CULORI

Cuvintele și expresiile folosite în Biblie pentru a reda culorile nu corespund întru totul celor din cromatica actuală. Scriitorii Bibliei au redat ideea de culoare în funcție de context ori comparând noțiunile noi cu cele familiare. (Ex 16:31; Re 1:14) Lucruri obișnuite precum sângele, zăpada, anumite păsări, focul, pietrele prețioase și altele erau termeni de comparație pentru culori. (2Re 3:22; Ps 51:7; Cân 5:11; Mt 16:2, 3; Re 9:17) Culorile apar fie în contexte figurative, fie în contexte informative.

Negrul este culoarea ce descrie părul (Le 13:31; Mt 5:36), caii (Za 6:2, 6), pielea (Iov 30:30) și soarele. (Re 6:12) În Revelația 6:5, 6, calul negru reprezintă foametea. Scripturile consemnează și „marmură neagră” și „fard negru”. (Es 1:6; Ier 4:30)

Albastrul descrie diverse materiale vopsite precum firul, șnurul, pânza și veșmintele. (Ex 26:4, 31, 36; 39:22; Nu 4:7) Un șnur albastru decora marginea cu franjuri a veșmântului din Israel. (Nu 15:38, 39) Albastrul hiacint este printre frumoasele culori de pe platoșele din Revelația 9:17.

Cafeniul [brun] apare doar într-o descriere a oilor. (Ge 30:32, 33, 35, 40)

Carminul era culoarea celor mai scumpe materiale. (2Cr 2:7, 14; 3:14; Na 2:3) De asemenea, păcatul este asociat cu roșul intens al carminului. (Is 1:18)

Culoarea focului descrie în mod simbolic înfățișarea balaurului cel mare, Satan Diavolul. (Re 12:3) Așa cum este prezentat în Revelația 6:4, un cal de această culoare simbolizează războiul dintre națiuni.

Griul se referă de obicei la părul cărunt al vârstnicilor. (Ge 42:38; Le 19:32; Pr 20:29) Lâna scumpă era uneori gri-roșiatică. (Eze 27:18)

Verdele apare frecvent în Scripturi, însă rareori se referă strict la culoare. Mai degrabă, transmite ideea de prospețime și vigoare a vegetației sau exprimă o stare de sănătate și prosperitate. (Ge 1:30; 9:3; Ex 10:15; 2Re 19:26; Re 8:7) Verdele-gălbui descrie aurul purificat sau lucrurile atinse de lepră, precum materialele textile ori zidurile de case. (Le 13:49; 14:37; Ps 68:13)

Purpuriul este deseori menționat în Scripturi, însă fără să i se precizeze nuanțele în funcție de colorant sau metoda de colorare. (Ex 25:4; Nu 4:13; Eze 27:7, 16; Da 5:7, 29; Mr 15:17, 20; Lu 16:19; Re 17:4) Întrucât această vopsea era scumpă, culoarea simboliza adesea bogăție, onoare și măreție.

Roșul, roșul aprins și roșcatul sunt termenii folosiți în contexte descriptive pentru: păr (Ge 25:25), piei de berbec vopsite, (Ex 25:5), animale (Nu 19:2; Ju 5:10; Za 1:8), îmbrăcăminte (Is 63:2) și cerul de seară. (Mt 16:2, 3) Termenul ebraic pentru „roșu” (ʼadóm) provine din dam, care înseamnă „sânge”. (Ge 25:30; 9:6)

Stacojiul, un roșu aprins, descrie textile precum firul sau funia, pânza și îmbrăcămintea, dar mai este asociat și cu păcatul. (Ge 38:28, 30; Nu 4:8; Ios 2:18; Ier 4:30; Mt 27:28; Is 1:18) „Fiara” descrisă în Revelația 17 este de culoare stacojie (vers. 3), deosebindu-se astfel de „fiara” din capitolul 13. Prostituata care stă pe fiara de culoare stacojie este înveșmântată în purpură și în stacojiu. (Re 17:3-5) Astfel, în mod figurativ, viziunea simbolizează pretențiile de regină ale „fiarei” și luxul regesc de care se bucură femeia care stă pe ea.

Roșu-portocaliu (Ier 22:14; Eze 23:14) se referă la o vopsea roșiatică obținută din oxid de fier sau plumb. Se pare că aceasta a fost adusă inițial de fenicieni, care au importat-o din nordul Africii, unde se afla în depozite naturale. Mai târziu, a fost produsă și în Orientul Mijlociu.

Albul este culoarea cel mai des menționată în Scripturi. Pe lângă rolul ei descriptiv, are și rol de simbol al dreptății și curățeniei spirituale. (Re 3:4; 7:9, 13, 14) Calul alb, așa cum este prezentat în Revelația 6:2 și 19:11, simbolizează războiul drept purtat de Isus Cristos.

Haine albe purtau și săracii, și bogații. Veșmintele îngerilor sunt, de regulă, albe. (Mr 16:5; Ioa 20:12; Re 19:14) Albul poate descrie părul (Le 13:3; Mt 5:36), carnea (Le 13:16), lanurile de grâu gata de seceriș (Ioa 4:35) și tronul lui Dumnezeu, a cărui judecată este întotdeauna dreaptă. (Re 20:11) Isus i-a asemănat pe scribi și pe farisei cu mormintele văruite. (Mt 23:27) În această ilustrare el s-a referit la mormintele din apropierea Ierusalimului văruite înainte de Paște pentru ca aceia care veneau la sărbătoare și le-ar fi atins să nu devină necurați. În Biblie se face diferență între nuanțele de alb: alb-roșiatic (Le 13:19, 24) și alb șters. (Le 13:39)

Galbenul și galbenul ca sulful figurează și ele în cromatica biblică. (Le 13:30, 32, 36; Re 9:17)

Complex de culoare. Pe lângă culorile pure, mai există în Biblie o serie de expresii ce surprind culori nedefinite sau complexe: tărcat (Ge 30:32, 33), viu colorat (Is 63:1), pestriț (Ier 12:9; Za 6:3, 6), bălțat (Za 6:3, 7), rumen (1Sa 16:12; Cân 5:10), cu pete (Ge 31:10, 12), cu dungi (Ge 37:3; 2Sa 13:19), negricios (Cân 1:6), în două culori (Eze 27:24), de diverse culori (Eze 16:16), multicolor (Eze 17:3) și de diferite culori. (Eze 27:7, 16, 24) (Vezi VOPSEA, VOPSIRE.)

Mantia lui Cristos. Culoarea mantiei purtate de Isus în ziua execuției a dus la ipoteza că există neconcordanță în consemnarea biblică. Matei spune că soldații „l-au acoperit cu o mantie stacojie” (Mt 27:28), în timp ce Marcu și Ioan afirmă că era purpurie. (Mr 15:17; Ioa 19:2) Dar această diferență reflectă personalitatea scriitorilor evangheliilor și arată că nu s-au consultat pe ascuns înainte de a scrie. Matei a surprins culoarea mantiei așa cum a perceput-o el, punând accentul pe nuanța de roșu. Ioan și Marcu nu s-au concentrat pe nuanța de roșu și au numit-o purpurie. „Purpuriul” poate desemna orice culoare care are în componență roșu și albastru. Așadar, Marcu și Ioan sunt de aceeași părere cu Matei privind culoarea mantiei lui Isus. Desigur, nuanțele ei puteau varia în funcție de fundal și de culoarea pe care o capătă lumina prin reflexie. Și apa unui lac își schimbă culoarea după culoarea cerului și a luminii. Prin urmare, dacă se iau în considerare astfel de factori, este evident că scriitorii evangheliilor nu s-au contrazis cu privire la culoarea mantiei cu care l-au îmbrăcat pe Cristos soldații romani pentru a-l batjocori în ultima zi a vieții sale umane.