CAP

Extremitatea superioară a corpului omenesc, unde se află creierul și principalele organe de simț (văz, auz, miros și gust). Cuvântul „cap” (ebr. ro’ş; gr. kephalḗ) apare de foarte multe ori în Biblie, atât cu sens literal, cât și cu sens figurat.

Sfărâmarea sau zdrobirea capului. Cartea Eclesiastul conține o descriere metaforică a bătrâneții, care se sfârșește cu moartea. (Ec 12:1-7) „Sfărâmarea vasului de aur” descrie în mod metaforic craniul, comparat cu un vas, unde se află creierul, și se referă la încetarea funcțiilor acestuia la moarte. Expresia „a zdrobi capul” semnifică moartea sau distrugerea. (Ps 68:21; 74:13, 14) În prima profeție din Biblie (Ge 3:15) se spune că „descendența femeii”, după ce i se va fi zdrobit călcâiul, va zdrobi capul șarpelui. Ca împlinire a profeției, în alte versete se arată că Șarpele, Satan Diavolul, va fi aruncat în abis, unde va fi legat pentru o mie de ani, urmând ca, după puțin timp, să fie distrus pentru totdeauna în „lacul de foc”, adică în „moartea a doua”. (Re 20:1-3, 7, 10, 14; 12:9)

‘Înălțarea capului.’ Regele David, umilit și încovoiat de necazuri, a privit spre Iehova, considerându-l un scut și numindu-l ʻCel ce îmi înalță capul’, adică Cel ce îl ajută să stea din nou cu capul sus, redându-i demnitatea. (Ps 3:3; compară cu Lu 21:28.) Ca împlinire a visului interpretat de Iosif, faraonul „a înălțat capul” paharnicului în sensul că l-a eliberat și l-a repus în funcție, dar „a înălțat capul de la” brutar, adică l-a executat. (Ge 40:13, 19-22, n.s.)

A binecuvânta, a unge cu ulei, a jura pe capul cuiva. În vechime, când cineva era binecuvântat i se punea mâna pe cap. (Ge 48:13-20; 49:26) Favoarea lui Iehova, îndrumarea divină și înțelepciunea sunt asemănate cu o lampă ce strălucește peste capul cuiva și cu o cunună de farmec pe cap. (Iov 29:3; Pr 4:7-9) Uleiul pentru ungere era turnat pe cap. (Le 8:12; Ps 133:2) În predica de pe munte, Isus i-a îndemnat pe cei care posteau să-și ungă capul cu ulei, astfel încât să aibă un aspect îngrijit și să nu facă paradă de pioșenie pentru a fi lăudați de alții. (Mt 6:17, 18) Ungerea cu ulei a capului unui musafir era și un gest esențial de ospitalitate. (Lu 7:46) Evreii își făcuseră obiceiul de a jura pe propriul cap (pe viața lor), obicei pe care Isus l-a condamnat. (Mt 5:36, 37; vezi JURĂMÂNT)

Reprezintă persoana în sine. Capul, ca parte ce coordonează și conduce corpul, reprezenta persoana în sine. Când a spus că nu avea „unde să-și pună capul”, Isus Cristos s-a referit la faptul că nu avea o locuință a sa. (Mt 8:20) Jurământul de nazireat presupunea ca o persoană să nu-și radă părul capului, literalmente „capul nazireatului său”. (Nu 6:5, 18-20 n.s.) Despre păcate și nelegiuiri se spunea că sunt „pe capul” cuiva sau că „îi acoperă capul”. (Ezr 9:6; Ps 38:4; compară cu Da 1:10.) David și-a exprimat aprecierea pentru mustrarea din partea celui drept, numind-o ʻuleiul pe care capul său nu l-ar refuza niciodată’. Când cel rău era pedepsit pentru nelegiuirea lui, se spunea că răul sau pedeapsa se întorcea asupra capului lui sau venea peste capul lui. (Ju 9:57; 1Sa 25:39; Ier 23:19; 30:23; Ioe 3:4, 7; Ob 15; compară cu Ne 4:4.) Dacă o persoană adopta o cale greșită ce merita moartea, „sângele său era asupra capului său” în sensul că se făcea vinovată de pierderea vieții ei. (2Sa 1:16; 1Re 2:37; Eze 33:2-4; Fa 18:6) A întoarce asupra capului cuiva sângele celor uciși de el însemna a-l pedepsi pe acel om pentru vina de sânge. (1Re 2:32, 33)

În fiecare an, marele preot mărturisea păcatele poporului Israel punându-și mâinile pe capul țapului pentru Azazel (transferând păcatele asupra țapului). Apoi țapului i se dădea drumul într-un ținut nelocuit ca să ducă păcatele în pustiu și astfel să fie uitate pentru totdeauna. (Le 16:7-10, 21, 22) Așa cum se arată în alte versete, Isus Cristos „a purtat bolile noastre și a dus durerile noastre” și „a purtat păcatele multora”. (Is 53:4, 5; Ev 9:28; 1Pe 2:24)

Preoții și alții pentru care se aduceau jertfe își puneau mâinile pe capul animalului de jertfă ca semn că jertfa era adusă în folosul lor. (Le 1:2-4; 8:14; Nu 8:12)

Onoare, umilire și dispreț. La unele popoare, soldații erau înmormântați cu săbiile sub cap, adică cu onoruri militare. (Eze 32:27) Despre omul înțelept se spunea că „are ochii în cap”, în sensul că vede încotro se îndreaptă. (Ec 2:14, n.s.) „A-și pune țărână sau cenușă pe cap” era un gest prin care cineva își exprima durerea, suferința sau umilirea. (Ios 7:6; 1Sa 4:12; 2Sa 13:19) Evocând încercările și greutățile prin care a trecut poporul lui Dumnezeu, psalmistul a folosit expresia idiomatică ebraică „a merge călare peste capul cuiva”, făcând, se pare, referire la asuprirea poporului de către oameni (termenul ebraic ‘enốş’, „om muritor”) care erau puternici, cruzi și trufași. (Ps 66:12; compară cu Is 51:23.) „A-și pleca capul” era un semn de umilire și de jale (Is 58:5), iar „a da din cap” era un gest de dispreț sau de uimire. (Ps 22:7; Ier 18:15, 16; Mt 27:39, 40; Mr 15:29, 30)

Bunătate față de dușmani. Biblia ne îndeamnă să ne tratăm dușmanii cu bunătate, spunând că „dacă vei face așa, vei îngrămădi cărbuni aprinși pe capul lui”. (Ro 12:20; Pr 25:21, 22) Această metaforă face referire la metoda antică de topire a minereului pentru extragerea metalelor prețioase, metodă care consta în a pune cărbuni aprinși deasupra și dedesubtul minereului. În mod asemănător, când manifestăm bunătate, putem înmuia sau „topi” inima dură a unei persoane, eliminând impuritățile răutății și scoțând la iveală ceea este bun în ea.

Poziție de conducere. „Cap” sau „căpetenie” era numit și acel membru al unei familii, al unui trib sau al unui popor care avea rol de conducător. (Ju 11:8; 1Sa 15:17; 1Re 8:1; 1Cr 5:24) Cuvântul „patriarh” (gr. patriárkhēs) înseamnă literalmente „capul familiei”. (Fa 2:29; 7:8, 9; Ev 7:4) Dacă avea să asculte de Dumnezeu, Israelul avea să fie cap între națiuni, în sensul că avea să fie o națiune liberă și prosperă, care chiar va da cu împrumut altor națiuni. (De 28:12, 13) Însă, dacă israeliții nu aveau să asculte, ei ar fi fost nevoiți să ia cu împrumut, iar locuitorul străin avea să devină cap peste ei. (De 28:43, 44)

Șapte capete ale balaurului. „Balaurul” din cer pe care l-a văzut în viziune apostolul Ioan avea șapte capete. Acesta este Satan Diavolul. (Re 12:3, 9) De asemenea, „fiara” văzută pe pământ, care primește autoritate de la balaur, precum și „fiara de culoare stacojie” au șapte capete, ce reprezintă puterile mondiale. (Re 13:1; 17:3, 9, 10; compară cu Da 2:32, 37, 38, unde dinastia regelui Nebucadnețar este numită „cap”.) Prin urmare, cele șapte capete cu diademe ale Balaurului simbolizează în mod evident autoritatea lui Satan asupra celor șapte puteri mondiale din profeția biblică. (Ef 6:12; vezi ANIMALE SIMBOLICE.)

Capul congregației creștine. În congregația creștină, Isus este Capul congregației, care este „corpul” său, alcătuit din 144 000 de membri (Ef 1:22, 23; Col 1:18; Re 14:1) Întrucât este nemuritor, el este partea corpului veșnic vie, care unește corpul alcătuit din creștinii născuți de spirit ce trăiesc la un moment dat pe pământ. El furnizează „corpului” tot ce este necesar pentru a crește spiritual și pentru a acționa spre gloria lui Dumnezeu. (1Co 12:27; Ef 4:15, 16; Col 2:18, 19) Isus este capul oricărei guvernări și autorități aflate sub Dumnezeu, care este Cap peste toate. (Col 2:10; 1Co 11:3) În Biblie, poziția lui Cristos de cap al congregației este comparată cu cea a soțului de cap al soției, ca exemplu pentru cei căsătoriți în ce privește manifestarea autorității, iubirii și grijii de către soț față de soție și a supunerii soției față de soț. (Ef 5:22-33)

Bazându-se pe principiul autorității supreme a lui Dumnezeu, care este Capul lui Cristos, și pe principiul autorității relative a bărbatului asupra femeii, apostolul Pavel a enunțat un principiu ce trebuie respectat în congregația creștină, și anume că femeia trebuie să recunoască autoritatea bărbatului stabilită de Dumnezeu acoperindu-și capul, adică purtând pe cap „un semn al autorității”, când se roagă sau profețește în congregație. (1Co 11:3-16; vezi AUTORITATE; ÎNVELITOARE PENTRU CAP; PĂR)

Alte sensuri. Termenul ebraic pentru „cap” este folosit cu diferite sensuri, de exemplu, cu referire la partea de sus a stâlpilor tabernacolului, ai curții sau ai templului (Ex 36:37, 38; 38:17; 1Re 7:16), cu referire la vârful munților (Ge 8:5) sau la vârful unui sceptru (Es 5:2). De asemenea, desemna începutul unui lucru, de exemplu un râu sau un drum (Ge 2:10, n.s.; Eze 21:21), sau prima lună din an („începutul [capul] lunilor”, Ex 12:2). Denumirea ebraică pentru ziua anului nou este Roș Hașana, care înseamnă literalmente „Capul anului”. (Vezi ATITUDINI ȘI GESTURI)