Studiul 14

Plini de tact, însă fermi

 1. De ce trebuie să cultivăm tactul?

¹ Cînd Isus i-a trimis pe discipolii săi să predice, el le-a arătat cu claritate că trebuia să se dovedească prudenţi în cuvintele şi acţiunile lor. Deşi promisese că avea să fie cu ei, nu trebuia totuşi ca ei să îşi atragă dificultăţi inutile (Mat. 10:16). Chiar şi între ei, creştinii trebuia să vorbească şi să acţioneze cu înţelepciune, pentru a nu se leza unul pe altul din nechibzuinţă (Prov. 12:8, 18). Aşadar, este necesar să cultivăm tactul.

 2. Ce înseamnă a avea tact?

² Această calitate este definită drept „discernerea a ceea ce se cuvine să spunem sau să facem în relaţiile cu oamenii“ sau „facultatea de a întreţine relaţii cu semenii noştri fără să-i ofensăm“. A avea tact înseamnă a ne dovedi suficient de amabili în cuvintele şi în acţiunile noastre pentru a evita să rănim sentimentele altora. Noi nu dorim să ofensăm pe nimeni prin modul în care vorbim sau ne comportăm. Aceasta nu înseamnă însă că nu-i vom şoca niciodată pe alţii prin ceea ce spunem sau facem, deoarece însuşi mesajul Bibliei este şocant pentru unii (Rom. 9:33; 2 Cor. 2:15, 16). Prin urmare, deşi plini de tact în atitudinea noastră, noi sîntem, totodată, fermi de partea adevărului lui Dumnezeu.

 3. Explicaţi în ce fel sînt roadele spiritului fundamentul pentru tact.

³ Nu este greu să dăm dovadă de tact în viaţa noastră de fiecare zi dacă manifestăm roadele spiritului lui Dumnezeu care constituie baza sau fundamentul pentru tact (Gal. 5:22, 23). De exemplu, cel care este călăuzit de iubire nu vrea să îi irite pe semenii săi, ci are dorinţa sinceră de a-i ajuta. O persoană binevoitoare face toate lucrurile cu amabilitate, iar cel care a cultivat stăpînirea de sine şi rămîne calm în situaţii dificile, foarte probabil că îi va cîştiga pe alţii de partea punctului său de vedere. Dimpotrivă, un om care se enervează uşor şi este pripit s-ar putea exprima cu brutalitate şi, prin aceasta, să stîrnească ostilitatea celor cărora li se adresează (Prov. 15:18). Cuvintele şi acţiunile noastre trebuie să atragă şi nu să respingă minţile rezonabile.

 4–8. a) Cum putem da dovadă de tact în ministerul din casă în casă? b) Pretinde tactul compromis? Ce implică el?

⁴ Dă dovadă de tact în ministerul de teren. Poţi da dovadă de tact în ministerul din casă în casă dacă îţi începi conversaţia cu probleme care îl interesează pe locatar şi dacă îi arăţi cum Regatul lui Dumnezeu va aduce soluţionarea. Apelează la iubirea de dreptate a locatarului, la raţiunea şi la dorinţa lui de mai bine. Ridiculizarea sau condamnarea punctelor sale de vedere religioase nu va face decît să-i închidă mintea. Iată de ce, în loc să tratăm chestiuni care stîrnesc controverse, este mai bine să vorbeşti despre lucruri care sînt în general acceptate de oameni ca drepte. Dacă este necesar să treci la un subiect mai controversat, caută mai întîi un punct comun cu interlocutorul şi scoate-l în evidenţă. Dacă poţi face să pătrundă în mintea locatarului adevărurile dătătoare de speranţă privitoare la Regat şi binecuvîntările pe care le va aduce acesta, alte lucruri le vei putea corecta la timpul potrivit, pe măsură ce persoana va ajunge să aprecieze bunătatea nemeritată a lui Dumnezeu.

⁵ Creştinul plin de tact depune eforturi pentru a-şi încuraja interlocutorul să intre în conversaţie şi să îşi exprime opinia. Pavel se străduia să gîndească din punctul de vedere al celor cărora le depunea mărturie, fiind astfel cu mult mai în măsură să aducă argumente puternice în favoarea veştii bune (1 Cor. 9:20–22). Este necesar să facem şi noi acelaşi lucru. Punîndu-ne în situaţia altora, pentru a-i înţelege de ce sînt aşa cum sînt, de ce cred şi se exprimă aşa cum o fac, ne va fi mai uşor să le vorbim cu tact şi cu empatie. Ideile lor se pot datora condiţiilor de viaţă şi antecedentelor diferite de ale noastre, sau faptului că ei nu fac referire la aceeaşi autoritate la care facem noi. Odată ce am obţinut anumite indicii asupra punctului de vedere al interlocutorilor noştri, le putem prezenta vestea bună în mod pozitiv, în loc să-i ofensăm în mod inutil prin faptul că ignorăm opinia lor şi motivele pe care le au de a gîndi aşa cum gîndesc.

⁶ Dar faptul de a ţine cont de opinia altora nu înseamnă a face compromis cu privire la ceea ce este drept. Tactul nu este o deformare a faptelor. Noi trebuie să rămînem în toate împrejurările ferm ataşaţi de ceea ce este adevărat. Altminteri am putea constata că, în loc să fim plini de tact, facem compromis în ce priveşte adevărul. Am putea constata că ne lăsăm dirijaţi de frica de oameni mai degrabă decît de iubirea de dreptate. Deşi tactul nu implică o compromitere a adevărului, el înseamnă oportunitate, adică determinarea momentului potrivit pentru a furniza anumite informaţii. Uneori este vorba de tact cînd ignorăm pur şi simplu ce spune cineva. Poate fi preferabil să amînăm anumite chestiuni pentru mai tîrziu, pînă cînd persoana va fi pregătită pentru ele. Lucrurile stau aşa cum le-a spus Isus discipolilor săi: „Mai am să vă spun încă multe lucruri, dar acum nu le puteţi purta“ (Ioan 16:12). Astfel, deşi, poate, nu sîntem de acord cu interlocutorul nostru, nu sîntem neapărat obligaţi să-i atragem imediat atenţia asupra fiecăreia dintre ideile sale eronate. Dacă am face-o, aceasta nu ar putea decît să-l îndemne pe interlocutor să-şi închidă mintea şi să refuze orice discuţie ulterioară.

⁷ Cînd, în cursul unei conversaţii, o persoană vorbeşte de numeroase puncte biblice, spunînd că ele sînt false, este dificil să răspundem cu tact şi într-un timp foarte scurt la obiecţiile sale. Adesea, cel mai bine este să le ignorăm pe cele mai multe şi să nu le discutăm decît pe cele care sînt în legătură cu subiectul conversaţiei. Este posibil, de asemenea, ca interlocutorul să caute să ne atragă în discuţii lumeşti, în contradictoriu. Vom evita cu tact să ne lăsăm antrenaţi şi vom utiliza Biblia, pentru a răspunde la asemenea probleme lumeşti. În felul acesta vom imita exemplul lui Isus. — Mat. 22:15–22.

⁸ Cînd întîlnim un locatar înfuriat trebuie să fim plini de tact, însă fermi. Nu vom face compromis cu privire la adevăr doar pentru a încerca să-l calmăm. Mai degrabă vom încerca să-i înţelegem sentimentele, eventual întrebîndu-l de ce are un asemenea punct de vedere. Dacă el explică motivul opiniei sale, îi vom putea spune că şi nouă ne-ar face plăcere să-i explicăm motivele punctului nostru de vedere. Dar, indiferent pînă la ce punct vom putea continua conversaţia, tactul va produce rezultatele cele mai bune. Să ne aducem aminte de sfatul din Proverbele 15:1: „Un răspuns blînd potoleşte mînia, dar un cuvînt aspru aprinde mînia“. Însă dacă unele persoane se dovedesc nerezonabile, este preferabil să le părăsim. — Mat. 7:6.

 9, 10. Trebuie oare să dăm dovadă de tact în relaţiile cu fraţii noştri creştini?

⁹ Plini de tact cu fraţii creştini. Noi trebuie să dăm dovadă de tact nu numai în relaţiile cu persoanele care nu-l cunosc pe Iehova, ci şi în relaţiile cu fraţii noştri spirituali. Se întîmplă uneori ca fraţi sau surori care sînt plini de tact în ministerul de teren să uite a exercita această calitate în relaţiile cu fraţii creştini. Este vital să ne dovedim amabili în cuvinte şi fapte în cadrul organizaţiei lui Iehova, pentru a dezvolta un spirit de iubire şi unitate şi pentru a întreţine zilnic relaţii bune. Pavel a spus: „Să facem ceea ce este bine cu privire la toţi, dar în special cu privire la cei care ne sînt înrudiţi în credinţă“. — Gal. 6:10, NW.

¹⁰ Noi sîntem preocupaţi de fraţii noştri şi, îndeosebi, de interesele lor spirituale, deoarece sîntem cu toţii membri ai organizaţiei lui Iehova (Filip. 2:2, 4). Însă un creştin plin de tact recunoaşte că, în timp ce se interesează de fraţii săi, el nu trebuie să se amestece în problemele lor personale, punînd, de exemplu, întrebări stînjenitoare cu privire la lucruri care nu-l interesează. Tactul ne va ajuta să evităm ‘să ne amestecăm în treburile altuia’. — 1 Pet. 4:15.

11. Cum arată Scripturile că bătrînii de congregaţie trebuie să fie plini de tact?

¹¹ Tactul este deosebit de important pentru bătrînii care tratează problemele congregaţiei. Cînd apostolul Pavel i-a dat lui Timotei instrucţiuni cu privire la modul în care să se comporte faţă de cei rebeli din congregaţia creştină, el a insistat asupra necesităţii de a se dovedi amabil şi binevoitor, spunînd: „[Un sclav al Domnului, NW] nu trebuie să se certe, ci să fie blînd cu toţi . . . plin de îngăduinţă răbdătoare, să îndrepte cu blîndeţe pe potrivnici . . . să se trezească din cursa Diavolului“ (2 Tim. 2:24–26). În mod asemănător, apostolul i-a sfătuit pe creştini să manifeste „spiritul blîndeţii“ atunci cînd îl abordează pe un frate care a făcut un pas greşit înainte de a fi conştient de aceasta (Gal. 6:1, NW). Atunci cînd îi sfătuiesc pe asemenea fraţi, bătrînii trebuie să dea dovadă de tact, dar, în acelaşi timp, să aplice cu fermitate principiile dreptăţii.

12, 13. De ce este important tactul în cercul familial?

¹² Semenii noştri faţă de care trebuie să acţionăm cu tact îi includ şi pe membrii propriei noastre familii. Faptul că îi cunoaştem foarte bine nu este un motiv de a ne purta cu ei dur sau brutal. Ei merită ca noi să-i tratăm cu tact. Cuvintele dure sau sarcastice îi îndepărtează. Dacă unii membri ai familiei noastre nu sînt slujitori ai lui Iehova, înseamnă aceasta că sîntem liberi să le vorbim fără tact? Absolut deloc, deoarece, dacă dăm dovadă de tact faţă de cei necredincioşi, aceştia ar putea accepta într-o zi închinarea adevărată. — 1 Pet. 3:1, 2.

¹³ Dînd dovadă de tact teocratic, vom produce multe roade bune, fie în relaţiile cu publicul, fie în cele cu fraţii şi surorile de credinţă sau cu membrii propriei noastre familii. Această calitate va avea un efect plăcut asupra auditorilor noştri, după cum arată Proverbele 16:24: „Cuvintele prietenoase sînt ca un fagure de miere, dulci pentru suflet şi sănătoase pentru oase“. Să depunem deci toate eforturile pentru a cultiva tactul, fiind animaţi de dorinţa puternică de a le face bine tuturor celor pe care îi întîlnim.