LOGODNĂ

LOGODNA este o promisiune reciprocă de căsătorie. La evrei, părinții celor doi, în special tații, aveau de obicei un rol important în ce privește negocierile în vederea căsătoriei (Geneza 24:1–4; 38:6; 21:21). Deseori se ținea cont de dorințele tânărului (Judecătorii 14:2). Când fetele moșteneau o proprietate strămoșească pentru că tatăl lor murise fără să aibă fii, se puteau căsători cu oricine doreau, atât timp cât se căsătoreau în cadrul tribului lor (Numerele 36:6). În cazul lui Isaac, Iehova însuși a fost de fapt cel care i-a ales mireasa (Geneza 24:50, 51). Alegerea miresei și cererea în căsătorie, făcute de obicei de părinții sau de tatăl mirelui, erau urmate de o promisiune de căsătorie sau de logodnă. Aceasta era o procedură formală îndeplinită de părinții miresei și uneori de un prieten sau de un reprezentant legal din partea mirelui. (Geneza 24:1–4; Ioan 3:29)

Un aspect important al logodnei era móhar-ul, prețul de mireasă. Termenul móhar apare de trei ori în Biblie (Geneza 34:12; Exodul 22:16, 17; 1 Samuel 18:25). De obicei, prețul de mireasă era plătit părinților. În cazul Rebecăi, slujitorul lui Avraam le-a dat „lucruri alese” mamei ei și fratelui ei Laban, care a avut un rol important în ce privește încheierea acestei înțelegeri (Geneza 24:53). Móhar-ul putea fi chiar un serviciu (Geneza 29:15–30; Iosua 15:16). Exodul 22:16, 17 arată că móhar-ul era plătit tatălui unei fete seduse ca despăgubire pentru transgresiunea comisă, chiar dacă el refuza să o dea în căsătorie. Uneori mireasa primea de la tatăl ei un cadou ca „zestre”; alteori primea cadouri cu ocazia logodnei, așa cum s-a întâmplat în cazul Rebecăi. (1 Regi 9:16; Iosua 15:17–19; Geneza 24:53)

Evreii considerau legătura dintre cei doi logodnici la fel de puternică ca și cea între două persoane deja căsătorite, cu toate că aceștia nu aveau să-și înceapă viața împreună decât după terminarea formalităților de căsătorie. (Geneza 19:8, 14; Judecătorii 14:15, 16, 20)

La iudei, logodna era considerată un angajament atât de serios încât dacă oficierea căsătoriei nu avea loc dintr-un motiv justificat sau pentru că mirele se răzgândea, tânăra nu se putea căsători cu altcineva până când nu era eliberată printr-o procedură legală, adică printr-un certificat de divorț (Matei 1:19). Dacă fata logodită comitea fornicație cu un alt bărbat, era considerată adulteră și era condamnată la moarte (Deuteronomul 22:23, 24). Chiar dacă un bărbat avea relații sexuale cu o sclavă care era promisă unui alt bărbat, dar nu era încă răscumpărată sau eliberată, amândoi erau vinovați și pedepsiți. Însă, ei nu erau pedepsiți cu moartea pentru că ea nu era liberă. (Leviticul 19:20–22)

Un bărbat logodit era scutit de serviciul militar. (Deuteronomul 20:7)

În Biblie nu sunt menționate nici un fel de restricții în privința vârstei minime potrivite pentru logodnă. În prezent, în țările din Orientul Mijlociu, căsătoriile au loc deseori după ce mireasa împlinește 16 ani și uneori chiar când este mai tânără. Talmudiștii interzic căsătoria unui băiat mai mic de 13 ani și o zi și a unei fete mai mici de 12 ani și o zi.

De obicei, perioada între logodnă și căsătorie nu dura ani de zile, deși uneori era necesar un anumit interval de timp pentru ca mirele să poată plăti prețul stipulat sau să poată îndeplini serviciul dorit. În cazul lui Iacov, perioada de logodnă a fost de șapte ani, în timpul căreia a slujit pentru Rahela, dar i-a fost dată Leea. Apoi a așteptat încă o săptămână până a primit-o pe Rahela, deși el a continuat să-i slujească lui Laban încă șapte ani pentru ea. (Geneza 29:20–28)

Creștinul trebuie să-și considere promisiunea o obligație, iar în cazul unei promisiuni de căsătorie trebuie să respecte principiul enunțat de Isus: „Ci, în vorbirea voastră, Da-ul vostru să însemne Da şi Nu-ul vostru, Nu, căci ce este în plus faţă de acestea vine de la cel rău.” (Matei 5:37) și de Iacov: „Ci Da-ul vostru să însemne Da, iar Nu-ul vostru, Nu, ca să nu cădeţi sub judecată”. (Iacov 5:12)

Mireasa lui Cristos Isus Cristos este căsătorit, mireasa lui fiind congregația creștină, trupul său (Efeseni 1:22, 23). Primii membri ai „miresei” au primit spiritul sfânt însoțit de darul miraculos de a vorbi în limbi la Penticosta din 33 e.n. Acesta a fost un fel de dar de logodnă, constituind pentru mireasa spirituală a lui Cristos „un acont al moștenirii noastre, pentru eliberarea prin răscumpărare a proprietății lui Dumnezeu, spre lauda gloriei sale” (Efeseni 1:13, 14). Apostolul Pavel a vorbit despre cei cărora le făcuse cunoscut adevărul despre Cristos și care deveniseră creștini, ca și cum ar fi fost promiși în căsătorie și i-a îndemnat să rămână puri asemenea unei fecioare caste pentru Cristos (2 Corinteni 11:2, 3). Atât timp cât se află pe pământ, cei logodiți cu Cristos, sau promiși lui în căsătorie, sunt considerați logodiți, fiind invitați la cina de la nunta Mielului. (Revelația 19:9)