Raţionamente logice

NOI suntem bucuroşi de schimbările pe care Cuvântul lui Dumnezeu le-a produs în viaţa noastră şi dorim ca şi alţii să simtă această bucurie. De asemenea, suntem conştienţi că viitorul oamenilor depinde de reacţia lor la vestea bună (Mat. 7:13, 14; Ioan 12:48). Noi dorim din toată inima ca ei să accepte adevărul. Şi totuşi, pentru ca să obţinem cele mai bune rezultate, zelul şi convingerile noastre puternice trebuie însoţite de discernământ.

Dacă îi vom spune clar şi răspicat unei persoane că o doctrină la care ţine mult este falsă şi îi vom demonstra chiar adevărul celor spuse printr-o serie lungă de texte biblice, nu vom avea prea mult succes. De exemplu, dacă ne mulţumim doar să condamnăm anumite sărbători populare afirmând că sunt de origine păgână, este mai mult ca sigur că nu vom schimba sentimentele interlocutorului. Însă, fiind raţionali, sau rezonabili, vom avea mai mult succes. Dar ce înseamnă a fi raţional, sau rezonabil?

Scripturile ne spun că „înţelepciunea de sus este . . . paşnică, rezonabilă“ (Iac. 3:17). Termenul grecesc redat aici prin „rezonabilă“ înseamnă literalmente „împăciuitoare“. Alte traduceri îl redau prin „blândă“, „plină de consideraţie“ sau „răbdătoare“. Observă că atitudinea rezonabilă este asociată aici cu calitatea de a fi paşnic. În Tit 3:2 este menţionată alături de blândeţe şi în contrast cu agresivitatea. În Filipeni 4:5 ni se spune să fim cunoscuţi pentru „rezonabilitatea“ noastră. O persoană rezonabilă, sau raţională, ţine cont de trecutul, de situaţia şi de sentimentele celui cu care vorbeşte, fiind gata să lase de la ea când este cazul. Tratându-ne semenii în acest mod, îi vom ajuta să-şi deschidă mintea şi inima, astfel încât să fie mai receptivi la argumentele noastre biblice.

De unde să începem. Istoricul Luca afirmă că apostolul Pavel, când era la Tesalonic, a folosit Scripturile „explicând şi dovedind cu citate că trebuia ca Cristosul să sufere şi să se ridice din morţi“ (Fap. 17:2, 3). Să reţinem că acest episod s-a petrecut într-o sinagogă, unde cei prezenţi recunoşteau autoritatea Scripturilor ebraice. De aceea, era indicat să pornească discuţia de la ceva acceptat de toţi.

Când li s-a adresat grecilor adunaţi pe Areopagul din Atena, Pavel nu şi-a început discursul cu citate din Scripturi. El a pornit de la adevăruri pe care ei le cunoşteau şi le acceptau şi s-a folosit de acestea pentru a-i determina să-l asculte în timp ce le vorbea despre Creator şi scopurile Sale. — Fap. 17:22–31.

La ora actuală există miliarde de oameni care nu recunosc autoritatea Bibliei. Dar aproape toţi sunt afectaţi de condiţiile dificile din acest sistem de lucruri. Oamenii tânjesc după ceva mai bun. Află mai întâi ce-i preocupă şi după aceea arată-le explicaţiile pe care le oferă Biblia. Raţionamentele tale logice i-ar putea determina să asculte ce spun Scripturile despre scopul pe care-l are Dumnezeu cu omenirea.

S-ar putea ca elevul să fi moştenit de la părinţi anumite obiceiuri şi practici religioase. Acum, însă, el descoperă că acestea nu-i sunt plăcute lui Dumnezeu şi renunţă la ele pentru a se conforma învăţăturilor biblice. Cum va putea să le explice părinţilor săi decizia pe care a luat-o? Poate ei consideră că fiul lor, renegând moştenirea religioasă pe care i-au lăsat-o, îi reneagă pe ei înşişi. De aceea, înainte de a le explica motivul biblic care stă la baza hotărârii sale, elevul va trebui, poate, să-şi asigure părinţii de iubirea şi de respectul său.

Când să cedezi? Deşi deţine autoritate absolută, chiar şi Iehova se dovedeşte a fi extraordinar de raţional. Când i-au scos pe Lot şi pe familia acestuia din Sodoma, îngerii lui Iehova i-au spus lui Lot: „Scapă la munte ca să nu pieri!“ Dar Lot i-a implorat: „O! nu, Doamne!“ El i-a rugat să-l lase să fugă la Ţoar. Iehova a arătat consideraţie faţă de el acceptându-i rugămintea. A distrus celelalte oraşe, dar nu şi Ţoarul. Mai târziu însă, Lot a respectat instrucţiunile date iniţial de Iehova şi s-a mutat în regiunea montană (Gen. 19:17–30). Deşi a ştiut că instrucţiunile pe care i le-a dat lui Lot erau corecte, Iehova a aşteptat cu răbdare şi consideraţie până când Lot şi-a dat seama de asta.

Pentru a menţine bune relaţii cu semenii noştri, şi noi trebuie să fim raţionali. Poate că suntem convinşi că celălalt a greşit şi avem şi argumente s-o demonstrăm. Totuşi, de multe ori este mai bine să nu insistăm. A fi raţional, sau rezonabil, nu înseamnă a încălca normele lui Iehova. Ar fi însă mult mai indicat să-i spui interlocutorului că te bucuri că şi-a exprimat punctul de vedere şi să treci peste unele afirmaţii eronate, dirijând discuţia spre aspecte ziditoare. Chiar dacă interlocutorul îţi respinge cu vehemenţă convingerile, nu-ţi pierde calmul. Întreabă-l de ce gândeşte în acest mod şi ascultă-l cu atenţie. În felul acesta îi vei înţelege mai bine punctul de vedere şi vei putea pune bazele unei noi conversaţii, mai constructive. — Prov. 16:23; 19:11.

Iehova a înzestrat fiinţele umane cu liber arbitru şi le permite să şi-l folosească chiar dacă uneori nu iau decizii înţelepte. Ca purtător de cuvânt al lui Iehova, Iosua a arătat modul în care s-a purtat Dumnezeu faţă de Israel. Apoi el a zis: „Şi dacă vi se pare că e rău să slujiţi DOMNULUI, alegeţi astăzi cui vreţi să slujiţi: sau dumnezeilor cărora le slujeau părinţii voştri dincolo de Fluviu, sau dumnezeilor amoriţilor, în a căror ţară locuiţi. Cât despre mine, eu şi casa mea vom sluji DOMNULUI“ (Ios. 24:15). Deşi avem şi astăzi misiunea de a depune „mărturie“ şi de a vorbi cu convingere, noi nu obligăm pe nimeni să creadă (Mat. 24:14). Fiecare om trebuie să aleagă singur, iar noi îi respectăm acest drept!

Pune întrebări. Isus ne-a lăsat un exemplu remarcabil în ce priveşte modul de a-i face pe alţii să raţioneze. El a ţinut cont de mediul din care proveneau ascultătorii, apelând la ilustrări uşor de înţeles. S-a folosit în mod eficient şi de întrebări, oferindu-le astfel interlocutorilor posibilitatea de a-şi spune părerea şi de a dezvălui ce aveau în inimă. În plus, i-a încurajat să gândească raţional chestiunile discutate.

Un bărbat versat în Lege l-a întrebat: „Învăţătorule, ce trebuie să fac pentru a moşteni viaţă veşnică?“ Isus i-ar fi putut da uşor răspunsul, însă l-a invitat să-şi exprime punctul de vedere întrebându-l: „Ce este scris în Lege? Cum citeşti?“ Răspunsul bărbatului a fost corect. Dar a pus acest răspuns capăt conversaţiei? Nu. Isus l-a lăsat să vorbească, iar din întrebarea pe care acest om i-a adresat-o după aceea reiese că încerca să-şi dovedească dreptatea. Întrebarea suna astfel: „Cine este de fapt aproapele meu?“ În loc să-i dea direct definiţia cuvântului „aproapele“, pe care acesta oricum ar fi contestat-o, dată fiind atitudinea generală a evreilor faţă de neevrei şi samariteni, Isus l-a ajutat să raţioneze cu ajutorul unei ilustrări. Era vorba despre un samaritean care, din compasiune, a venit în ajutorul unui călător ce fusese jefuit şi bătut, în timp ce un preot şi un levit trecuseră pe lângă el nepăsători. Punând o întrebare simplă, Isus s-a asigurat că omul a înţeles ideea. Prin raţionamentul său, Isus a conferit cuvântului „aproapele“ o semnificaţie la care omul nu se gândise niciodată (Luca 10:25–37). Ce exemplu demn de imitat! În loc să monopolizezi discuţia şi să gândeşti în locul locatarului, învaţă să foloseşti cu mult tact întrebări şi ilustrări care să-l îndemne să gândească.

Adu argumente. Când vorbea în sinagoga din Tesalonic, apostolul Pavel nu se mulţumea doar să citească dintr-o sursă acceptată de auditoriu. Luca relatează că Pavel a explicat, a demonstrat şi a aplicat ceea ce citea. Rezultatul a fost că „unii . . . au devenit credincioşi şi s-au asociat cu Pavel şi cu Sila“. — Fap. 17:1–4.

Indiferent de componenţa auditoriului, raţionamentele de acest gen sunt întotdeauna utile. Sunt utile când le vorbeşti rudelor, colegilor de muncă sau de şcoală, când le depui mărturie în minister unor persoane necunoscute, când conduci studii biblice sau când ţii o cuvântare în congregaţie. Când citeşti un text biblic, nu înseamnă că, dacă tu îi înţelegi sensul, i-l vor înţelege şi alţii. Explicaţiile şi aplicările tale ar putea părea dogmatice. N-ar fi mai bine să alegi şi să explici câteva cuvinte-cheie din verset? Sau să prezinţi dovezi suplimentare din context ori dintr-un alt verset care prezintă aceeaşi idee? Ai putea să demonstrezi cu ajutorul unei ilustrări logica celor spuse sau să pui întrebări care să ajute auditoriul să raţioneze? Folosind raţionamente logice, vei lăsa o bună impresie şi-ţi vei îndemna ascultătorii să mediteze la cele discutate.