SALVATOR
Cel care scapă pe cineva dintr-o primejdie ori de la moarte sau îl ferește de ele. Iehova este Cel mai mare salvator, singurul de la care vine eliberarea (Isa 43:11; 45:21). El s-a dovedit a fi Salvatorul și Eliberatorul Israelului în repetate rânduri (Ps 106:8, 10, 21; Is 43:3; 45:15; Ier 14:8). El a salvat nu numai națiunea ca întreg, ci și slujitori ai săi ca persoane individuale (2Sa 22:1-3). Deseori, Iehova a adus salvarea prin oameni pe care i-a ridicat ca salvatori (Ne 9:27). În perioada judecătorilor, Dumnezeu i-a ales pe judecători ca salvatori și i-a împuternicit să elibereze Israelul de asupritorii străini (Ju 2:16; 3:9, 15). Pe tot parcursul vieții, judecătorul îi ajuta pe israeliți să rămână pe calea dreaptă, iar acest lucru le aducea eliberarea de dușmani (Ju 2:18). Când Isus a fost pe pământ, Iehova a fost Salvatorul lui, în sensul că l-a sprijinit și l-a întărit ca să-și păstreze integritatea în încercările grele prin care a trecut (Ev 5:7; Ps 28:8).
Iehova nu este doar Salvator, ci și „Răscumpărător” (Is 49:26; 60:16). În trecut, el a eliberat poporul Israel din captivitate. El îi eliberează pe creștini din sclavia păcatului, răscumpărându-i prin Fiul său, Isus Cristos (1Io 4:14), pe care l-a trimis să salveze și care a devenit astfel „Reprezentant Principal și Salvator” (Fa 5:31). Prin urmare, Isus Cristos poate fi pe bună dreptate numit „Salvatorul nostru”, deși el salvează în calitate de reprezentant al lui Iehova (Tit 1:4; 2Pe 1:11). Numele „Isus”, dat Fiului lui Dumnezeu la porunca îngerului, înseamnă „Iehova este Salvare”; așa cum a spus îngerul, ʻel avea să-și scape poporul de păcatele luiʼ (Mt 1:21; Lu 1:31). Acest nume arată că salvarea vine de la Iehova prin intermediul lui Isus. Așa se explică de ce, când se vorbește despre salvare, sunt menționați atât Iehova, cât și Isus (Tit 2:11-13; 3:4-6).
Iehova salvează prin Isus Cristos ʻoameni de orice felʼ (1Ti 4:10). El îi eliberează din păcat și din moarte (Ro 8:2), din Babilonul cel Mare (Re 18:2, 4), din această lume aflată sub stăpânirea lui Satan (Ioa 17:16; Col 1:13); totodată, îi scapă de distrugere și de moartea veșnică (Re 7:14-17; 21:3, 4). În Revelația 7:9, 10 este descrisă „o mare mulțime” care le atribuie salvarea lui Dumnezeu și Mielului.
Baza pentru salvare este jertfa de răscumpărare, iar Cristos Isus, în calitate de Rege și Mare Preot etern, are autoritatea și puterea „să-i salveze complet pe cei care se apropie de Dumnezeu prin el” (Ev 7:23-25; Re 19:16). El este salvatorul „acestui corp”, adică al congregației continuatorilor săi unși, și al tuturor celor care manifestă credință în el (Ef 5:23; 1Io 4:14; Ioa 3:16, 17).