LECȚIA 30
Interes faţă de interlocutor
ADEVĂRURILE biblice pe care li le împărtăşim altora nu trebuie să le hrănească doar mintea, ci şi inima. În acest sens, trebuie să arătăm că suntem sincer interesaţi de ascultătorii noştri. Interesul poate fi demonstrat în mai multe moduri.
Ţine cont de părerea interlocutorului. Apostolul Pavel a luat în consideraţie mentalitatea şi mediul din care proveneau cei cu care discuta. El a explicat: „Pentru iudei am devenit ca un iudeu, ca să-i câştig pe iudei; pentru cei ce sunt sub lege am devenit ca şi cum aş fi sub lege, deşi eu însumi nu sunt sub lege, ca să-i câştig pe cei ce sunt sub lege. Pentru cei ce sunt fără lege am devenit ca şi cum aş fi fără lege, deşi eu nu sunt fără lege faţă de Dumnezeu, ci sub lege faţă de Cristos, ca să-i câştig pe cei fără lege. Pentru cei slabi am devenit slab, ca să-i câştig pe cei slabi. Am devenit orice lucru pentru oameni de orice fel, ca să-i salvez cu orice preţ pe unii. Dar fac toate lucrurile de dragul veştii bune, ca să fiu părtaş la ea împreună cu alţii“ (1 Cor. 9:20–23). Dar astăzi, cum putem ‘deveni orice lucru pentru oameni de orice fel’?
Dacă, înainte de a vorbi cu o persoană, ai avea posibilitatea s-o observi, chiar şi pentru scurt timp, ţi-ai putea face o idee despre preocupările şi viaţa ei. Ştii ce ocupaţie are? Ce religie? Ai observat ceva cu privire la situaţia ei familială? Pe baza observaţiilor tale, ai putea să-ţi adaptezi prezentarea, astfel încât să devină cât mai atrăgătoare pentru interlocutorul tău?
Pentru ca prezentarea ta să fie cât mai captivantă, trebuie să te gândeşti dinainte la modul în care ai putea să-i abordezi pe cei din teritoriu. În unele zone locuiesc şi emigranţi. Dacă şi în teritoriul tău există astfel de persoane, ai găsit o modalitate eficientă de a le depune mărturie? Întrucât voinţa lui Dumnezeu este ca „orice fel de oameni să fie salvaţi şi să ajungă la o cunoştinţă exactă a adevărului“, străduieşte-te să prezinţi mesajul despre Regat într-un mod cât mai interesant. — 1 Tim. 2:4.
Ascultă cu atenţie. Chiar dacă este atotştiutor, Iehova îi ascultă pe oameni. Profetul Mica a primit o viziune în care Iehova îi îndemna pe îngeri să-şi exprime părerea în vederea soluţionării unei chestiuni. Apoi, Iehova i-a permis unuia dintre îngeri să aplice sugestia pe care o dăduse (1 Împ. 22:19–22). Când Avraam şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la judecata ce urma să fie executată asupra Sodomei, Iehova l-a ascultat cu amabilitate (Gen. 18:23–33). Cum putem imita şi noi în minister exemplul lui Iehova?
Încurajează-i pe alţii să se exprime deschis. Pune-le o întrebare la obiect şi lasă-le timp să răspundă. Ascultă-i cu adevărat. Dacă-i urmăreşti cu atenţie, se vor simţi îndemnaţi să vorbească deschis. Dacă, din răspunsul lor, poţi deduce care le sunt domeniile de interes, încearcă, plin de tact, să le pui şi alte întrebări. Străduieşte-te să-i cunoşti mai bine, dar nu fi indiscret. Felicită-i sincer pentru ideile lor, dacă e cazul. Chiar dacă nu eşti de acord cu punctul lor de vedere, fii amabil şi permite-le să-şi exprime opiniile. — Col. 4:6.
Însă trebuie să fim foarte atenţi ca interesul nostru faţă de oameni să nu degenereze în indiscreţie. Dorinţa de a le face bine nu ne autorizează să ne amestecăm în problemele lor personale (1 Pet. 4:15). Trebuie să avem grijă ca persoanele de sex opus să nu ne interpreteze greşit amabilitatea. Întrucât gradul de interes pe care-l putem manifesta faţă de cineva diferă de la ţară la ţară sau chiar de la persoană la persoană, trebuie să dăm dovadă de mult discernământ. — Luca 6:31.
Dar, pentru a fi buni ascultători, avem nevoie şi de pregătire. Dacă ştim bine ce vrem să spunem, putem fi relaxaţi şi atenţi fără să facem eforturi speciale. Atitudinea noastră îi va ajuta şi pe ascultătorii noştri să se simtă la largul lor şi să fie mai dispuşi să converseze cu noi.
Dacă ne ascultăm cu atenţie interlocutorul, demonstrăm că-i acordăm onoare, că-i apreciem modul de gândire şi sentimentele (Rom. 12:10). Atitudinea noastră chiar l-ar putea ajuta să fie mai atent la ceea ce vrem să-i spunem. De aceea, Cuvântul lui Dumnezeu ne sfătuieşte ‘să fim prompţi la ascultare, înceţi la vorbire’. — Iac. 1:19.
Ajută-ţi interlocutorul să progreseze. Grija faţă de oameni ne va determina să ne gândim la cei interesaţi de adevăr şi să-i vizităm din nou pentru a le împărtăşi acele adevăruri biblice care le pot fi de folos. Înainte de a-i revizita, gândeşte-te la ceea ce cunoşti deja despre ei de la vizitele anterioare. Adună informaţii despre un subiect care-i interesează. Scoate în evidenţă valoarea practică a materialului, ajutându-i să înţeleagă cum pot aplica cele discutate. — Is. 48:17.
Dacă locatarul este îngrijorat din cauza unei situaţii sau a unei probleme, foloseşte-te de această ocazie ca să-i prezinţi vestea bună. Urmează exemplul dat de Isus, care era întotdeauna gata să-i consoleze pe cei aflaţi în necaz (Mar. 6:31–34). Nu ceda tentaţiei de a-i oferi o soluţie de moment sau de a-i da un sfat superficial, căci ar putea crede că nu eşti sincer interesat de el. Arată-i, în schimb, empatie (1 Pet. 3:8). Fă apoi cercetări în publicaţiile noastre biblice şi oferă-i informaţii utile care să-l ajute să înfrunte problema. Desigur, grija iubitoare pe care i-o porţi te va împiedica să dezvălui chestiunile confidenţiale pe care ţi le destăinuie, cu excepţia cazului în care ai un motiv întemeiat s-o faci. — Prov. 25:9.
Cu siguranţă că persoanele cărora trebuie să le arătăm un interes special sunt cele cu care studiem Biblia. Meditează în rugăciune la necesităţile fiecărui elev şi ţine cont de ele când te pregăteşti pentru studiu. Întreabă-te: „Ce ar trebui să facă persoana respectivă pentru a continua să progreseze spiritualiceşte?“ Ajută-ţi elevul să aprecieze ceea ce spun în acest sens Biblia şi publicaţiile ‘sclavului fidel şi prevăzător’ (Mat. 24:45). Uneori nu e suficient să-i dai o explicaţie. Ar putea fi nevoie să faceţi ceva împreună pentru a-i arăta cum să aplice un anumit principiu biblic. — Ioan 13:1–15.
Când îi ajutăm pe alţii să trăiască în armonie cu normele lui Iehova, avem nevoie de echilibru şi de discernământ. Întrucât provin din diverse medii şi au felurite talente, oamenii progresează în mod diferit. Fii rezonabil în aşteptările tale (Filip. 4:5). Nu-i forţa să facă schimbări. Lasă ca spiritul şi Cuvântul lui Dumnezeu să-i motiveze. Iehova vrea ca oamenii să-i slujească de bunăvoie, nu din obligaţie (Ps. 110:3). Nu emite păreri personale referitor la deciziile pe care trebuie să le ia şi, chiar dacă ţi se cere, nu lua decizii în locul lor. — Gal. 6:5.
Oferă ajutor practic. E adevărat că Isus se interesa în principal de bunăstarea spirituală a ascultătorilor săi, dar el a fost receptiv şi la celelalte necesităţi ale lor (Mat. 15:32). Chiar dacă resursele noastre materiale sunt limitate, există multe alte modalităţi practice de a-i ajuta pe alţii.
Interesul faţă de semeni ne va determina să fim amabili. De exemplu, în cazul în care condiţiile atmosferice îl deranjează pe interlocutor, mutaţi-vă într-un loc mai bun sau fixează o altă zi pentru a vă continua discuţia. Dacă îl vizitezi la o oră nepotrivită, oferă-te să revii mai târziu. Când un vecin sau cineva interesat de adevăr este bolnav ori se află în spital, arată-ţi grija pe care i-o porţi trimiţându-i o vedere sau o scrisoare scurtă, ori făcându-i o vizită. Ai putea chiar să-i pregăteşti ceva de mâncare sau să-l ajuţi într-un alt fel.
Pe măsură ce progresează în studiul Bibliei, unii elevi ar putea simţi un gol sufletesc deoarece nu mai pot petrece la fel de mult timp cu foştii amici. Fii prietenos cu ei. Fă-ţi timp să stai de vorbă cu ei după studiu, precum şi în alte ocazii. Îndeamnă-i să-şi aleagă cu grijă prietenii (Prov. 13:20). Ajută-i să participe la întrunirile congregaţiei. Stai lângă ei la întruniri şi ocupă-te de copiii lor, astfel încât toţi să poată obţine cât mai multe beneficii de pe urma programului.
Arată-le un interes sincer. Interesul faţă de alţii nu este o tehnică pe care s-o stăpâneşti, ci o calitate a inimii. Gradul de interes pe care-l arătăm faţă de alţii se observă în mai multe moduri. Reiese din felul în care ascultăm şi din ceea ce spunem. Se observă din amabilitatea şi consideraţia pe care le manifestăm faţă de alţii. Şi chiar dacă nu spunem şi nu facem nimic, se remarcă din atitudinea şi mimica noastră. Indiscutabil, cei din jur îşi vor da seama dacă ne interesăm sincer de ei.
Cel mai important motiv pentru care trebuie să le dorim cu sinceritate binele semenilor noştri este acela că putem imita astfel iubirea şi îndurarea Tatălui nostru ceresc. Având o atitudine amabilă, ne vom putea ajuta interlocutorii să se apropie de Iehova şi de mesajul pe care el ni l-a încredinţat să-l transmitem. Aşadar, în timp ce le împărtăşim altora vestea bună, să ne străduim să privim cu ‘interes personal nu doar propriile noastre treburi, ci şi treburile celorlalţi’. — Filip. 2:4.