Speranţa — Are vreo importanţă în viaţă?

DANIEL avea doar zece ani. Deşi era la o vârstă fragedă, el se lupta de un an cu cancerul. Medicii şi unii prieteni apropiaţi încetaseră să mai spere, însă Daniel nu şi-a pierdut speranţa. El spunea că, atunci când avea să se facă mare, voia să devină cercetător şi să descopere într-o bună zi un tratament pentru cancer. Optimismul lui se datora şi apropiatei vizite a unui medic specialist în tratarea formei rare de cancer de care suferea el. Însă, când a sosit ziua mult aşteptată, medicul a fost nevoit să-şi anuleze vizita din cauza vremii rele. Băieţelul şi-a pierdut orice speranţă, devenind pentru prima oară apatic. După numai câteva zile, el a încetat din viaţă.

Povestea acestui copil a fost relatată de un cadru medical ce a studiat efectele speranţei şi ale deznădejdii asupra sănătăţii. Probabil aţi auzit şi voi de cazuri asemănătoare. Cineva în vârstă, de pildă, se află pe patul de moarte şi de mult timp aşteaptă cu nerăbdare un eveniment important: fie vizita unei persoane dragi, fie o simplă aniversare. Nu la mult timp după ce evenimentul are loc, persoana se stinge din viaţă. Ce se întâmplă în asemenea situaţii? Poate avea speranţa o putere atât de mare cum cred unii?

Tot mai mulţi cercetători în domeniul medicinei emit ipoteza că optimismul, speranţa şi alte emoţii pozitive au într-adevăr un efect puternic asupra vieţii şi sănătăţii omului. Totuşi, părerile sunt împărţite. Unii cercetători consideră toate aceste supoziţii nimic mai mult decât simple concepţii populare, lipsite de un fundament ştiinţific. Ei preferă să creadă că afecţiunile fizice au numai cauze fizice.

Bineînţeles, scepticismul privitor la importanţa speranţei nu e ceva nou. Cu mii de ani în urmă, când a fost întrebat cum ar defini speranţa, filozoful grec Aristotel a spus: „E un vis cu ochii deschişi“. Iar mai recent, omul de stat american Benjamin Franklin a făcut o observaţie cinică: „Cel ce se hrăneşte cu speranţe va muri de foame“.

Dar care este atunci adevărul despre speranţă? Este ea o simplă iluzie, o încercare a oamenilor de a găsi alinare în vise fără noimă? Sau există motive întemeiate să credem că speranţa e mai mult decât un vis, ceva de care cu toţii avem nevoie pentru a ne bucura de sănătate şi fericire, ceva ce are un fundament real şi foloase reale?