ARTICOL SPECIAL
Distrugerea Ierusalimului de către romani
ÎN 33 e.n., cu puțin timp înainte de moartea sa, Isus a descris Ierusalimul drept un oraș care ‘îi omoară pe profeți și-i ucide cu pietre pe cei trimiși la el’. Majoritatea locuitorilor Ierusalimului au urmat exemplul negativ al predecesorilor lor și l-au respins pe Fiul lui Dumnezeu (Mt 23:37).
Isus a prezis ce avea să se întâmple: „Vor veni peste tine zile când dușmanii tăi vor ridica în jurul tău o fortificație cu pari ascuțiți” (Lu 19:41-44). De asemenea, el a spus: „Când veți vedea Ierusalimul înconjurat de armate campate . . . cei din Iudeea să fugă la munți” (Lu 21:20, 21).
În 66 e.n., după o revoltă a evreilor, armatele romane conduse de Cestius Gallus au venit împotriva Ierusalimului. Dar, așa cum remarca Josephus, Gallus „și-a rechemat soldații în mod surprinzător și . . . din motive greu de înțeles . . . a părăsit el orașul” (Războiul iudeilor, II, XIX, 7). Această situație le-a dat posibilitatea creștinilor să fugă din Ierusalim. Nu după mult timp, armatele romane s-au întors, sub conducerea lui Titus. De data aceasta, romanii au construit „o fortificație cu pari ascuțiți”, o palisadă de jur împrejurul Ierusalimului, lungă de 7,2 km. După un asediu de aproximativ cinci luni, orașul a fost complet distrus, iar templul a fost dărâmat. Trei ani mai târziu, în 73 e.n., armatele romane au cucerit ultimul bastion evreiesc – fortăreața Masada, situată pe vârful unui munte.
Distrugerea Ierusalimului ne amintește cât este de important să acordăm atenție profețiilor Bibliei.