POTÂRNICHE

[ebr. qoréʼ]

Pasăre galinacee, cu un corp robust, mai mică decât fazanul. Aleargă și se ascunde cu o rapiditate impresionantă, însă zboară rar și pe distanțe scurte, pentru că obosește repede. Două tipuri de potârnichi care se întâlnesc în Palestina sunt potârnichea de nisip (Ammoperdix heyi) și potârnichea de stâncă (Alectoris graeca). Potârnichea de nisip trăiește în regiuni deșertice și pe pante stâncoase, în timp ce potârnichea de stâncă se găsește în principal în zonele deluroase cu puțină vegetație.

În ebraică, numele acestei păsări înseamnă „cel care cheamă”. Deși potârnichile se cheamă într-adevăr unele pe altele scoțând un sunet caracteristic, unii cred că acest nume ebraic imită sunetul strident pe care îl face pasărea când se sperie și își ia zborul.

Încă din vechime, potârnichile au fost vânate pentru carnea lor gustoasă. Când păsările își luau zborul, vânătorii obișnuiau să arunce bețe în direcția lor pentru a le doborî. Potârnichea fuge când simte pericolul, ascunzându-se după pietre, în crăpăturile stâncilor sau în locuri similare. Iată de ce David, care se ascundea dintr-un loc în altul în încercarea de a scăpa de nemilosul rege Saul, s-a asemănat pe sine cu „o potârniche în munți”. (1Sa 26:20; compară cu Pln 3:52)

Textul din Ieremia 17:11, unde omul care strânge bogății în mod necinstit este comparat cu „potârnichea care adună [sau, posibil, clocește] ouă ce nu sunt ale ei”, a devenit subiectul unei intense dezbateri. Cu toate că unii scriitori din vechime au descris obiceiul potârnichii de a lua ouă din cuiburile altor potârnichi și de a le cloci, naturaliștii din prezent susțin că niciuna dintre păsările clasificate drept potârnichi nu au acest comportament. Totuși, într-un lexicon se arată că zoologul evreu Israel Aharoni (1882-1946), autor al unor lucrări despre fauna din Palestina, a găsit „un cuib în care două femele [potârnichi] au depus fiecare câte 11 ouă”. (Lexicon in Veteris Testamenti Libros, L. Koehler și W. Baumgartner, Leiden, 1958, p. 851) În Encyclopaedia Judaica (1973, vol. 13, col. 156) se afirmă: „Uneori, două femele depun ouă în același cuib, apoi una dintre ele reușește să se impună și o alungă pe cealaltă; însă corpul ei mic nu poate încălzi un număr atât de mare de ouă, așa că, după un timp, embrionii mor. La aceasta s-a referit proverbul [din Ieremia 17:11] când a vorbit despre cel care îl deposedează pe altul de bunurile sale fără să aibă vreun folos în cele din urmă”.

Într-o traducere, versetul din Ieremia 17:11 este redat astfel: „Ca o potârniche, care clocește niște ouă pe care nu le-a ouat ea, așa este cel care agonisește bogății pe nedrept; trebuie să le părăsească în mijlocul zilelor sale și la urmă nu este decât un nebun”. (BC) Această interpretare este susținută de John Sawyer, care afirmă: „Ideea principală este că vulnerabilitatea proverbială a cuibului potârnichii, expus prădătorilor de tot felul, este comparată cu vulnerabilitatea nebunului care își pune încrederea într-un câștig necinstit”. În continuare, el spune că, în proverbul din Ieremia 17:11, accentul nu cade „pe impostura potârnichii care clocește, ci pe vulnerabilitatea ei, comparabilă cu sentimentul de falsă siguranță al nebunului care crede că poate scăpa nepedepsit pentru lăcomia sa lipsită de scrupule . . . inconștient de pericolele care îl pândesc și fără apărare în fața dezastrului”. (Vetus Testamentum, Leiden, 1978, p. 324, 328, 329)