IERIHON

[posibil: Orașul lunii]

Primul oraș canaanit de la vest de Iordan cucerit de israeliți (Nu 22:1; Ios 6:1, 24, 25). Este identificat cu Tell es-Sultan (Tel Yeriho), situat la circa 22 km E-N-E de Ierusalim. Se presupune că Tulul Abu el-ʽAlayiq, aflat în apropiere, corespunde cu Ierihonul din secolul I. Situat în Valea Iordanului, la aproximativ 250 m sub nivelul mării, Ierihonul are o climă subtropicală. În prezent, în această regiune se cultivă portocali, bananieri și smochini și, la fel ca în trecut, cresc mulți palmieri.

„Primul rod“ în campania de cucerire a Țării Promise. La sfârșitul celor 40 de ani de peregrinare prin pustiu, israeliții au ajuns în câmpiile Moabului. Acolo, în dreptul Ierihonului, Moise a urcat pe muntele Nebo și a privit Țara Promisă. El a văzut inclusiv Ierihonul, „orașul palmierilor“, și câmpia din jurul lui (Nu 36:13; De 32:49; 34:1–3).

După moartea lui Moise, Iosua a trimis la Ierihon doi spioni. Aceștia au fost ascunși de Rahav, reușind astfel să scape nedescoperiți. Apoi au fugit din oraș coborând cu o frânghie pe fereastra casei lui Rahav, aflată sus în zidul Ierihonului. Ei au stat ascunși trei zile în regiunea muntoasă din apropiere, după care au traversat Iordanul și s-au întors în tabăra israelită (Ios 2:1–23).

Regele Ierihonului și locuitorii lui au fost, fără îndoială, cuprinși de o mare teamă când au auzit sau poate chiar au văzut miracolul prin care apele umflate ale Iordanului au fost stăvilite pentru ca israeliții să poată trece pe pământ uscat. După acest miracol, deși un timp bărbații israeliți nu s-au putut apăra fiindcă au fost circumciși și trebuiau să se vindece, nimeni nu a îndrăznit să-i atace la Ghilgal. Netulburați de dușmani, israeliții au ținut Paștele în câmpia aridă a Ierihonului (Ios 5:1–10).

Mai târziu, lângă Ierihon, lui Iosua i s-a arătat un prinț îngeresc, care i-a prezentat strategia de cucerire a orașului. Ierihonul era bine închis din cauza israeliților. Aceștia au respectat instrucțiunile și, o dată pe zi, timp de șase zile, au mărșăluit în jurul Ierihonului: armata mergea înainte, după ea veneau șapte preoți care sunau încontinuu din corni, în urma lor mergeau preoții care purtau arca, iar după ei venea ariergarda. În ziua a șaptea, ei au mărșăluit în jurul orașului de șapte ori. Când au înconjurat Ierihonul ultima dată, la sunetul de corni, poporul a scos un strigăt puternic de luptă, iar zidurile orașului au început să cadă la pământ (Ios 5:13–6:20).

Israeliții au luat cu asalt Ierihonul și i-au nimicit pe toți locuitorii și toate animalele domestice. Însă, pentru bunătatea pe care a arătat-o Rahav ascunzându-i pe spioni, ea și rudele ei, adunate în casa ei de pe porțiunea de zid care nu se dărâmase, au fost lăsate în viață. Întregul oraș a fost incendiat, iar aurul și argintul au fost date pentru sanctuarul lui Iehova (Ios 6:20–25). Dar un israelit pe nume Acan a furat argint, un lingou de aur și un veșmânt scump și le-a ascuns sub cortul lui, aducând astfel moartea asupra lui și a familiei lui (Ios 7:20–26).

Referiri istorice ulterioare. După ce a fost distrus, Ierihonul a ajuns să facă parte din teritoriul lui Beniamin, fiind aflat la hotarul cu Efraim și cu Manase (Ios 16:1, 7; 18:12, 21). Se pare că în scurt timp aici s-a format un fel de așezare. Aceasta a fost cucerită de Eglon, regele Moabului, și a rămas sub stăpânirea lui 18 ani (Ju 3:12–30). Pe locul Ierihonului exista o așezare și în timpul domniei lui David (2Sa 10:5; 1Cr 19:5). Însă abia în timpul regelui Ahab a fost reconstruit orașul, de către Hiel, din Betel. Atunci s-a împlinit blestemul profetic rostit de Iosua cu peste 500 de ani mai înainte: Hiel a pus temelia orașului cu prețul vieții lui Abiram, întâiul lui născut, și porțile cu prețul vieții lui Segub, fiul lui cel mai mic (Ios 6:26; 1Re 16:34).

Cam tot în acea perioadă, în Ierihon locuiau unii dintre „fiii profeților“ (2Re 2:4, 5). După ce profetul Ilie a fost luat de Iehova într-o vijelie, Elisei a rămas o vreme la Ierihon și ‘a vindecat apa’ izvorului care alimenta orașul (2Re 2:11–15, 19–22). Potrivit tradiției, izvorul ale cărui ape au fost vindecate de Elisei este ʽAin es-Sultan. Apa acestui izvor este bună și dulce și e folosită la irigarea grădinilor din Ierihonul de astăzi.

În timpul lui Ahaz, un rege rău al lui Iuda, Iehova a permis ca națiunea infidelă a lui Iuda să sufere o înfrângere umilitoare din partea armatelor conduse de Pecah, regele Israelului. Atunci au fost uciși 120 000 de bărbați din Iuda, iar 200 000 au fost luați prizonieri. Însă profetul lui Iehova, Oded, le-a ieșit înainte israeliților victorioși și i-a avertizat să nu-i facă sclavi pe prizonieri. Astfel, după ce i-au îmbrăcat și i-au hrănit, israeliții i-au dus pe prizonieri la Ierihon și i-au eliberat (2Cr 28:6–15).

După căderea Ierusalimului în 607 î.e.n., regele Zedechia a încercat să fugă, luând-o spre Ierihon, însă a fost prins de babilonieni în câmpiile aride ale Ierihonului (2Re 25:5; Ier 39:5; 52:8). După eliberarea din exilul babilonian, printre cei care s-au întors cu Zorobabel în 537 î.e.n. au fost și 345 de bărbați din Ierihon (Ezr 2:1, 2, 34; Ne 7:36). După cât se pare, aceștia s-au stabilit la Ierihon. Mai târziu, unii dintre ei au ajutat la reconstruirea zidului Ierusalimului (Ne 3:2).

Ierihonul a fost unul dintre orașele unde a predicat Isus în anul 33 e.n. Isus a trecut prin Ierihon când se îndrepta spre Ierusalim pentru a sărbători Paștele. În apropiere de acest oraș, Isus Cristos le-a redat vederea lui Bartimeu și unui alt orb, care era cu acesta (Mr 10:46; Mt 20:29; Lu 18:35; vezi BARTIMEU). Tot la Ierihon, Isus l-a întâlnit pe Zacheu, în casa căruia a fost apoi oaspete (Lu 19:1–7). Mai înainte, în Iudeea, când a spus ilustrarea despre bunul samaritean, Isus a făcut referire la drumul de la Ierusalim la Ierihon (Lu 10:30). Potrivit mărturiilor istorice, pe acest drum se comiteau multe jafuri.

Au găsit arheologii dovezi că Ierihonul a fost distrus în zilele lui Iosua?

Între 1929 și 1936, profesorul John Garstang a condus o expediție engleză la Tell es-Sultan, unde a descoperit un oraș care fusese distrus printr-un mare incendiu și ale cărui ziduri căzuseră. El a identificat acest oraș cu Ierihonul din zilele lui Iosua și a estimat că distrugerea lui a avut loc în jurul anului 1400 î.e.n. Chiar dacă în prezent unii erudiți încă susțin concluziile lui Garstang, alții interpretează diferit dovezile. Iată ce a scris arheologul G. Ernest Wright: „S-a descoperit că cele două ziduri ce înconjurau partea înaltă a vechiului oraș — care, în opinia lui Garstang, ... au fost distruse pe vremea lui Iosua printr-un cutremur și un incendiu — datează din mileniul al treilea și constituie doar două dintre cele aproximativ 14 ziduri sau părți de ziduri construite succesiv în acea epocă“ (Biblical Archaeology, 1962, p. 79, 80). Mulți consideră că din Ierihonul din zilele lui Iosua au rămas puține vestigii, poate chiar niciuna, săpăturile anterioare făcute în acest sit înlăturând orice ar fi putut rămâne din perioada distrugerii orașului. Profesorul Jack Finegan a remarcat: „Prin urmare, la fața locului nu există practic nicio dovadă pe baza căreia să se poată stabili când ar fi cucerit Iosua Ierihonul“ (Light From the Ancient Past, 1959, p. 159).

Din acest motiv, mulți erudiți stabilesc data căderii Ierihonului pe baza unor dovezi indirecte, datele estimate fiind cuprinse într-un interval de circa 200 de ani. Având în vedere această incertitudine, profesorul Merrill F. Unger a spus pe bună dreptate: „Erudiții trebuie să fie foarte atenți să nu acorde o credibilitate excesivă datărilor făcute de arheologi și interpretărilor pe care le dau ei informațiilor. Divergențele majore dintre autoritățile în materie demonstrează fără umbră de îndoială că datele estimate și concluziile trase în urma descoperirilor arheologice au adesea la bază factori subiectivi“ (Archaeology and the Old Testament, 1964, p. 164).

Prin urmare, faptul că interpretările arheologilor nu concordă cu cronologia biblică, potrivit căreia Ierihonul a fost distrus în anul 1473 î.e.n., nu este un motiv de îngrijorare. Diferențele de opinie dintre Garstang și alți arheologi cu privire la Ierihon arată că trebuie să fim precauți când e vorba de mărturiile arheologice, indiferent că acestea par să confirme sau să contrazică cronologia și relatările biblice.