Succesiune apostolică

Este Petru ‘piatra’ pe care a fost zidită biserica?

Mat. 16:18, NTP: „Eu la rându-mi îţi zic: Tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica mea, iar porţile Iadului nu o vor birui“. (După cum reiese din context [v. 13, 20], discuţia gravitează în jurul identităţii lui Isus.)

Potrivit înţelegerii apostolilor Petru şi Pavel, cine a fost ‘piatra’ sau ‘piatra unghiulară’?

Fap. 4:8–11, NTP: „Atunci Petru, plin de Spirit Sfânt, le zise: «Căpetenii ale poporului şi voi, bătrânilor, ... luaţi aminte ... că datorită numelui lui Isus Hristos din Nazaret, pe care voi l-aţi răstignit, pe care Dumnezeu l-a înviat din morţi, datorită lui acest om stă sănătos în faţa voastră. El este piatra dispreţuită de voi, ziditorii, aceea care a devenit piatră unghiular㻓.

1 Pet. 2:4–8, NTP: „Apropiaţi-vă de el [Domnul Isus Cristos] ... zidiţi-vă voi înşivă ca pietre vii ale casei spirituale ... Căci stă în Scriptură: «Iată, pun în Sion o piatră aleasă, unghiulară, de preţ; iar cine se va încrede în ea, nu va rămâne de ruşine». Vouă dar, care credeţi, vă revine cinstea. Pentru cei necredincioşi, dimpotrivă, «piatra, ce au dispreţuit-o zidarii, a devenit cap de unghi, piatră a poticnirii şi stâncă a căderii»“.

Ef. 2:20, NTP: „[Sunteţi] clădiţi pe temelia apostolilor şi profeţilor, cu Isus Hristos ca piatră de boltă“.

Care a fost în acest sens punctul de vedere al lui Augustin (considerat sfânt de Biserica Catolică)?

„Am scris, în aceeaşi vreme a preoţiei mele, o carte Contra epistolei lui Donatus. ... Am spus într-un loc despre Apostolul Petru că pe el, ca pe o piatră, a fost întemeiată Biserica. ... Dar ştiu că, după aceea, foarte des am prezentat cuvintele Domnului: «Tu eşti Petru şi pe această piatră îmi voi zidi Biserica Mea» (1), pentru ca, pe lângă aceasta, să se înţeleagă şi Acela pe Care L-a mărturisit Petru, zicând: «Tu eşti Hristos, Fiul lui Dumnezeu Celui viu» (2). Şi, în acest fel, Petru, numit de la această piatră, să închipuie persoana Bisericii, care se zideşte pe această piatră şi a primit cheile împărăţiei cerurilor. Căci nu i-a spus lui Petru: «Tu eşti piatra», ci «Tu eşti Petru». Dar piatra era Hristos, pe Care mărturisindu-L Simon, aşa cum Îl mărturiseşte toată Biserica, a fost numit Petru.“ — Retractationes/Revizuiri, Fericitul Augustin, Editura Anastasia, 1997, Traducere de Nicolae I. Barbu, Cartea Întâi, cap. XXI, p. 87.

Au considerat ceilalţi apostoli că Petru avea întâietate printre ei?

Luca 22:24–26, NTP: „Se iscă printre ei [apostoli] şi o neînţelegere: care dintre ei pare să fie cel mai însemnat? Dar el le zise: «Regii naţiunilor domnesc peste ele, iar cei ce le ţin sub puterea lor îşi dau numele de binefăcători. Voi să nu fiţi astfel»“. (Dacă Petru ar fi fost ‘piatra’, ar mai fi existat îndoieli cu privire la care dintre ei ‘părea să fie cel mai însemnat’?)

Dat fiind că Isus Cristos, capul congregaţiei, este viu, mai are el nevoie de succesori?

Evr. 7:23–25, NTP: „[În Israel] ceilalţi preoţi s-au rânduit în mare număr, deoarece moartea îi împiedica să dureze, pe când el [Isus Cristos], datorită dăinuirii sale veşnice, deţine o preoţie netrecătoare. De aceea îi şi poate mântui la nesfârşit pe cei care prin el înaintează spre Dumnezeu, pentru că este mereu viu spre a mijloci pentru ei“.

Rom. 6:9, NTP: „Ştim că, odată înviat din morţi, Hristos nu mai moare“.

Ef. 5:23, NTP: „Hristos este capul Bisericii“.

Ce erau „cheile“ încredinţate lui Petru?

Mat. 16:19, NTP: „Ţie îţi voi da cheile Împărăţiei Cerurilor şi orice vei lega pe pământ, legat va fi în ceruri, iar orice vei dezlega pe pământ, dezlegat va fi în ceruri“.

În Revelaţia, Isus a vorbit despre o cheie simbolică folosită chiar de el pentru a le deschide oamenilor calea spre unele privilegii şi ocazii

Apoc. (Rev.) 3:7, 8, NTP: „Astfel vorbeşte Cel Sfânt, Cel Drept, Acela care are cheia lui David, care, când deschide, nimeni nu închide, când închide, nimeni nu deschide: ... am pus dinaintea ta o poartă deschisă, pe care nimeni nu o poate închide“.

Petru a folosit „cheile“ care i-au fost încredinţate, oferindu-le iudeilor, samaritenilor şi neiudeilor posibilitatea de a primi spiritul lui Dumnezeu şi perspectiva de a intra în Regatul ceresc

Fap. 2:14–39, NTP: „Petru păşi cu cei unsprezece, îşi ridică glasul şi le vorbi: «Cetăţeni ai Iudeii şi voi toţi care locuiţi la Ierusalim ... pe acest Isus, pe care voi l-aţi răstignit, Dumnezeu l-a făcut Domn şi Hristos». Când auziră, îi străpunse prin inimă şi-l întrebară pe Petru şi pe ceilalţi apostoli: «Ce să facem, fraţilor?» Petru le răspunse: «Întoarceţi-vă, iar fiecare dintre voi să se boteze în numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre, şi veţi primi darul Spiritului Sfânt. Pentru voi doar şi pentru copiii voştri este făgăduinţa, cât şi pentru toţi cei de departe, oricâţi va chema Domnul Dumnezeul nostru»“.

Fap. 8:14–17, NTP: „Auzind că Samaria a primit cuvântul lui Dumnezeu, apostolii, care erau la Ierusalim, îi trimiseră la ei pe Petru şi pe Ioan. Aceştia au venit şi s-au rugat pentru ei, ca să primească Spiritul Sfânt. Căci nu se coborâse încă asupra niciunuia dintre ei, ci erau numai botezaţi în numele Domnului Isus. Îşi puneau dar mâinile asupra lor, şi primeau Spiritul Sfânt“. (Versetul 20 arată că Petru a preluat conducerea cu acea ocazie.)

Fap. 10:24–48, NTP: „Ziua următoare a ajuns la Cezarea. Corneliu [un neiudeu necircumcis] era în aşteptarea lor ... Petru începu a vorbi şi zise ... În timp ce vorbea încă ... Spiritul Sfânt căzu asupra tuturor celor care ascultau Cuvântul“.

Aştepta cerul deciziile lui Petru, lăsându-se astfel condus de el?

Fap. 2:4, 14, NTP: „Toţi fură umpluţi de Spirit Sfânt şi începură să vorbească alte limbi, după cum Spiritul Sfânt le dădea să cuvânte. ... Atunci [după ce Cristos, capul congregaţiei, îi impulsionase prin spiritul sfânt] Petru păşi cu cei unsprezece, îşi ridică glasul şi le vorbi“ (vezi versetul 33).

Fap. 10:19, 20, NTP: „Spiritul îi zise [lui Petru]: «Iată, trei oameni te caută. Ia dar şi coboară şi mergi cu ei [la locuinţa neiudeului Corneliu], fără a sta deloc pe gânduri, căci eu i-am trimis»“.

Compară cu Matei 18:18, 19.

Oare Petru judecă cine merită să intre în Regat?

2 Tim. 4:1, NTP: „Hristos Isus ... va judeca viii şi morţii“.

2 Tim. 4:8, NTP: „În sfârşit, îmi stă gata cununa dreptăţii, pe care în Ziua de apoi mi-o va da Domnul [Isus Cristos], dreptul judecător; nu numai mie însă, ci şi tuturor acelora care au aşteptat cu drag venirea lui“.

A fost Petru la Roma?

Roma este menţionată în nouă versete din Sfintele Scripturi, dar în niciunul dintre acestea nu se spune că Petru a fost acolo. În 1 Petru 5:13 se arată că el a fost în Babilon. Este vorba despre o denumire secretă a Romei? Prezenţa lui Petru în Babilon era în armonie cu misiunea lui de a le predica iudeilor (după cum se arată în Galateni 2:9), deoarece în anticul oraş Babilon şi în împrejurimile lui se afla o mare comunitate de iudei. Referindu-se la redactarea Talmudului babilonian, Encyclopaedia Judaica (Ierusalim, 1971, vol. XV, col. 755) vorbeşte despre „marile academii [rabinice] ale Babilonului“ din era noastră.

A existat o linie continuă de succesori de la Petru până la papii din zilele noastre?

În timp ce era profesor de teologie la Notre Dame (S.U.A.), iezuitul John McKenzie a scris: „Nu există dovezi istorice care să confirme transmiterea neîntreruptă a autorităţii bisericeşti“. — The Roman Catholic Church (New York, 1969), p. 4.

O enciclopedie afirmă: „Numărul redus de documente explică de ce ştim foarte puţine lucruri despre începuturile formării episcopatului . . .“ — New Catholic Encyclopedia (1967), vol. I, p. 696.

Pretenţia celor ce spun că au numire divină nu are nicio valoare dacă ei nu ascultă de Dumnezeu şi de Cristos

Mat. 7:21–23, NTP: „Nu oricine îmi zice: «Doamne, Doamne!» va intra în Împărăţia Cerurilor, ci acela care face voia Tatălui meu din ceruri. Mulţi îmi vor zice în ziua aceea: «Doamne, Doamne, oare nu în Numele tău am profeţit, şi nu în Numele tău am scos demoni, şi în Numele tău am făcut multe minuni?» Atunci eu le voi zice deschis: «Nicicând nu v-am cunoscut; plecaţi de la mine, nelegiuiţilor!»“

Vezi şi Ieremia 7:9–15.

Au urmat pretinşii succesori ai apostolilor învăţăturile şi exemplul lui Isus Cristos şi ale apostolilor săi?

O lucrare catolică afirmă: „Biserica de la Roma este apostolică deoarece doctrina sa constituie credinţa revelată o singură dată apostolilor, credinţă pe care aceasta o păstrează şi o explică, fără să-i adauge sau să-i scoată ceva“ (A Catholic Dictionary, de W. E. Addis şi T. Arnold, Londra, 1957, p. 176). Demonstrează faptele lucrul acesta?

Identitatea lui Dumnezeu

„Trinitatea este termenul folosit pentru a indica doctrina fundamentală a religiei creştine.“ — The Catholic Encyclopedia (1912), vol. XV, p. 47.

„În Noul Testament nu apare nici cuvântul Trinitate, nici vreo doctrină explicită de acest fel ... Doctrina s-a dezvoltat treptat, de-a lungul multor secole şi în urma multor controverse.“ — The New Encyclopædia Britannica (1976), Micropædia, vol. X, p. 126.

„Unii exegeţi şi teologi, inclusiv un număr tot mai mare de romano-catolici, recunosc că nimeni n-ar trebui să vorbească despre Trinitate în Noul Testament fără să aibă mari rezerve. În acelaşi timp, unii istorici dogmatici şi teologi metodişti recunosc că, atunci când se face referire la o doctrină trinitară explicită, se sare de la perioada de ­început a creştinismului la aproximativ ultimul sfert al secolului al IV-lea.“ — New Catholic Encyclopedia (1967), vol. XIV, p. 295.

Celibatul clericilor

În enciclica Sacerdotalis Caelibatus (Celibatul preoţesc, 1967), papa Paul al VI-lea a reafirmat cerinţa celibatului în rândurile clericilor, dar a recunoscut că „Noul Testament, care păstrează doctrina lui Cristos şi a Apostolilor, ... nu le pretinde miniştrilor religioşi celibatul ... Isus însuşi nu a ţinut seama de acesta în alegerea Celor Doisprezece şi nici Apostolii nu au făcut-o în cazul celor care au fost numiţi peste primele comunităţi creştine“. — The Papal Encyclicals 1958–1981 (Falls Church, Va.; 1981), p. 204.

1 Cor. 9:5, BC: „N-avem noi dreptul să ducem cu noi o soră ca soţie, cum fac ceilalţi apostoli, şi fraţii Domnului, şi Chifa?“ („Chifa“ este numele arameic dat lui Petru; vezi Ioan 1:42. Vezi şi Marcu 1:29–31, unde se face referire la soacra lui Simon, zis Petru.)

1 Tim. 3:2, NTP: „Numai că episcopul trebuie să fie ... căsătorit o singură dată“.

Înainte de era creştină, budismul le cerea preoţilor şi călugărilor să fie celibatari (History of Sacerdotal Celibacy in the Christian Church, de Henry C. Lea, Londra, 1932, ediţia a patra, revizuită, p. 6). Chiar mai înainte, celor mai înalte ordine ale preoţimii babiloniene li se pretindea celibatul. — The Two Babylons, de A. Hislop, New York, 1943, p. 219.

1 Tim. 4:1–3, NTP: „Spiritul spune lămurit că mai târziu unii se vor lepăda de credinţă, se vor da de partea unor spirite înşelătoare şi învăţături demonice ... Vor opri căsătoria“.

Separarea de lume

Adresându-se Naţiunilor Unite în 1965, papa Paul al VI-lea a spus: „Popoarele pământului se îndreaptă spre Naţiunile Unite ca spre ultima speranţă de înţelegere şi pace. Ne îngăduim să prezentăm aici, împreună cu omagiul lor de onoare şi speranţă, şi propriul nostru omagiu“. — The Pope’s Visit, New York, 1965, raport special întocmit de Time-Life, p. 26.

Ioan 15:19, NTP: „[Isus Cristos a spus:] Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ceea ce îi aparţine. Deoarece însă nu sunteţi din lume, ci eu v-am ales din lume, de aceea lumea vă urăşte“.

Iac. 4:4, NTP: „Nu ştiţi că dragostea de lume este potrivnică lui Dumnezeu?“

Folosirea armelor

Istoricul catolic E. I. Watkin a scris: „Oricât de dureros ar fi să recunoaştem, nu putem, în numele unei false întăriri morale sau a unei loialităţi necinstite, să negăm sau să ignorăm faptul istoric că episcopii au susţinut întotdeauna toate războaiele purtate de guvernul ţării lor. Nu cunosc nici măcar un caz în care clerul unei naţiuni să fi condamnat un război, declarându-l nedrept ... Oricare ar fi fost teoria oficială, în practică, principiul pe care episcopii catolici l-au susţinut întotdeauna în timp de război a fost: «Ţara mea are întotdeauna dreptate»“. — Morals and Missiles, de Charles S. Thompson (Londra, 1959), p. 57, 58.

Mat. 26:52, NTP: „Dar Isus îi zise: «Întoarce sabia ta la locul ei, căci toţi cei ce apucă sabia de sabie vor pieri»“.

1 Ioan 3:10–12, NTP: „După aceasta se recunosc copiii lui Dumnezeu şi copiii diavolului: oricine nu făptuieşte dreptatea, nu este de la Dumnezeu; nici acela care nu-l iubeşte pe fratele său. Căci aceasta este vestea . . .: să ne iubim unii pe alţii. Nu ca şi Cain, care era de la Cel Rău, şi l-a ucis pe fratele său“.

În lumina celor arătate mai sus, oare cei ce afirmă că sunt succesori ai apostolilor au urmat învăţătura şi exemplul lui Cristos, aşa cum au făcut apostolii?