termen ebraic apare de peste 35 de ori în cartea Eclesiastul, în expresii ca „deșertăciunea deșertăciunilor” și „totul este deșertăciune”. (Ec 1:2; 2:17; 3:19; 12:8) Solomon, scriitorul cărții Eclesiastul, a folosit uneori acest termen în paralel cu expresia „goană după vânt”. (Ec 1:14; 2:11) Aici, Pavel se referă la eforturi care nu duc la rezultatul scontat. Totuși, există o speranță: Dumnezeu va elibera omenirea din ‘inutilitatea’ la care creația a fost supusă până acum. (Ro 8:21)
cel care a supus-o: Această expresie nu se referă nici la Satan, nici la Adam, așa cum au sugerat unii, ci la Iehova Dumnezeu. Chiar dacă Adam și Eva le puteau transmite descendenților lor doar imperfecțiunea, păcatul și moartea, Iehova, în îndurarea sa, le-a permis să aibă copii. Astfel, Dumnezeu ‘a supus creația inutilității’ cu bună știință. Totuși, el a făcut lucrul acesta pe baza speranței care avea să se realizeze prin intermediul „descendenței”, adică al lui Isus Cristos. (Ge 3:15; 22:18; Ga 3:16) Speranța sigură pe care o oferă Dumnezeu este că cei fideli vor fi în cele din urmă ‘eliberați din sclavia degradării’. (Ro 8:21)
sclavia degradării: Termenul grecesc redat prin „degradare” înseamnă și „putrezire”, „deteriorare”, „distrugere”. „Sclavia degradării” este o consecință a păcatului și cauzează imperfecțiune fizică, îmbătrânire, boală și moarte. Chiar și oamenii perfecți au un corp care se poate degrada. Acest adevăr reiese din cuvintele lui Pavel cu privire la Isus: Dumnezeu „l-a înviat din morți și [el] nu se va mai întoarce niciodată la putrezire”. Cu alte cuvinte, Isus nu avea să se întoarcă niciodată la viața într-un corp uman, care se putea degrada. (Fa 13:34) În mod similar, omul perfect Adam a avut un corp care se putea degrada și care putea muri. Totuși, dacă asculta de Dumnezeu, Adam ar fi trăit veșnic. Doar când a păcătuit a devenit sclav al degradării și al efectelor ei devastatoare. El le-a transmis această sclavie tuturor descendenților săi, întregii omeniri. (Ro 5:12) Expresia glorioasa libertate a copiilor lui Dumnezeu se referă la eliberarea din această sclavie și la privilegiul de a lega cu Dumnezeu o relație ca aceea dintre un fiu și tatăl lui, relație de care s-a bucurat și Adam la început. (Lu 3:38) Iehova a promis că „cine seamănă pentru spirit” va beneficia de această libertate și de viață veșnică. În schimb, „cine seamănă pentru carne va secera din carnea sa putrezirea” și nu va avea parte de o astfel de libertate și de viață veșnică. (Ga 6:8)
adopția ca fii: Vezi nota de studiu de la Ro 8:15.
spiritul însuși pledează pentru noi: Uneori, slujitorii lui Dumnezeu ‘nu știu pentru ce să se roage’ sau care sunt necesitățile lor reale. Ei ar putea avea gânduri, sentimente sau emoții pe care nu reușesc să le exprime în cuvinte. În astfel de cazuri, Dumnezeu își folosește spiritul sfânt, care pledează, sau intervine, în favoarea lor cu privire la aceste suspine negrăite. Din câte se pare, Cuvântul lui Dumnezeu, inspirat de spirit, are un rol însemnat în această privință. Pavel arată că sentimentele creștinilor și situațiile prin care trec ei au fost deja menționate în rugăciunile și relatările inspirate din Cuvântul lui Dumnezeu. Așadar, ori de câte ori creștinii nu știu pentru ce să se roage, Iehova consideră că ideile din Cuvântul său inspirat exprimă ceea ce nu pot rosti ei și le răspunde conform voinței sale. (Ps 65:2; vezi nota de studiu de la Ro 8:27)
intenția spiritului: Sau „mintea (gândul) spiritului”, adică a spiritului lui Dumnezeu, sau a forței sale active. Întrucât Dumnezeu i-a îndrumat prin spiritul său pe scriitorii Bibliei să consemneze gândurile care se găsesc în Scripturi, el cunoaște semnificația lor. Însă aici, Pavel arată că Dumnezeu, care cercetează inimile, știe și ce gânduri din Scripturi vorbesc în locul slujitorilor săi de pe pământ când aceștia sunt prea tulburați și nu știu pentru ce să se roage. Este ca și cum acele pasaje inspirate de spirit pledează, sau intervin, în favoarea sfinților lui Dumnezeu. (Ro 8:26) Termenii folosiți de Pavel în acest verset – „intenția” (sau „mintea”) și „pledează” – sunt un exemplu de personificare a spiritului sfânt în Scripturi. (Vezi nota de studiu de la Ioa 14:16.)
chemați potrivit scopului său: Termenul grecesc próthesis, tradus aici prin „scop”, înseamnă literalmente „punere înainte”. El apare și în Ro 9:11 și Ef 1:11; 3:11. Având în vedere că scopurile divine se împlinesc cu certitudine, Iehova poate să știe dinainte și să prezică ce se va întâmpla. (Is 46:10) De exemplu, el a știut dinainte că va exista un grup de creștini „chemați”, însă nu a prestabilit cine anume va face parte din acest grup. De asemenea, el dirijează lucrurile în așa fel încât scopurile sale să se realizeze. (Is 14:24-27)
la dreapta lui Dumnezeu: O persoană care se afla la dreapta unui conducător avea cea mai importantă poziție după acesta (Ps 110:1; 1Pe 3:22) sau se bucura de favoarea lui. (Vezi notele de studiu de la Mt 26:64; Fa 7:55.)